Editorial Cristian Tudor Popescu: Time, gentlemen!

Safin se pregătește să servească din dreapta. E setul al treilea, pe primele două Federer le-a luat clar, acum rusul trage din răsputeri și ajunge în tie-break. Se agață de fiecare minge, orgoliul i-a rămas intact, ca în anii în care doar el îl mai putea bate aici, la Australian Open, pe Federer. Poziția lui Safin la serviciu e specială, el duce mult în spate piciorul drept, ca Becker, și se așază foarte aproape de ax, întors, la unghi, cu umărul stâng spre terenul advers.

Serviciul pleacă perfect, ca din tun. Un strigăt: foot fault! Greșeală de picior. Safin se întoarce stupefiat spre arbitrul din spatele lui, cel care supraveghează linia mediană a terenului, căci acesta strigase!, nu arbitrul așezat în lungul liniei de fund, cum se întâmplă de obicei la călcarea liniei de către jucător când servește. Piciorul stâng al lui Safin nu atinsese linia, în schimb dreptul, mai exact călcâiul, depășise spre stânga linia imaginară care împarte terenul în două, lucru interzis de regulament: întreg corpul jucătorului trebuie să se afle în jumătatea de teren din care servește. Situație rarisimă, dar rezolvată strict și corect de către arbitru. Safin scoate flăcări pe gură, se îndreaptă, mare cum e și cu alura lui de bătăuș sovietic, spre micuțul chino-australian care îndrăznise să deschidă gura. Safin urlă.

N-am înțeles ce zicea, dar îi înțelegeam frustrarea: băi, pișpirică, te-ai găsit acum să vezi chestia asta, pe care n-a văzut-o nimeni, și nici nu-mi dă vreun avantaj la serviciu, e o chichiță de regulament, nu puteai să taci și să mă lași să joc punctul, să-l câștig sau să-l pierd, dar nu așa, meschin, bicisnic, că vrei tu?! Piticotul cu ochi oblici nici nu clipește în fața vlăjganului furios. El spune impasibil încă o dată: foot fault. La reluare se vede limpede că are dreptate. Safin nu înțelege: ridică ochii spre cerul austral, e o victimă. Mi se pare foarte român în acele momente: hai, jupâne, dă-o dracului, știi cine sunt, muncesc din greu să fac o treabă și vii matale cu un răhătiș să-mi pui piedică, că așa e legea, și ce, legea asta n-au făcut-o tot niște oameni ca noi, trebuie s-o aplici la buche, să mă nenorocești, băga-mi-aș!…

Ceva asemănător trebuie să fi spus și spaniolul Nicolas Almagro în meciul pierdut la francezul Gael Monfils. Mingea trimisă de francez, un lung de linie in extremis, prin afara terenului, după un schimb puternic de mingi în cros, e la limită, un milimetru afară sau înăuntru. Almagro vede, cu ochiul minții invadate de tensiunea și nervii partidei, out. Se întoarce spre arbitrul de linie de pe fundul terenului și îi arată ipotetica „urmă“ pe plexicushionul neimpresionabil din care e făcut terenul australian. Arbitrul clatină din cap și menține mâinile jos, cu palmele deschise, îndreptate spre sol: minge în teren. Almagro îi mai zice ceva, arbitrul rămâne impasibil. Spaniolul renunță și se întoarce spre arbitrul principal, ridicând mâna: challenge, vrea să vadă mingea pe computer. Principalul clatină și el din capul perfect chel, cu cerceluș în ureche: too late, mr. Almagro! Prea târziu. Contestarea unei decizii a arbitrilor se face imediat ce s-a oprit jocul.

Focosul brunet Almagro face ochii mari, aproape își smulge părul din cap: domnule, dar am dreptul să contest mingea, e un punct foarte important, nu mă jecmăniți în felul ăsta! Chelia cu cercel explică fără cea mai mică urmă de iritare: nu trebuia să vă întoarceți și să intrați în discuții cu arbitrul de linie. Potrivit regulamentului, trebuia să-mi adresați contestația mie, imediat. N-ați făcut-o, nu mai aveți dreptul la ea. Minge bună, punct pentru Monfils. Almagro face mărunt din buze, dar înțeleg ce zice, de parcă ar vorbi românește: fir-ar mă-ta a dracului de poponar, vrei să mă furi, nu-ți plac spaniolii, ai cârlig la negroteiu’ ăsta de Monfils! Almagro pierde ghemul, Monfils câștigă setul și meciul.

Secvența numărul 3: sârbul Djokovici face eforturi mari să returneze serviciile-bombă și să prindă voleurile bosniacului naturalizat american Amer Delici. Meci de mare frumusețe, între doi jucători de forță și finețe. Schimb lung de mingi, punct important, cu încărcătură nervoasă mare. Delici trimite o dreaptă năprasnică la linia de fund. Arbitrul de linie nu strigă out. Djokovici oprește mingea și ridică mâna: challenge, contestație. În vuietul mulțimii, mingea bosniacului își reface traiectoria computerizată peste teren și aterizează… nici pe calculator nu se vede din prima unde! Abia la apropiere și mărire a imaginii se deosebește jumătatea de milimetru dintre urmă și linie: out, Djokovici a câștigat pariul pe muchie de cuțit.

Delici strânge din fălci, îl doare rău. Și atunci Djokovici, în loc să profite de momentul de dezamăgire al adversarului, în loc să servească repede ca să nu-i lase timp să uite mingea pierdută la milimetru, așa cum spune tactica de manual, îi zâmbește prietenește bosniacului, ridică ambele mâini în sus a scuză și pe urmă își arată ochii: ce să fac, dacă am ochi buni… Delici se destinde, zâmbește și el, situația s-a egalizat psihic și acum Djokovici poate servi. Sârbul vorbise, gesticulase, ca și Safin și Almagro, în afara regulamentului, dar demersul său și al lui Delici duseseră nu spre contestarea legilor jocului, ci spre respectarea lor mai mult decât în literă.

La sfârșitul meciului, Novak și Amer s-au îmbrățișat: nici asta nu prevede regulamentul. În acest timp, în afara stadionului, suporterii sârbi și bosniaci ai celor doi se scuipau, se înjurau, își aruncau mese și scaune în cap, se luau la pumni și picioare, o femeie a fost rănită în încăierare și dusă la spital.

Legile sunt făcute de oameni pentru oameni, nu de zei pentru brute, spune o voce, nu știu dacă a arbitrului. Time, gentlemen!

"Legile sunt făcute de oameni pentru oameni, nu de zei pentru brute, spune o voce, nu știu dacă a arbitrului", Cristian Tudor Popescu

"Sunt trist să aud de incidente. Nu e loc de așa ceva aici, la un meci de tenis", Amer Delici, depre duelul dintre fanii sârbi și bosniaci

"Din păcate, unii oameni vor neapărat să iasă în evidență, să apară cinci secunde la televizor. E trist. E cel mai stupid lucru pe care l-am trăit în viața mea", Marat Safin, despre incidentul din meciul cu Federer

 

articol scris de Cristian Tudor Popescu