Geanina Terceanu, mărturie despre mita din „Dosarul Transferurilor” și relația cu Cristi Borcea

Geanina Terceanu, mărturie despre mita din "Dosarul Transferurilor" și relația cu Cristi Borcea

Judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul București a declarat în fața instanței că, în percepția sa, suma de bani primită de la Cristian Borcea nu-i fusese dată în legătură cu „Dosarul Transferurilor”, ci ca urmare a faptului că cei doi s-ar fi plăcut reciproc, conform Adevărul.

205.000 euro. Aceasta este suma pe care Geanina Terceanu a primit-o: 195.000 de euro de la frații Becali, iar 10.000 de la Cristian Borcea. În mărturia acesteia, judecătoarea vorbește despre relația pe care ar fi avut-o cu fostul patron al lui Dinamo.

„Percepția mea a fost că această sumă de bani nu-mi fusese dată în legătură cu dosarul pe care-l judecam, ci ca urmare a faptului că eu și domnul Borcea ne plăcuserăm reciproc, el dorind să ne mai vedem și ulterior, context în care eu am apreciat că el a intenționat să-mi facă un cadou. Cu ocazia vizitei făcute acasă la Cristian Borcea, eu i-am lăsat un număr de telefon, iar el m-a mai sunat ulterior cerându-mi să ne vedem, însă eu am tot amânat, iar o altă întâlnire cu domnul Borcea nu a mai avut loc”, a declarat aceasta, potrivit sursei citate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania