Andrei Roșu, corporatistul care urmărește mișcarea perpetuă

Abia a terminat o cursă infernală de 490 de kilometri, în alergare, înot și pe bicicletă și se gândește deja la următoarea – Deca IronMan, respectiv zece concursuri de ultra-triatlon legate. Andrei Roșu nu știe când se va opri. Știe doar că mai are multe lucruri de descoperit în interiorul său.

„Gândul meu a fost ca în 2016 să termin un deca ultra-triatlon, care înseamnă 10 IronMan unul după altul, 38 de kilometri de înot, 1.800 de pedalat și 422 de kilometri de alergare, în zece zile. Ce am descoperit este că nu te poți antrena de zece ori mai mult, trebuie să găsești resurse pentru antrenamente de 10 ori mai eficiente. De pe 2 pe 15 mai anul viitor am programat acel deca, cu 10 IronMan unul după altul. Nu am un obiectiv anume, ci doar acela de a mai ridică un pic ștacheta. Nu știu până unde. Nu cred că există o limită. M-am întrebat de ce urcă omul pe Everest, de ce se duce pe Lună? Pur și simplu cred că este natura noastră de a descoperi lucruri despre noi. Cred că 99 la sută dintre lucrurile pe care le avem de descoperit sunt în noi de fapt. În momentul în care ești singur și alergi de niște zile sunt niște momente în care ai acest dialog interior și o să vezi că sunt multe lucruri de descoperit acolo. Cred că aici se pune întrebarea până unde. Înăuntru trebuie să vezi până unde poți merge, ce poți descoperi. Nu știu cât sunt limite și cât sunt limitări în tot ceea ce facem. Mulți dintre noi descoperim că suntem puternici doar atunci când acest lucru este ultima opțiune. Când ești aruncat undeva și trebuie să ieși. Au fost oameni care după război au ieșit din lagăr și au fugit trei zile fără a avea un antrenament. Dacă ai o motivație, te duci”, a declarat Roșu la întoarcea în țară, după ce a devenit primul român care a terminat cursa Enduroman Arch to Arc.

Mâinile le are pline de bandaje de susținere a mușchilor, dar, după 140 de kilometri de alergat între Londra și Dover, 50 de kilometri de înotat traversând Canalul Mânecii și 300 de pedalat până la Paris, spune că ar mai fi în stare să mai facă o probă de maraton: „După 2-3 zile de nesomn, corpul își definește altfel normalitatea. De multe ori, după astfel de concursuri, corpul țipă că vrea să alerge. Eu aș mai putea acum să alerg un maraton fără probleme. Cu mâinile stau mai prost, pentru că nu am mai făcut niciodată un efort așa mare la înot. În două trei zile cred însă că îmi revin. O să sune ciudat ce spun, dar eu mă pregătesc mental înainte de fiecare cursă și mă văd terminând-o. Deci eu terminasem această probă cu o lună înainte. Nu mi s-a părut ceva ciudat că am terminat-o, nici nu am țopăit de bucurie. În general nu îmi condiționez fericirea de realizarea unui astfel de obiectiv. Pe mine mă bucură procesul în sine. Atunci când te pregătești 18 luni pentru așa ceva, sigur că există și o bucurie la final, dar mai mult m-a bucurat progresul de la o etapă la alta. Și faptul că Alex și Ema, cei doi copii ai mei, fac sport. Pe Alex chiar încerc să-l temperez”.

Românul intrat în Guinness Book după ce a terminat 7 maratoane și ultramaratoane pe 7 continente, știa că va ieși destul de șifonat după cursa Enduroman Arch to Arc. „În momentul în care am aflat despre acest concurs am simțit un mare gol în stomac și am zis că dacă mă sperie înseamnă că l-am ales bine. Gândul că voi înota într-o apă foarte rece printre meduze îmi dădea o stare de anxietate. De la început știam că va fi foarte greu, mă așteptăm să fiu șifonat la sfârșit. Canalul Mânecii este imprevizibil, curenții diferă, valurile sunt mai mici sau mai mari. În linie dreaptă sună bine Canalul Mânecii, 33 de kilometri, dar în realitate, ținând cont de curenți ajungi să înoți 50 sau 60 de kilometri. Sunt porțiuni în care înoți pe loc. Eram pregătit să stau mult timp acolo. Pe parcursul antrenamentelor mi-am dat seama că fiind a doua probă, după alergare se presupunea că trebuie să fiu foarte odihnit. Dacă intram obosit aveam o problemă suplimentară. Și am făcut multe antrenamente de 50 și 100 de kilometri noaptea, pe șosea, în general vinerea, când eram obosit de la muncă, ieșeam de DN1 și alergam 50 sau 100 de kilometri. În momentul în care am ajuns la concurs am ieșit destul de proaspăt din proba de alergare”, povestește Andrei Roșu.

Din proba de înot peste Canalul Mânecii își amintește că starea de bună dispoziție impusă l-a ajutat foarte mult: „Sunt mai multe lucruri la care mă gândesc în timpul curselor, trebuie să ai o stare cât mai pozitivă, să fii cât mai vesel. Aici i-am șocat pe organizatori, pentru că fiind valuri foarte mari timp de patru ore, la fiecare oprire vomam de 5-6 ori. După cursa mi-au spus că dacă aș fi vomat de mai mult de 50 de ori mă scoateau din apă pentru că au acest drept să te oprească. Eu m-am oprit la 42. Eu făcând maratoane i-am întrebat «Sigur nu au fost 42,195?» De fiecare dată când mă opream și vomam eu cântam «I feel good» al lui James Brown. Te ajută chiar dacă ți-e foarte rău să spui că îți e foarte bine”.

Mesajele primite din țară prin intermediul organizatorilor l-au ajutat pe Andrei Roșu să devină primul român care traversează înot Canalul Mânecii. „Au fost o grămadă de momente de cumpănă. Dar știam din celelalte curse că ele vor veni sută la sută și am observat și că astfel de momente trec. Nu există un moment prost care să dureze la infinit. Cel mai greu a fost în canal, pentru că vomam mereu, apoi frigul. Cel mai dificil a fost pe țărmul francez, la un kilometru sau doi, vedeam lumini și oameni plimbându-se prin casă și înotam. Încă o oră, și încă o oră, și tot așteptam momentul celor de pe barcă să-mi spună că e ultima pauză de hidratare. Apoi moralul a început să scadă pentru că respectivele case se îndepărtau. Atunci de pe barcă au venit mesaje că e nebunie pe internet, că sunt oameni care spun că nu se culcă până nu trec canalul. Deja aveam mustrări de conștiință. A fost un mesaj în care cineva îmi propunea să facă voodoo dacă mă ajută să trec canalul. Dacă a făcut și a funcționat și de aceea am ajuns pe partea cealaltă eu îi mulțumesc celui cu voodoo. Astfel de mesaje te ajută. Un alt moment dificil a fost când căpitanul navei mi-a spus că e momentul să înot așa cum nu am mai făcut-o niciodată. Trebuia să înot ca la sprint în următoarea oră ca să ies din acel curent. Când auzi asta după 20 de ore de înotat nu e o fericire, mai ales că mi-a spus că următoarea fereastră e peste șapte ore. Am înotat așa cum nu credeam că o pot face vreodată”, a mai spus sportivul.

A strâns 10.000 de euro pentru îngrijirea bolnavilor

Andrei Roșu s-a înscris în competiția Enduroman Arch to Arc alegând să contribuie astfel la strâgerea de fonduri pentru îngrijirea copiilor și adulților cu boli incurabile prin intermediul fundației Hospice Casa Speranței. Banii rezultați din strângerea de fonduri vor fi distribuiți integral îngrijirii bolnavilor, costurile participării lui Andrei Roșu la triatlon fiind acoperite de sponsori. Până în acest moment, el a reușit să strângă din donații aproximativ 10.000 de euro, dar ținta este de 90.000 de lei: „Noi ne-am stabilit drept obiectiv să strângem 90.000 de lei. Ambii mei bunici au murit de cancer și știu că ultimele zile nu sunt cele mai fericite din viață unui om, ai nevoie de îngrijire. Am gândit astfel campania în zile de îngrijire a bolnavilor. Am abordat companii care să sponsorizeze direct această inițiativa și campania continuă pe site-ul hospice.ro”.

Sportivul român se implică în proiecte caritabile din 2009, un an mai târziu alegând să alerge distanța de la Brașov la Burești pentru a atrage atenția asupra nevoilor bolnavilor. „Până în 2009 nu am fost o persoană implicată social, nu neapărat că eram o persoană rea la suflet. Găseam tot felul de scuze, uneori eram chiar un pic paranoic, mă gândeam că sigur cineva va folosi banii pentru a pleca în vacanță cu ei. Și considerăm că acesta e rolul statului, muncesc, plătesc niște impozite și ar fi fost rolul statului să se ocupe de asta. Numai că în nicio țară statul nu se poate ocupă de absolut toată lumea. Apoi am fost invitat să văd centrul Hospice din Brașov și am fost tentat să spun nu. Nu pot vedea oameni în scaun cu rotile, lor le e greu să iasă și din casă. Dacă vrei să ieși din casă un kilometru cu un scaun cu rotile, ăla cred că e un ultratriatlon cu adevărat, nu ceea ce am făcut eu. După două ore de vizită în acel centru am ieșit alt om. Și am simțit nevoia să mă implic, deși nu știam cum. După un an mi-a venit ideea de a alerga de la Brașov până la București, a fost prima dată când alergăm peste 100 de kilometri. M-am gândit că fiind o astfel de cauză nu pot spune că mă doare ceva, pentru că erau oameni cu o situație mult mai gravă. Atunci mi-am dat seama că noi avem resurse mult mai mari din punct de vedere fizic. Apoi am zis să văd ce e dincolo de 177 de kilometri și ușor-ușor am crescut distanțele. Nu am făcut-o în mod incoștient, pentru că am doi copii de crescut. În plus mi-ar plăcea să fiu un bunic activ. Mi-am făcut periodic analizele și spre surprinderea mea ieșeau din ce în ce mai bine. Am zis că trebuie să fie ceva în ADN-ul nostru. Poate toți am fost programați să facem mișcare. Nu cred că am fost programați să stăm cu fața la ecran plat”, a povestit bucureșteanul născut la Brașov.

„După 2-3 zile de alergat ești ca omul beat la nuntă”

„La alergare trebuie să fii foarte relaxat, trebuie să ai totul aranjat la birou, proiectele terminate, relațiile cu partenerul de viață să fie foarte bună, să nu pleci supărat, să faci o cură de somn. Iar pe timpul cursei trebuie să fii foarte relaxat, foarte zen, să nu ai niciun mușchi contractat. Cursele lungi sunt de fapt curse de strategie, nu au nimic în comun cu capacitatea noastră respiratorie sau musculară. Trebuie să îți faci o strategie de alimentare, hidratare și de odihnă pe care să o respecți. Pe parcurul unei curse creierul nu mai gândește foarte bine. Dacă întrebi pe cineva după 2-3 zile de alergat cât fac 2 plus 3 o să aveți răspunsuri foarte interesante. De aceea trebuie să te bazezi pe o strategie și pe o echipă de suport. Nu ai o oglindă cu tine și nu știi cum arăți. Tu din interior, te simți foarte bine, e ca la nuntă când ești beat. Până nu vezi filmul a două zi dimineață când dansai pe masă dezbrăcat s-ar putea să crezi că te comportai foarte civilizat. Rolul echipei de suport este să-ți reamintească că trebuie să respecți strategia de hidratare, de nutriție și tempoul pe care ți l-ai propus. Și dacă lucrurile merg prost să te oprească”, își povestește Andrei Roșu strategia pe care o aplică pentru cursele de anduranță.

Chiar și anumite temeri pot deveni o motivație pentru a termina o cursă de sport extrem: „Față de meduze aveam o greață totală. Dacă eram la mare și vedeam o meduză nu mai intram în apă. Dar știind că mă așteaptă niște exemplare fabuloase, cu niște culori deosebite am început să mă împrietenesc cu ele la mare la noi. De fiecare dată când mergeam la mare vânam zilele și locurile în care erau meduze pentru a mă obișnui cu ele. Expunându-te constant temerilor te obișnuiești cu ele, chiar dacă nu scapi de ele. Pe Canalul Mânecii le dădeam nume, Marcela, Ileana, și asta m-a ajutat foarte mult. Le povesteam ce fac eu acolo. Am intrat în două lanuri în bucată franceză și aveam două reflectoare pe mine ceea ce făcea să le și văd nu doar să le simt. Cu toate astea am concediu în perioada următoare și merg cu familia la mare. Bineînțeles că voi intra în apă, deși de fiecare dată zic că nu vreau să mai aud de apă nici să fac duș”.

El a explicat și modalitatea prin care orice om își poate găsi timpul necesar pentru a face mișcare. „Fiecare dintre noi are un Everest de escaladat în viața personală. Și în momentul în care afli că sunt oameni care își depășesc o anumită condiție, capeți mai mult curaj și încerci să faci schimbări în viața ta. Am văzut oameni cu picioare amputate, alții fără vedere, care alergau curse extreme de sute de kilometri. Nu cred că există o vârstă la care să te apuci de alergat. Sunt și oameni de 100 de ani care au terminat un maraton. Eu nu cred neapărat în schimbări venite peste noapte. Ce cred că ar trebui să schimbăm sunt obiceiurile zilnice. Dacă vrem să ne schimbăm viața trebuie să schimbăm ceea ce se întâmplă la nivelul unei zile. Mai mult de 50 la sută din ceea ce faci într-o zi este construit din obiceiuri. Și dacă ne uităm la 5-6 zile luate aleatoriu ne dăm seama că seamănă izbitor de mult. Noi aici trebuie să lucrăm, la cele 5-6 obiceiuri pe care oamenii ar trebui să le aibă în fiecare zi, începând poate de la a te trezi un pic mai devreme să eviți haosul din trafic și poate să avem un mic dejun mai sănătos, să facem un pic de mișcare. Dacă te trezești cu 15 minute mai devreme e suficient. Credeți-mă sunt programe de antrenament de 15 minute după care nu te mai poți ține pe picioare, nu trebuie să alergi ca mine trei zile. De intensitate foarte mare. Deci nu trebuie să folosim ca scuză nici țara în care trăim, nici vârsta, cred că avem toate resursele necesare pentru a realiza ceea ce ne propunem”, a mai spus ultratriatlonistul.

De șase ani aleargă, în urmă cu patru ani a învățat să înoate

Fost component al trupei „Gaz pe foc”, Andrei Roșu este economist de profesie și lucrează într-o bancă multinațională. În ciuda performanțelor sale, s-a apucat să alerge cu doar șase ani în urmă, iar înotul l-a deprins acum patru ani: „În 2009 am făcut unele mici schimbări în viața mea. După ce am devenit tată în 2008 am conștientizat faptul că trebuie să devin un model pentru copilul meu și am început să alerg. Nu a fost o schimbare majoră, noi alergăm de mici. Practic pot spune că am reînceput să alerg, nu am făcut niciodată sport de performanță. Mi s-a părut un sport accesibil. Am alergat un kilometru, mi s-a părut foarte mult, apoi, 2, 3, 4, și am văzut că limitele sunt acolo unde le stabilim noi, nu sunt impuse de afară. Apoi au venit schimbări de la sine, renunțarea la fumat, o nutriție mai bună”.

Dintr-o glumă făcută de o colegă de birou a ajuns mai târziu să participe la primul concurs extrem de alergare, la Polul Nord. „O colegă de birou, știindu-mă foarte friguros pentru că opresc aerul condiționat și fac pe toată lumea să traspire la serviciu mi-a trimis un link cu maratonul de la Polul Nord. Mi s-au activat niște amintiri din copilărie, când voiam să explorez. Când am început să mă documentez, informațiile erau promițătoare, -40 de grade temperatura. Am aflat că taxa era 12.000 de euro și nu sunt milionar, sunt salariat. Am zis să caut sponsori, a durat 3 luni pentru că nu e ușor. Partea cea mai grea a fost să găsesc un moment al zilei în care să mă antrenez, pentru că de la 8.30 la 17.30 sunt la birou, apoi seara o petrec cu familia. Care mai era timpul necesar? Am discutat cu soția, a aflat că îmi păstrez slujba și am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi de la 05.00 la 07.00 dimineața. A fost crunt pentru că iarna aceea a fost foarte friguroasă. Era și multă zăpadă, dar asta m-a ajtat pentru Polul Nord. Când am ajuns la Polul Nord am realizat în ce m-am băgat. Când s-a deschis ușa avionului și pilotul a spus că ne vedem în 5-6 zile dacă permite vremea. Și eu luni aveam ședină la birou. Când am coborât din avion mi s-au lipit nările de frig, dar am constatat că ne putem adapta și am terminat acel maraton”, a mai spus corporatistul, care a precizat că are doar 25 de zile de concediu pe an.

Prima lecție de înot a primit-o la 35 de ani, alături de copii cu „aripioare” gonflabile în jurul brațelor. „Prima lecție de înot nu am cum să o uit. Eram eu și patru copii. Mie însă nu mi-a dat aripioare, dar oricum… Cel mai greu mi-a fost când antrenorul m-a întrebat care e obiectivul meu, de ce am venit acolo. Nu i-am spus, îmi era teamă că mă trimite acasă dacă îi spun că vreau să înot 7,6 kilometri pentru un ultratriatlon. La prima oră am înghițit multă apă cu clor, după câteva ședințe am parcurs 25 de metri. Apoi anduranța a crescut și anul următor am terminat acel ultratialton, care presupunea 7,6 kilometri înot, 360 de kilometri de pedalat și 84 de kilometri de alergare. Limita era de 36 de ore, eu am reușit în 35. Cel mai greu mi-a fost să stau pe bicicletă aproape 18 ore pentru că te doare… sufletul. Te doare tot, dar așa se învață”, a povestit el.

Andrei Roșu, 39 de ani, a încheiat, miercuri la prânz, cursa Enduroman Arch to Arc, care presupune parcurgerea distanței de 490 de kilometri dintre Londra și Paris în alergare, înot și pe bicicletă, el fiind primul român care termină această competiție și al 16-lea sportiv care trece linia de sosire în ultimii 14 ani.

MEDIAFAX