Ștefan Radu Oprea (56 de ani), fost ministru al Economiei și senator PSD de Prahova, este unul dintre numele vehiculate pentru a preluat Ministerul Apărării Naționale în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, notează jurnaliștii de la g4media.ro, iar de deciziile pe care le va lua ar putea depinde soarta celor de la Steaua București.
Numele lui Ștefan Radu Oprea a apărut în contextul negocierilor politice care se poartă în această perioadă pentru formarea unui nou Executiv, dar lista miniștrilor este, cel puțin pentru moment, una provizorie.
Născut pe data de 14 iunie 1970, în Prahova, Ștefan Radu Oprea este, conform informațiilor disponibile pe Linkedin, absolvent al Facultății de Utilaj Tehnologic din cadrul Universității de Petrol și Gaze din Ploiești, unde a studiat între 1989 și 1994. Ulterior, acesta a urmat și cursurile Institutului Național de Administrație.
Conform CV-ului publicat pe gov.ro, înainte de a ocupat funcții importante în administrația publică, Oprea a activat și în domeniul privat, în special în construcții și în management de firme. În anul 2009 a fost prefect al județului Prahova, iar în anul 2012 a intrat în Senatul României, după ce s-a aflat pe listele PSD.
Acesta și-a continuat cariera politică la nivel central și a fost ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în perioada 2018 – 2019, într-un Guvern condus la vremea respectivă de Viorica Dăncilă.
În luna iunie a anului 2023, Radu Oprea a revenit în Executiv, de data aceasta fiind instalat în funcția de ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. De menționat este că a ocupat această funcție în Guvernul Marcel Ciolacu.
De-a lungul anilor, Ștefan Radu Oprea a acumulat experiență în administrație, economie și activitatea parlamentară, dar nu și în conducerea unor structuri militare.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București se află în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Având în vedere acest astfel, o eventuală schimbare la conducerea ministerului ar putea influența și viitorul clubului.
Principala problemă a clubului din Ghencea este reprezentată de situația echipei de fotbal, care nu are dreptul de a promova în Superliga României în actuala sa formă juridică. Pentru a ajunge pe prima scenă a fotbalului de la noi din țară, clubul trebuie să găsească o soluție compatibilă cu legislația și cu regulamentele fotbalului din România.
O potențială soluție ar fi identificarea unui investitor privat și reorganizarea activității, astfel încât echipa să poată ajunge în Superliga României. De-a lungul anilor, Steaua București și-a câștigat de mai multe ori dreptul de a promova, pe plan sportiv, dar statutul juridic a împiedicat acest lucru.
De menționtat este că MApN are un rol important în stabilirea unei strategii pentru club, dar și într-o eventuală colaborare cu un investitor privat.
În cazul în care va fi confirmat în funcția de ministru, Radu Oprea ar putea să gestioneze relația pe care ministerul său îl are cu structurile din subordine, cum ar fi CSA Steaua.