Acasa » Sport Life » Special » Pătrățel

Pătrățel

Fraieri, cu toții n-am fost altceva decât niște fraieri. Ne-au fermecat două goluri generice dintr-o seară magică fără pereche și, gata, s-a stârnit campania. Naturalizarea lui Culio era subiectul care se lăfăia pe coperțile presei sportive. Visam cu ochii deschiși și pătimași că golurile de pe Olimpico ar putea fi repetate în meciul decisiv cu Serbia, iar reținerile lui Pițurcă iritau. La exact jumătate de an distanță am ajuns să ne punem întrebarea cum de-l mai titularizează Uhrin la CFR, nicidecum dacă Pițurcă ar fi putut începe cu Culio întâlnirea cu „plavii". Un pătrățel, punctajul din caseta tehnică a meciului cu Rapid, asta e cota de piață de acum a lui Culio. Îndărătnic la orice desen tactic al oricărui antrenor - și s-au tot rotit într-un an! -, capsoman să-și facă doar numerele personale, care nu mai ies niciodată, bosumflat pe tot și pe toate, chiar și pe copertina băncii de rezerve după modelul Cârțu, se preface că nu pricepe nimic din limba cu subtitrări a lui Uhrin, acesta e Culio de-acum. Am și uitat că a fost o rază de soare într-un moment în care eram triști și plouați după 0-3 cu Lituania.
Pătrățel

Fraieri, cu toții n-am fost altceva decât niște fraieri. Ne-au fermecat două goluri generice dintr-o seară magică fără pereche și, gata, s-a stârnit campania. Naturalizarea lui Culio era subiectul care se lăfăia pe coperțile presei sportive. Visam cu ochii deschiși și pătimași că golurile de pe Olimpico ar putea fi repetate în meciul decisiv cu Serbia, iar reținerile lui Pițurcă iritau.

La exact jumătate de an distanță am ajuns să ne punem întrebarea cum de-l mai titularizează Uhrin la CFR, nicidecum dacă Pițurcă ar fi putut începe cu Culio întâlnirea cu „plavii”. Un pătrățel, punctajul din caseta tehnică a meciului cu Rapid, asta e cota de piață de acum a lui Culio. Îndărătnic la orice desen tactic al oricărui antrenor – și s-au tot rotit într-un an! -, capsoman să-și facă doar numerele personale, care nu mai ies niciodată, bosumflat pe tot și pe toate, chiar și pe copertina băncii de rezerve după modelul Cârțu, se preface că nu pricepe nimic din limba cu subtitrări a lui Uhrin, acesta e Culio de-acum. Am și uitat că a fost o rază de soare într-un moment în care eram triști și plouați după 0-3 cu Lituania.

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Cancan.ro
„Voia să divorțeze încă din primele zile”. Fosta soție a lui Putin, mărturii tulburătoare despre anii petrecuți alături de liderul rus
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, imagini interzise pentru cardiaci! A pozat într-un costum transparent și a lăsat aproape tot la vedere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Psiholog: – Bulă, înainte să începem terapia, o singură întrebare mai am!
Râzi cu lacrimi
Oamenii de știință au descoperit un virus gigantic care se reproduce într-un mod complet unic
Descopera.ro
Câte mii de euro a primit eliminatul Gigi Burger, de la Antena 1, pentru cele 11 săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Accesorii auto ieftine în magazinele Action din România: ce merită cumpărat
Promotor.ro