Primera Division va fi transmis și pe Dolce Sport, începând chiar cu prima etapă

Primera Division va fi transmis și pe Dolce Sport, începând chiar cu prima etapă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dolce Sport, televiziunea de sport a Telekom Romania, va transmite următoarele trei sezoane ale Campionatului spaniol de fotbal, începând de vineri.

„La Liga”, una dintre cele mai puternice competiții interne din Europa, își face, astfel, loc în grilele Dolce Sport, alături de celelalte evenimente sportive de anvergură, precum UEFA Champions League, UEFA Europa League, Premier League, Bundesliga, Liga 1, Formula 1, Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), NBA, turnee ATP și WTA, Liga Campionilor la handbal masculin și feminin și Campionatele Mondiale de handbal masculin si feminin, informează televiziunea într-un comunicat remis MEDIAFAX.

„Din 21 august, vom transmite cât mai multe meciuri din Campionatul de Fotbal al Spaniei, pe cele patru canale Dolce Sport, răspunzând astfel așteptărilor telespectatorilor noștri microbiști și interesului de care se bucură această competiție în rândul publicului din România. Supervedete ale fotbalului mondial, precum Messi, Ronaldo, Neymar sau Fernando Torres, vor putea fi urmărite etapă de etapă de clienții Telekom Romania”, a declarat Vlad Enăchescu, directorul general al Dolce Sport.

În plus, clienții Telekom Romania se vor bucura de o experiență completă, multi-ecran, putând urmări live Campionatul de Fotbal al Spaniei nu doar pe TV, ci și pe laptop, tabletă și smartphone, prin platforma Telekom TV Web & Mobile.

Campionatul Spaniei domină ierarhia întrecerilor interne realizată de UEFA pe baza rezultatelor obținute de echipele angrenate în UEFA Champions League și UEFA Europa League. În clasament urmează Premier League și Bundesliga, campionate prezente deja în grilele Dolce Sport. Real Madrid are cele mai multe succese în UEFA Champions League, 10 la număr, iar actuala deținătoare a trofeului, Barcelona, s-a impus de cinci ori. Specialista UEFA Europa League este tot o echipă spaniolă, Sevilla, care a câștigat competiția de patru ori în ultimele 10 sezoane.

Sursa: MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele