IMPRESIONANTA carieră a lui Lamberto!** La 69 de ani a semnat cu un nou club! Deține un RECORD mondial și a declarat război cocainei

Și-a început cariera la Perugia, iar la 19 ani a făcut pasul la echipa mare. A jucat în tricoul alb-roșu 5 sezoane, ajutându-și echipa să promoveze în Serie B.

Și-a început cariera la Perugia, iar la 19 ani a făcut
pasul la echipa mare. A jucat în tricoul alb-roșu 5 sezoane,
ajutându-și echipa să promoveze în Serie B.

Până aici, nimic ieșit din comun, aceasta putând fi o descriere a
unui jucător de duzină. Cariera de fotbalist profesionist a
portarului italian Lamberto Boranga a început acum 50 de ani, în
1961. Acum, după mai bine de jumătate de secol, el a semnat un
contract pentru noul sezon cu echipa de amatori, Papiano.

Lamberto a jucat, pe parcursul impresionantei cariere, la
Fiorentina, Reggiana,
Brescia, Cesena și
Parma. S-a specializat în biologie și medicină, și
chiar aîndeplinit rolul de medic al clubului Bastardo.

A dus o luptă de eliminare a cocainei din lumea fotbalului,
susținând analiza firelor de păr, pentru a detecta substanțele
interzise din organism.

Longevivul sportiv deține titlurile de master la săritura în
înălțime și la triplu salt, categoriile de vârstă de peste 45, 55
și 65 de ani. În 2008 a stabilit recordul modial la săritura în
lungime, în cadrul Campionatelor Europene de Atletism (peste 60 de
ani), cu o săritură de 5,47 metri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]