Zhanle Pan (22 de ani) s-a antrenat în vară cu David Popovici (22 de ani), la București, iar campionul chinez a spus pentru site-ul Jocurilor Olimpice ce a învățat de la român.
La începutul lui iulie, Pan Zhanle și David Popovici s-au pregătit la București, timp de aproape 3 săptămâni. Chinezul recunoaște că a plecat cu altă mentalitate din România.
Zhanle Pan și David Popovici au câștigat 10 dintre cele 17 curse de 100 m încheiate cu un timp de sub 47 de secunde din istoria probei.
Mai mult, chiar, ei sunt în posesia a 7 dintre cele mai bune 8 rezultate care s-au înregistrat vreodată în cea mai captivantă probă a înotului.
„Cred că suntem, în esență, același tip de om. Avem interese și hobby-uri comune. Spiritul de luptă pe care îl afișăm la antrenamente este asemănător”, a spus Pan, potrivit Olympics.
În iulie, Popovici i-a primit în România pe Pan și pe alți membri ai echipei Chinei pentru un stagiu de pregătire.
Cantonamentul l-a ajutat pe chinez, campion olimpic la 100 de metri și deținătorul recordului mondial, să înțeleagă cum se antrenează și concurează sportivii din alte țări.
„Antrenamentele alături de el m-au ajutat enorm și în privința mentalității. Acesta a fost, probabil, cel mai mare câștig.
În trecut, dădeam o mare importanță timpilor obținuți la fiecare antrenament. Dacă aveam impresia că nu mă antrenasem bine o zi, credeam că în cursă voi avea o evoluție slabă.
Dar, când te antrenezi cu el, nu urmărești timpii într-un mod obsesiv. Indiferent cum te simți într-o anumită zi, duci la bun sfârșit întregul plan de antrenament.
Cât timpii sunt destul de buni sau constanți, e suficient. În ultima zi înainte de a ne întoarce în China, mâncam împreună și l-am întrebat:
«Crezi că poți doborî recordul mondial de data aceasta?». El a răspuns: «Poate». Asta chiar mi-a rămas în minte.
La antrenament, nu trebuie neapărat să atingi un obiectiv anume sau să obții un anumit timp. Uneori, pentru tine însuți, e suficient să fii pur și simplu bun”, a spus Zhanle Pan.
După cantonamentul cu adversarul și prietenul din China, Popovici a câștigat două titluri europene, în probele lui favorite, 100 și 200 de metri.
La rândul lui, Pan Zhanle și-a adjudecat toate cele 4 medalii de aur în probele în care a concurat la Jocurile Asiei, dar nu este mulțumit de randament.
El a avut un parcurs perfect la competiția de la Aichi-Nagoya, câștigând proba individuală de 100 m liber, plus ștafetele de 4×100 m liber, 4×100 m mixt și 4×200 m liber.
„Pentru mine, au existat atât aspecte pozitive, cât și negative. Sunt mândru că am câștigat aurul în toate cele 4 probe.
Dar, pe de altă parte, nu am fost foarte mulțumit de timpii obținuți. Per total, aș spune că a fost în regulă. Pe o scară de la 1 la 10, mi-aș acorda nota 5 sau 6.
Încă am așteptări mai mari de la mine și vreau să progresez mult mai mult. Nu am mai reușit să regăsesc acea versiune a mea”, a mai transmis el, referindu-se la JO 2024.
„Comparativ cu cine eram anul trecut, cred că cel mai important aspect în care am evoluat anul acesta este mentalitatea.
Acum, aproape că nu-mi mai fac griji pentru nimic. Am ajuns să văd lucrurile altfel”, spune, mulțumit de el, Zhanle Pan.