După meciul Rapid – CFR Cluj, scor 3-1, Stefan Drazic (33 de ani), atacantul oaspeților, a fost autorul unui gest rar întâlnit în fotbalul românesc.
Sârbul a marcat unicul gol al ardelenilor în Giulești, în etapa a treia a Superligii. La capătul derby-ului, Drazic s-a prezentat în zona mixtă, oferind un scurt interviu. Cu această ocazie, vârful de careu de la CFR Cluj a vorbit despre faza petrecută în minutul 7, când vizitatorii au cerut un „roșu” pentru portarul gazdelor, Marian Aioani (26).
Goalkeeperul Rapidului a ieșit din poartă și l-a lovit pe Stefan Drazic. Marian Aioani a văzut cartonașul galben, dar clujenii au cerut să fie eliminat, ceea ce nu s-a întâmplat.
„E dureros să pierzi așa. Rapid a arătat caracter, a fost energică. Știam la ce să ne așteptăm de la Rapid, este o echipă agresivă, cu energie multă.
Am intrat moi și acest lucru e inacceptabil, cum am intrat în prima repriză, fără energie. Dacă ești pregătit și ai energie, nu există motive să eșuezi.
(n.r. – Despre faza petrecută în minutul 7) Portarul a încercat să preia mingea, eu am încercat să pun presiune. Cred că a fost o decizie corectă a arbitrului, pentru că nu am atins balonul.
Mă simt bine la CFR. Încerc să dau tot ce am mai bun. Nu știam toate problemele de la CFR înainte să ajung aici. Nu știam tot ce se întâmplă în interiorul clubului, sunt jucător nou”, a declarat Stefan Drazic, potrivit Digi Sport.
Despre problemele financiare ale clubului CFR Cluj s-a exprimat și „veteranul” Mario Camora (39), după eșecul suferit de către ardeleni în Giulești.
„Când au venit jucătorii noi, cine a vorbit cu ei nu le-a spus de probleme. Eu am încredere, am discutat cu patronul (n.r. – Nelu Varga), cu conducerea.
Ni s-a spus că până săptămâna viitoare ne luăm banii. Am primit deja un salariu. Omul acesta merită să facem un efort pentru club”, a transmis și fundașul lateral din Gruia.
„Prima repriză? Dominată total de Rapid. A doua a fost total a noastră. Trebuie să menținem jocul cum l-am făcut în repriza a doua. Jucăm la trei zile. Pentru mine e bine că suntem în Europa”, a mai adăugat Camora