Fotbalul de altădată: Sportul făcea jocurile

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Suporteri puțini, bani nu cine știe ce. Până aici, portretul de
acum trei decenii corespunde celui actual al clubului Sportul
Studențesc.
Privind la ciuca bătăilor din 2011, e greu să crezi însă că, odată,
această echipă era mereu printre primele în clasament. În poporul
microbiștilor chiar umbla o vorbă: cine vrea să ia titlul trebuie
să negocieze cu cei din Regie. Echipă tare, care în turul de
campionat „rădea” cam tot, pentru ca în retur să poată risipi în
liniște punctele. Cam aceasta era Sportul Studențesc începând de
prin 1974 și până la evenimentele din decembrie 1989.
Au fost anii în care, indiferent de arena pe care călcau, jucătorii
Sportului erau primiți cu simpatie. O formație capabilă să facă
scor cu Dinamo – în ciuda avertismentelor primite înaintea
meciului! -, dar și să piardă cu te miri cine. Suciu, Răducanu,
Tănăsescu, Bruno Grigore, Cazan, Mitică Manea, Munteanu II,
Șerbănică, Aurică Munteanu I, Octavian Ionescu, Chihaia, Grosu,
Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, nume pe care fanii din Regie, așa
puțini câți sunt ei și câți or mai fi rămas, nu au cum să le
uite.

Presiuni
și interese

Jucătorii anilor 70 se mai strâng și azi, o dată pe săptămână.
Joacă fotbal împreună, apoi merg la o bere, unde limbile se
dezleagă mai ușor. „Sportul nu era o echipă care să te atragă cu
grade sau cu bani, ci numai cu facultatea. Mai mult decât asta
conta însă atmosfera de la echipă. Nu exista presiune, iar relația
cu antrenorul era una specială. Nea Angelo Niculescu venea cu noi
lunea la saună, apoi mergeam cu toții la restaurant, la o bere.
Eram un grup foarte unit. Totul se baza pe încredere, pe adevăr.
Cel mai mult ne-am dorit un titlu de campioni, dar n-a fost să fie.
Nici măcar o Cupă n-am luat, ne-a bătut Steaua în finala din 1978,
3-0”, își amintesc ei acum.
Cel care a ținut echipa strânsă a fost Aurică Rădulescu, el era cu
grupul unit. Apoi, după moartea sa tragică, ceva din boemia aceea
s-a dus. Unii sunt de părere că s-a dus chiar mai repede, odată cu
venirea lui Rică în poartă, transferat din Giuleștiul vecin. Cert
este că, ușor- ușor, au apărut și grupulețele. Sau grupul
conducător. Iorgulescu, Mircea Sandu, Octavian Ionescu, Răducanu
erau printre cei care aveau un cuvânt greu de spus la echipă. Au
apărut rezultatele cu final neașteptat. Sau așteptat, după caz…
Depinde de cine punea presiune.

Vezi galeria foto
3 poze

„Nu putem
să ne p…m contra vântului!”

Meci la Scornicești, al doilea sezon al gazdelor în Divizia A,
1980-1981. Sportul se cazase la Stejarul, un renumit motel de la
șoseaua spre Slatina. Seara, în cantonamentul „studenților” apare
Nedea, unul dintre portarii celor de la Scornicești, care le spune
bucureștenilor aflați la masă: „Beți, distrați-vă în seara asta, că
oricum mâine nu aveți nicio șansă! E făcută treaba pentru
noi”.

Thierry Henry a văzut șocul Argentina – Capul Verde și a „tunat” la adresa FIFA: „E o nebunie! Faceți ceva”

09:25

UEFA a refuzat! Nu va aplica legea impusă de FIFA în competițiile în care joacă FCSB, Universitatea Craiova, CFR Cluj și U Cluj

09:24

FC Olt
i-a bătut doar după ce au fost amenințați

Toată lumea știa ce înseamnă Scorniceștiul, așa că jucătorii
oaspeți s-au pus pe chefuit. A doua zi, la meci, 0-0 la pauză. Au
început presiunile pe cei de la Sportul: „Aveți grijă că, dacă ne
încurcați, e de rău!”.
Concluzia a tras-o unul dintre liderii echipei: „Fraților, asta e,
nu putem să ne p…m contra vântului! Ce, vreți să ne lege ăștia pe
aici?”. Scorul final al meciului jucat în etapa a 29-a a acelui
campionat: 1-0 pentru FC Olt!

În anii 70 și 80, trupa din Regie, cu Mircea Sandu printre
titulari, se punea de-a curmezișul marilor puteri, dar și ceda
uneori conform zicalei „banu-i ochiul dracului!”

Articol scris de Ioan Viorel