Armstrong se întoarce pentru Turul cu numărul opt

Armstrong se întoarce pentru Turul cu numărul opt
  • Publicat:
  • Actualizat:

Câștigătorul a șapte Tururi ale Franței în perioada 1999-2005, americanul Lance Armstrong a anunțat că se va întoarce în ciclism anul viitor, pentru a-și duce recordul de tururi la impresionanta cifră opt.
"Sunt fericit să vă anunț că după ce am vorbit cu familia și cu prietenii cei mai apropiați, am decis să mă întorc în ciclismul profesionist pentru a susține în continuare lupta împotriva cancerului", a declarat rutierul, citat de Eurosport.

Zvonul privind întoarcerea ciclistului în Marea Buclă a fost preconizată de presa din întreaga lume, în ultimele săptămâni, dar până ieri, când Lance a confirmat oficial, nimic nu era clar.

Va semna Lance cu Astana ?

Armstrong va concura în sezonul 2009 în Turul Franței, în Paris-Nisa, în Turul Georgiei și în Dauphine-Libere, anunță revista de ciclism Velonews. Aceeași sursă a lansat ideea conform căreia Lance va semna un contract cu echipa Astana, suspendată anul acesta din Turul Franței pentru scandalul de dopaj care l-a avut în prim plan pe cazacul Alexander Vinokourov. Totuși, Johan Bruyneel, managerul americanului a infirmat această posibilitate, menționând că între Astana și Lance nu a existat niciun fel de contact.

Armstrong, care a supraviețuit și s-a recuperat în mod miraculos după cancerul testicular care i-a fost descoperit la mijlocul anilor 90, a uimit întreaga lume câștigând cel mai faimos tur din ciclismul mondial de șapte ori la rând, între 1999-2005. El a spulberat recordul de cinci titluri deținut de legendarii Miguel Indurain, Bernard Hinault, Eddy Mercks și Jaques Anquetil.

Marea Buclă își regăsește astfel stăpânul după ce în ultimele trei sezoane Pereiro Sio, Contador sau Sastre nu au reușit să aibă carisma unui adevărat câștigător de Tur.

 

 

Citește aici alte titluri interesante din presa internațională:

L’Equipe: Domenech schimbă partitura

France Football: Messi, noul Balon de aur pentru Kaka

Goal: Kuffour se retrage din fotbal

The Sun: Kaka respinge orice ofertă de la City

Marca: Cazorla, în locul lui Cesc Fabregas

Gazzetta dello sport: Federer: "Mă simt din nou imbatabil"

As: Sneijder, out până în octombrie

The Sun: Capello: "Jucăm mai bine afară, decât pe Wembley"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare