Acasa » Alte Sporturi » Auto-Moto » Niki Lauda împlinește 70 de ani: portretul creionat de actorul care a dat audiții pentru a fi Lauda, apoi i-a spus povestea. Totul a început cu „hey, nu ești pilot de raliuri! Nu ești un șofer bun! Stai în spatele camionului!”

Niki Lauda împlinește 70 de ani: portretul creionat de actorul care a dat audiții pentru a fi Lauda, apoi i-a spus povestea. Totul a început cu „hey, nu ești pilot de raliuri! Nu ești un șofer bun! Stai în spatele camionului!”

Austriacul Niki Lauda, una dintre marile personalități ale Formulei 1, împlinește, vineri, 22 februarie, 70 de ani. Triplu campion mondial în competiția supremă a motorsportului (1975, 1977 și 1984), Andreas Nikolaus Lauda s-a născut la Viena, a debutat la 22 de ani în F1 și a obținut 25 de victorii, din 171 de starturi.
Niki Lauda împlinește 70 de ani: portretul creionat de actorul care a dat audiții pentru a fi Lauda, apoi i-a spus povestea. Totul a început cu "hey, nu ești pilot de raliuri! Nu ești un șofer bun! Stai în spatele camionului!"

Austriacul Niki Lauda, una dintre marile personalități ale Formulei 1, împlinește, vineri, 22 februarie, 70 de ani. Triplu campion mondial în competiția supremă a motorsportului (1975, 1977 și 1984), Andreas Nikolaus Lauda s-a născut la Viena, a debutat la 22 de ani în F1 și a obținut 25 de victorii, din 171 de starturi.

Ambiția i-a caracterizat cariera lui Lauda: familia sa nu a fost încântată de alegerea lui NIki, iar acesta și-a susținut prin forțe proprii cariera, cu multe împrumuturi bancare. În 1976, în Germania, un accident i-a marcat viața campionului en-titre, i-a schimbat definitiv fizionomia, dar nu l-a făcut să renunțe: deși a fost scos dintr-o mașină în flăcări, cu arsuri grave, Lauda a revenit pe circuit și a rămas o prezență constantă la marginea pistei, chiar și după retragere – fie în garajul unor echipe, fie ca analist tv.

Una dintre cele mai dramatice cariere din istoria motorsportului a devenit, în 2013, subiect de film. „Rush” a spus povestea rivalității dintre britaniul James Hunt și Nikki Lauda, concentrată în jurul accidentului de la Nürburgring. Iar actorul Daniel Brühl l-a cunoscut altfel, încercând să devină Niki Lauda.

Audiție pentru a intra în pielea lui Lauda

Pe marile ecrane, povestea lui Niki Lauda a fost spusă de actorul germano-spaniol Daniel César Martín Brühl González – pe scurt, Daniel Brühl. Cunoscut publicului larg din comedia neagră semnată de  Quentin Tarantino, „Ticăloși fără glorie„, Brühl a primit numeroase nominalizări pentru rolul secundar din filmul „Rush” – la premiile BAFTA, Globurile de Aur și nu numai.

În timp ce filmul rula în paddock-ul Formulei 1, chiar la Grand Prix-ul de la Nürburgring, în 2013, Daniel Brühl oferea un amplu interviu în The Guardian, povestind cum a intrat în pielea celebrului pilot de Formula 1.

  • Născut la Barcelona, dintr-un tată german și o mamă de origine spaniolă, Brühl a zugrăvit perfect imaginea ambițiosului, cerebralului și calculatului pilot Niki Lauda. Unul dintre avantajele sale, la audiții: vorbea fluent germana.

„În mod normal, după audiții, te lasă să putrezești vreo două săptămâni. Te sună apoi și îți spun – ‘a fost incredibil, dar nu ești tu alesul‘. La trei zile după ce am dat proba, eram în vacanță cu iubita mea, depășeam un camion, iar ea țipa la mine – ‘hey, nu ești pilot de raliuri! Nu ești un șofer bun! Stai în spatele camionului!’ 

Telefonul a sunat la 8 dimineața. Am văzut numărul și mi-am spus că – oops, e el. ‘Da, sunt Niki. Cred că trebuie să ne întâlnim‘”, a povestit Brühl pentru The Guardian. Vocea de la telefon i-a mai spus: „Vino la Viena. Adu-ți un bagaj de mână. Dacă nu ne vom înțelege, te poți căra„. Lui Brühl, i s-a părut genial și a tras pe loc o concluzie. „Deci așa e el!”.

De cum a ajuns, i s-a spus să nu se teamă să pună întrebări, chiar și despre subiectele delicate – accidentul, teama. În prima seară, a luat masa împreună cu Niki Lauda, soția acestuia și fosta soție a austriacului. Lauda, dezinvolt ca orice austriac, i-a spus „vom lua masa împreună. Va fi mai încins decât o cursă de Formula 1″.

„Este foarte direct. Nu se repetă niciodată. Nu spune un cuvânt în plus pentru că o consideră o pierdere de vreme și de bani. Vorbind despre accident – nu e vorba că nu vrea să vorbească, dar, pentru a se proteja probabil, a încercat să șteargă tot. Încearcă să nu se gândească prea mult la asta. Eu sunt o persoană care iubește contactul cu cei din jur. Iau în brațe pe toată lumea – poate pentru că sunt pe jumătate spaniol. Lui Niki asta nu îi place. Am simțit o oarecare distanță, pentru că Niki nu este omul care să se prefacă imediat că îți e prieten, după 2-3 întâlniri. Are reputația unui om rece și strict, dar m-am înțeles de minune cu el. M-a ajutat cu tot ce mi-a trebuit. Și mulți apropiați de-ai lui mi-au spus că a fost extrem de gentil cu mine”
Daniel Brühl, pentru The Guradian

„Îl invidiez pe Niki pentru cât de direct este. Niki este franc. Este ceva seducător și curajos în asta. Când eram copil, știam cine e Niki Lauda. Era și este un fel de idol în Germania”
Daniel Brühl, pentru Indie Wire

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro