INTERVIU | Gabriel Sava, portarul român cvintuplu campion în Irlanda. Sfatul primit de la Mircea Lucescu, cum se vede fotbalul românesc din exterior și dorința din finalul carierei: „Poate voi vorbi cu Bratu!”

Gabriel Sava (32 de ani), un nume puțin cunoscut publicului din România, continuă să-și treacă în cont trofee importante în fotbalul irlandez.
INTERVIU | Gabriel Sava, portarul român cvintuplu campion în Irlanda. Sfatul primit de la Mircea Lucescu, cum se vede fotbalul românesc din exterior și dorința din finalul carierei: „Poate voi vorbi cu Bratu!"

de Alexandru Stănilă

Gabriel Sava (32 de ani), un nume puțin cunoscut publicului din România, continuă să-și treacă în cont trofee importante în fotbalul irlandez. Portarul român, născut la Bacău, a obținut un nou titlu de campion alături de Dundalk, al patrulea cu „Lillywhites” și al cincilea din carieră, iar ProSport a stat de vorbă cu el imediat după ultima etapă din sezonul 2018 al Premier Division. Născut și crescut în România, Gabriel nu a apucat să evolueze la vreun club din România, acesta luând drumul străinătății la vârsta de 14 ani. După șase luni petrecute la una dintre grupele de juniori ale lui Lazio, goalkeeper-ul român a plecat în Irlanda, loc unde și-a petrecut întreaga cariera fotbalistică, cel puțin până în prezent.

Pe lângă performanțele interne, precum câștigarea celor cinci titluri, o Cupă a Irlandei sau trei Cupe ale Ligii, Sava a apărat buturile echipelor irlandeze și în câteva meciuri din Europa League, contra unor formații cunoscute ale Europei, cum ar fi Malmo, Hajduk Split sau Zenit Sankt Petersburg. În meciul contra rușilor (scor 1-2), din grupa D a Europa League, sezonul 2016/2017, portarul român a fost înger și demon pentru Dundalk, greșind la primul gol al formației pregătite pe atunci de Mircea Lucescu, dar apărând un penalty pe finalul jocului, moment care rămâne favoritul acestuia din carieră.

Cu toate acestea, „Gabby” a evoluat destul de puțin în perioada petrecută la Dundalk, din 2014 până în prezent, el acumulând doar 14 jocuri în Premier Division și fiind folosit cu precădere în partidele din Cupe. Tehnicianul Stephen Kenny a mizat în ultimele stagiuni pe veteranul Gary Rogers, în vârstă de 37 de ani, care, nu de mult, se afla în lotul „naționalei” Irlandei.
În interviul acordat ProSport, Gabriel Sava a vorbit despre performanțele sale in fotbalul din Irlanda, discuția pe care a avut-o cu Mircea Lucescu la finalul meciului cu Zenit, dar și despre modul în care fotbalul românesc se vede din exterior. În plus, goalkeeper-ul de 32 de ani spune că are de gând să încerce o experiență nouă din 2019 și nu exclude un debut în fotbalul românesc.

Gabi, ești campion pentru a patra oară în Irlanda, cu Dundalk! Cum te simți?
Pentru a patra oară cu Dundalk, dar am mai fost campion și cu Drogheda,  în 2007! Mă simt foarte bine și aștept finala Cupei Irlandei de săptămâna viitoare (n.r – pe 4 noiembrie, contra lui Cork City).

Totuși, ai evoluat destul de puțin la Dundalk, mai ales în campionat, în cei cinci ani petrecuți aici. S-ar fi putut mai mult? Și de ce crezi că s-a întâmplat asta?
Da, ai dreptate. S-ar fi putut mai mult, dar când ai o echipă așa de bună în fața ta este foarte greu să faci greșeli. Așa că sunt mulțumit cu ceea ce am realizat la Dundalk.

Pe multiple site-uri de specialitate, inclusiv pe cel oficial al clubului, ești dat ca fiind originar din Italia, însă tu ești născut și crescut în Bacău, corect? Povestește-ne mai multe despre perioada de juniorat de la Lazio.
A fost o mică greșeală când am sosit în Irlanda pentru că venisem direct din Italia și ei au trecut că sunt născut acolo, dar totul s-a rezolvat. Perioada petrecută la Lazio a fost ok, am fost acolo numai pentru șase luni, iar după am venit în Irlanda.

Ai obținut o promovare în prima ligă (n.r. în 2010, cu Monaghan United), numeroase trofee cu Dundalk și Drogheda, dar și câteva jocuri în care ai fost titular în Europa League. Care moment rămâne favoritul tău din carieră?
Atunci când am jucat împotriva echipei maestrului Mircea Lucescu, Zenit, când am și apărat un penalty. A fost extraordinar să joc în fața lui Mister și a unei echipe care are un buget de peste 100 de milioane de euro.

Ai apucat să vorbești cu Mircea Lucescu? Ce ți-a spus?
Da, am vorbit cu el după meci și înaintea celui din Rusia. Mi-a transmis să muncesc mult și că e surprins că o echipă din Irlanda a ajuns atât de departe. Dar, cu muncă și caractere în echipă, am reușit să facem istorie.

Cum ai cataloga fotbalul irlandez? Ai putea face o comparație cu cel românesc din toate punctele de vedere (calitatea jocurilor, bugete, atmosfera de pe stadioane, etc)?
Calitatea este bună aici, dar la câți bani se bagă în campionatul românesc și să nu ai o echipă în grupe anul acesta, este incredibil! Bugetele din campionatul Irlande nu se compară cu cele din România. Nu prea se compară nimic cu România. Aici, orice jucător care evoluează bine pleacă în Anglia. Legat de atmosferă, la noi tot timpul e plin stadionul, dar avem capacitatea mică. Este ok peste tot în țară.

Ai împlinit recent 32 de ani, iar contractul cu Dundalk se încheie la finalul anului. Ce urmează pentru tine? Rămâi să te lupți pentru un post de titular în preliminariile Champions League sau cauți o altă provocare?
Nu am niciun plan momentan. Vorbesc cu câteva cluburi din Irlanda și din Scandinavia, dar pănă atunci, vin în țară peste două săptămâni pentru a petrece sărbătorile cu familia.

N-ai fi tentat să semnezi cu un club din România? Poate chiar acasă, la Aerostar Bacău, noua echipă a lui Florin Bratu?
Nu prea am contacte în țară, dar dacă ar veni vreo oportunitate, de ce nu?! Ar fi frumos să joc la Bacău, da. Poate voi vorbi cu Bratu să fac o mișcare cu echipa lui cât timp sunt acasă.


3 partide a bifat Sava în 2018 pentru Dundalk în Premier Division, încasând un singur gol

87 de puncte a strâns Dundalk în sezonul recent încheiat, terminând cu un avans de 10 puncte față de locul secund, ocupat de Cork City

Palmaresul lui Gabriel Sava:
5 titluri de campion în Irlanda (Drogheda United – 2007, Dundalk – 2014, 2015, 2016, 2018)
Cupa Irlandei (Dundalk  – 2015)
 3 Cupe ale Ligii Irlandei (Drogheda United – 2012, Dundalk – 2014, 2017)
Supercupa Irlandei (Dundalk –  2015)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania