Margarita Peychinska, acuzații grave la adresa lui Florentin Petre. „Îmi va lua copilul și o să mă dea afară din casă și din țară!”

Margarita Peychinska, acuzații grave la adresa lui Florentin Petre. „Îmi va lua copilul și o să mă dea afară din casă și din țară!”

Margarita Peychisnka, cea care încă este soția lui Florentin Petre, continuă să facă dezvăluiri șocante despre fostul internațional român.

Fosta Miss Playboy Bulgaria din 2002 l-a acuzat pe Florentin Petre că a înșelat-o cu sora unui coleg de al lui Patrick, dar și că antrenorul și-a lăsat familia fără bani și au existat zile în care nu a avut ce mânca.

Asta nu e tot! Florentin Petre nu a reacționat bine după ce a aflat că Margarita a decis să povestească prin ce calvar a trecut alături de el și a amenințat-o.

Margarita Peychinska, acuzații grave la adresa lui Florentin Petre

Margarita susține că fostul mijlocaș a amenințat-o că îi va lua copilul, o va da afară din casă, dar și din țară dacă continuă să vorbească despre problemele din relația lor.

„Mi-a spus să am grijă ce vorbesc cu voi, că dacă dau în el și nu sunt diplomată voi pierde tot. La ce se referea? Că-mi va lua copilul, că o să-mi facă program de vizită, că o să mă pună să-i plătesc pensie alimentară, că o să mă dea afară din țară pentru că nu am cetățenie, că o să mă dea afară din casă și așa mai departe. Amenițările continuă și în prezent. Uite, eu recunosc, mai fac atacuri de panică în trafic, când sunt în mașină. Și le fac de ani de zile, nu de acum. Și el vrea să se folosească de asta și să mă scoată incapabilă să am grijă de copilul meu, pe care îl cresc de opt ani, de când l-am născut. Copilul stă numai cu mine, eu am grijă de el, mâncare, școală, fotbal. Și el vrea să mă scoată nebună!”, a declarat Margarita Peychinska, soția lui Florentin Petre, conform Cancan.ro.

Margarita Peychinska: „Nu-l mai recunosc!”

Totodată, Margarita Peychinska a ținut să scoată în evidență faptul că Florentin Petre i-a fost infidel, iar acesta ar fi ales să antreneze în afara Bucureștiului pentru a sta departe de ea.

„Eu nu-l mai recunosc. Cel mai mult mă deranjează că încearcă să dea vina pe mine. Că a simțit el că nu-l mai iubesc, că l-am neglijat. Dar tu, când ai o relație cu altcineva, cum ai simțit că eu nu te iubesc? Le-am auzit pe toate în aceste patru luni. Eu i-am crescut copiii. Cel mijlociu a stat la noi patru ani. În fiecare zi a avut mâncare caldă la masă, haine curate. Am avut grijă de casă așa cum am putut. I-am dat toată libertatea. Ce era să fac? Să-l urmez unde se duce să antreneze? Fără să-mi pese de copil? Școală, grădiniță, nu poți zăpăci nici copilul. A avut variante să antreneze la București, dar nu le-a ales. De ce? Și acum îmi spune că eu mă gândesc la copil. Dar el s-a gândit vreodată? Că are nevoie de prezența fizică a unui tată?”, a mai spus Margarita Peychinska.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania