CSA Steaua privește cu invidie cum Corvinul își face drum spre Superliga. Șeful surprizei sezonului a dezvăluit de ce la Hunedoara se poate, iar în Ghencea nu: „Asta e diferența dintre noi și ei”. VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Corvinului Hunedoara, Dan Colesniuc, a explicat cum a reușit formația lui Florin Maxim să își facă drum către Superliga, dezvăluind care sunt diferențele dintre situația clubului de pe stadionul „Michael Klein” și CSA Steaua.

Diferența dintre Corvinul și CSA Steaua: „De acolo pleacă toată neconcordanța”

Președintele Corvinului Hunedoara, Dan Colesniuc a discutat, la ProSport Live, despre diferența dintre statutul clubului său și cel al celor de la CSA Steaua. Finalista actualei ediții a Cupei României este finanțată numai din fonduri locale, în timp ce banii „militarilor” reprezintă taxe și impozite colectate la nivel național.

Oficialul hunedorenilor a subliniat noua formă de organizare a clubului. Corvinul va fi un club sportiv ce aparține de trei entități, iar una dintre acestea este de drept privat.

„E o diferență între noi (n.r. Corvinul Hunedoara și CSA Steaua). Din punctul meu de vedere, nu înțeleg… Sunt niște bani adunați din taxe și impozite ale locuitorilor și fiecare locație hotărăște ce face cu acei bani, cum ar fi străzi, iluminat, echipă de fotbal. Pe când la Steaua ei adună banii din toată țara, de la toate Unitățile Militare. Asta e diferența dintre noi și ei.

Legea Sportului s-a dat și acolo cred că s-a scurtcircuitat puțin. De acolo pleacă toată neconcordanța asta, dintr-o hotărâre care s-a dat în Legea Sportului. Noi ne-am făcut toate temele de casă, am făcut o nouă asociație: club sportiv, din trei entități: Consiliul Județean Hunedoara, Consiliul Local și încă o altă entitate (n.r. privată)”, a spus Dan Colesniuc, la ProSport Live.

Dan Colesniuc, despre cum a fost echipa revitalizată

Corvinul Hunedoara scrie istorie în acest sezon al Cupei României, iar proiectul clubului este unul pornit recent. Primarul Municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a dorit să revitalizeze clubul istoric care se „zbătea” în al treilea eșalon al României. Brandul clubului de pe stadionul „Michael Klein” a fost scos la licitație, iar, după obținerea acestuia a fost formată echipa în numai două săptămâni.

„Trebuie să ai un plan. Trebuie să depășești acea barieră. Noi nu am încercat din prima să ne impunem acest punct de vedere, dar am zis să o luăm pas cu pas și să creăm la Hunedoara o echipă. Acest proiect a plecat în 2021, când Primarul Municipiului Hunedoara și-a dorit recuperarea brandului.

De aia s-a întâmplat la o licitație la care au participat jucători ai echipei naționale și jucători legendari ai Corvinului. Am adunat bani și am recuperat brandul Corvinul. S-a dorit un plan mai serios. S-a consultat domnul primar cu domnul Andone, care este alături de noi și în momentul de față, și au decis să schimbe puțin strategia, pentru că ce se întâmpla până atunci era, așa, o echipă care rătăcea prin Liga 3.

S-a dorit o echipă care să preia și să aducă un plus de valoare la echipa. Am recomandat două persoane: Bogdan Apostu, impresar, dar și pe Decebal Gheară, hunedoreni, de altfel”, a spus Dan Colesniuc, la ProSport Live.

Traseul Corvinului Hunedoara către finala Cupei României

Elevii lui Florin Maxim au avut un sezon memorabil, reușind să se califice până în ultimul act al Cupei României. Față de formațiile din Superliga, Corvinul Hunedoara a avut mai multe meciuri de disputat în cadrul competiției. În ciuda diferențelor de nivel ale ligilor, hunedorenii au trecut cu brio testele împotriva echipelor de primă ligă.

De asemenea, în faza grupelor, Corvinul Hunedoara a câștigat toate cele trei meciuri, a marcat nouă goluri și a reușit să nu încaseze nici măcar unul.

Acesta este parcursul Corvinului Hunedoara până la finala Cupei României:

  • Runda a treia: Corvinul Hunedoara — Jiul Petroșani, 4-1.
  • Runda a patra: Corvinul Hunedoara — Csikszereda Miercurea Ciuc, 4-2.
  • Grupe: Corvinul Hunedoara —  Chindia Târgoviște, 2-0.
  • Grupe: Corvinul Hunedoara — Sepsi Sfântu Gheorghe, 1-0.
  • Grupe: Corvinul Hunedoara — Progresul Pecica, 6-0.
  • Sferturi de finală: Corvinul Hunedoara —  CFR Cluj, 4-0.
  • Semifinală: Corvinul Hunedoara — FC Voluntari, 3-1.

Ultima echipă care a reușit să câștige Cupa României din postura de divizionară secundă a fost Rapid București, în anul 1975. Atunci, giuleștenii s-au impus în finală împotriva celor de la Universitatea Craiova, 2-1.

Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă:
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte…
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos peste 50 de kg
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos…
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi cu iubita + milionarul Pescobar. Numele lui e în comentarii
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi…
Se confiscă banii în România. Vin direct la tine acasă și te verifică
Se confiscă banii în România. Vin direct la tine acasă și te verifică
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au la medalii
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au…
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
×