REPORTAJ O noapte în brațele Curvei Nord** Lazio

Pe „Stadio Olimpico”, fotbalul pare un alt sport față de
cel practicat în Liga I.

Povestea e despre niște italieni care se îmbrățișează într-o stație
de tramvai și nimeni din jur nu se miră. De fapt, povestea despre
italieni, despre fularele lor alb-bleu, începe cu câțiva români
care bântuie prin Roma căutând magazinul de prezentare al lui
Lazio.

E o zi de miercuri, diseară e meciul cu Siena și deja românii au
senzația că se întâmplă ceva ciudat. Un domn elegant, cu sacou și
barbișon, stă posac la intrarea unui magazin de pantofi scumpi,
numai piele și lac. Românii îl întreabă despre Lazio. Așa, cu
sotto voce, că se cunoaște de unde suntem. Barbișonul zâmbește până
la urechi, acum e vesel, parcă n-a auzit niciodată de Mailat.
Binedispus, ne face semn să-l urmăm. Românii, ușor confuzi, intră
în magazin. Și merg, merg, trec pe lângă un raft, două, trei.
„Frate, unde ne duce ăsta? Poate n-a înțeles, poate vrea să ne
vândă niște pantofi! La ce prețuri sunt aici… poate luăm niște
șlapi”. În final, barbișonul italian se oprește în fața unei uși
solide. Scoate o cheie, o bagă într-un lacăt supraponderal și
deschide ușa. Atunci am înțeles. Superbuticul lui traversa două
clădiri lipite și dădea în strada paralelă. În față, magazinul
alb-bleu. „Grazie”. „Forza Lazio!”. Acolo, alte zâmbete, 27 de euro
de căciulă și avem bilete pe „Stadio Olimpico”. Cum ajungem acolo?
Autobuzul 910 din stația Termini, 25 de minute.

Golul văzut în Ferrari
Seara, autobuzul 910, plin cu aceleași fulare alb-bleu, pleacă la
timp, dar nu va mai ajunge la stadion. Pe o stradă cu sens unic
intră într-un jeep parcat aiurea și-l face armonică. Accidentul nu
e o exagerare de jurnalist cu prea multă fantezie, 910 are numărul
AX 861 LW. „Incidento, incidento!”. Șoferul e imperturbabil,
jumătate din pasageri sunt distruși: „Pierdem meciul!”. Pentru
niște membri ai Curva Nord, celebra galerie a lui Lazio, asta e
chiar o tragedie. „Rumeno, avanti!”. Și dăi, avanti la metrou,
avanti la tramvai. Dar tramvaiul 32 nu mai vine. Mario, unul dintre
fani, are o soluție. Scoate un telefon care seamănă cu un Ferrari
de jucărie, îl face decapotabil, înalță o antenă, iar pe ecranul
lățit apare meciul. Într-o secundă are cinșpe inși în spinare. După
câteva minute, piramida umană sare în aer. E minutul 5, Lazio
conduce deja cu 1-0 și lumea se îmbrățișează. Imediat vine și
tramvaiul și ajungem în zece minute.

Hotdogi, driblinguri, melasă și aplauze

Din mijlocul galeriei romane nu se observă acuzațiile de
rasism aduse suporterilor laziali.

„Stadio Olimpico” e impresionant, are 81.000 de locuri și e pe trei
sferturi plin, deși suntem la mijlocul săptămânii. Doar Siena are o
galerie mai mare decât toți spectatorii care vin în Ghencea, la
meciurile Stelei. Reflectoarele strălucesc, iar galeria Curva Nord
chiar stă în spatele unei porți în Curba de Nord. La noi, prin
România, niște imitatori ai lazialilor se așază la tribuna a II-a,
că de acolo se vede mai bine. Probabil cred că respectiva Curva e
vreo gagică disponibilă și e tare să-ți zici așa. Se spune că
fanaticii suporteri ai lui Lazio sunt ușor fasciști, ușor rasiști,
dar atmosfera e pașnică. Poate și pentru că pe „Olimpico” sunt
foarte mulți copii, de la prichindei de 3-4 ani și până la
adolescenți care se îndoapă cu hotdogi mustind a maioneză și beau
cola cu zero zahăr, zero gust, ca să nu se îngrașe.

Radu Ștefan într-un joc inexplicabil de
frumos
Pe gazon jocul curge, la Lazio joacă și Ștefan Radu, scorul se face
2-0 și e inexplicabil de frumos. Noi, niște români blazați și
plictisiți de mizeriile din Liga lui Mitică, nu pricepem cum niște
steaguri și niște aplauze fac să strălucească mingea pe gazon. Până
la urmă am înțeles. Meciul era un spectacol comun, susținut de 22
de actori de pe teren și de mii și mii în tribune. Fiecare dribling
reușit, cea mai simplă deposedare erau întâmpinate cu urale, ca la
teatru, când spectatorii vor un bis. În schimb, când ataca Siena,
aerul contorsionat de fluierături devenea mai dens, o melasă care
se lipea de adversari și îi încetinea. La final, toți actorii – și
cei de pe teren – s-au aplaudat cu respect unii pe alții. Grazie,
Mario, grazie, Lazio, grazie, Curva Nord! A fost o noapte
frumoasă.