Primul jucător transferat de Steaua după Revoluție, învins de destin și băutură!

Mașina era răsturnată cu roțile în sus, iar el zăcea într-o
stare de semiinconștiență. Capul îl durea îngrozitor, nu putea să
deschidă gura, doar ochii și-i mai mișca, și așa a reușit să vadă
împrăștiate prin toată mașina invitațiile la nuntă cu care plecase
spre Vatra Dornei, să le ducă prietenilor. Invitațiile la nunta
lui. Apoi a leșinat din nou.

Toni Sedecaru este imaginea perfectă a fotbalistului talentat,
care nu doar că și-a cam bătut singur joc de viața și de cariera
sa, dar căruia și soarta i-a mai dat câte un brânci atunci când
credea că a ieșit, în sfârșit, la mal. A ajuns la Steaua, de la Jiul, la 23 de ani, imediat
după Revoluție. Titular de la primul meci, lăudat de toată lumea.
Era prea mult pentru un puști plecat la doar 19 ani de acasă, de la
Vatra Dornei, și căruia gloria efemeră i-a luat mințile. Spune acum
că n-a băut mai mult ca alții, dar foștii coechipieri de la
echipele pe unde a jucat sunt fermi când afirmă că le avea cu
alcoolul. De aici derivau altele: scandaluri, certuri, poate și
bătăi. Anturajul a jucat și el un rol important. Mai ales că Toni
era genul de băiat „de viață”, căruia îi plăceau șprițul și
distracția. Victima ideală pentru categoria numită „prieteni de
fotbaliști”.

„Mă
gândesc în fiecare noapte ce-o să fac dacă mă dau
afară”

Acum are 43 de ani și este antrenor principal la Jiul Petroșani.
În plus, mai pregătește și o grupă de copii. Nu e rău, dar asta
doar în ceea ce privește cariera. În schimb, viața l-a trântit
îngrozitor. Soția, cu care are o fată de 17 ani, a divorțat, sătulă
– se spune – de scandalurile și de neînțelegerile din familie. După
divorț, casa din Petroșani, în care el spune că a băgat mulți din
banii câștigați în fotbal, i-a rămas ei. Mai mult, casa
părintească, de la Vatra Dornei, era naționalizată, iar după
moartea mamei lui Toni, fostul proprietar a revendicat-o și a
redobândit-o. Așa că de șapte ani locuiește într-o cameră de la
cantonamentul stadionului Jiul, unde stă cu acordul lui Alin
Simota, patronul formației locale, care îi plătește și salariul de
antrenor. Câteva sute de lei pe lună, chiar dacă el, demn, spune că
suma e mai mare și că nu duce lipsa banilor. „Nu știu ce o să fac
dacă într-o zi mi se va spune să eliberez camera. Unde o să mă duc?
De șapte ani, în fiecare noapte, mă gândesc la asta. O să văd
atunci, ceva trebuie să se întâmple cu mine”, încearcă să se
încurajeze singur. Totuși, Sedecaru pare cumva împăcat cu soarta:
„Numai eu sunt de vină pentru tot ce s-a întâmplat, pentru tot ce
am pierdut în viață, nu pot acuza pe nimeni”.

Visul s-a
încheiat aproape de Piatra-Neamț

La 17 ani, Toni era una dintre speranțele de viitor ale
României. Era selecționat la naționala de juniori, antrenată de
Gheorghe Ola și Gheorghe Ene. Ei l-au recomandat la Jiul. A venit
la „mineri” la nici 19 ani și a plecat la o lună după Revoluție, în
ianuarie 1990. „Cum să refuzi un transfer la Steaua?”, continuă el
povestea. „La început am jucat mijlocaș dreapta, dar cu sarcini
defensive. Trebuia să acopăr urcările în atac ale lui Dan Petrescu.
Jucam în linie cu Ilie Stan, Ilie Dumitrescu și Daniel Minea. În
apărare erau Dan Petrescu, Bumbescu, Iovan și Ungureanu. După un an
a plecat Iovan și am trecut libero, cu Bumbescu la marcaj. Am
apucat să joc un singur meci pe acest post, tocmai cu Dinamo, 1-0
pe Ghencea, în mai ’91”.

După care a venit accidentul. Tocmai când era în plină
ascensiune. „Am plecat la Vatra Dornei să duc invitațiile la nuntă,
urma să mă căsătoresc… Eram cu Udilă, fiul cunoscutului
acordeonist, iar mașina, un Opel Ascona, am luat-o împrumut de la
fratele Nadiei Comăneci, el avea mai multe, voia să-și deschidă
firmă de taximetrie. Ne-a atenționat să nu mergem cu viteză, că e o
problemă cu roțile din spate. N-am ascultat, iar aproape de
Piatra-Neamț, Udilă, care era la volan, a intrat cu viteză într-o
baltă de pe șosea. S-a făcut acvaplanare, ne-am dat peste cap, am
stat o lună și jumătate în spital la Iași, cu fractură de
mandibulă. După accident, Steaua n-a mai avut încredere în mine,
nea Ion Alexandrescu (n.r. – fostul președinte al roș-albaștrilor)
mi-a spus că trebuie să-mi caut echipă. Acolo s-a frânt cariera
mea…”.

Eu l-am avut la Jiul în sezonul 1996-1997, când am
promovat în prima ligă. Juca fundaș dreapta, bun. De altfel, el a
fost singurul fotbalist din tot lotul pe care l-am oprit când am
preluat echipa!
Liță Dumitru, fost antrenor Jiul

Cum să nu-l țin minte pe Sedecaru? Fotbalist bun, a intrat din
prima în echipă. Îmi pare rău pentru el, dar, din păcate, așa se
întâmplă când o iei pe căi greșite
Adrian Bumbescu, fost coechipier Steaua