Radu Diaconescu, fost mare baschetbalist, căpitan al echipei naționale și antrenor, a trecut în neființă la vârsta de 81 de ani, a anunțat Federația Română de Baschet.
Radu Diaconescu, de 13 ori campion naţional, urma să împlinească 82 de ani peste două luni.
Născut în 1944, și-a început cariera la echipa Academiei Militare și a evoluat ulterior pentru CCA București și Dinamo București. A cucerit în total 13 titluri de campion național, performanță care l-a consacrat printre cele mai importante nume ale baschetului românesc.
A îmbrăcat de peste 220 de ori tricoul echipelor naţionale ale României, la juniori şi seniori, şi a participat la cinci ediţii ale Campionatelor Europene. Timp de un deceniu a fost căpitan al reprezentativelor de tineret şi seniori.
După retragerea din activitate, a rămas aproape de baschet. A antrenat Academia Militară între 1980 şi 1990, iar în sezonul 1983-1984 a condus şi echipa naţională. Stabilit ulterior în Canada, a continuat să activeze în baschet, inclusiv în cadrul Universităţii Carleton, iar în anii 2010 a revenit pentru o perioadă şi pe banca lui CSM Bucureşti.
După încheierea carierei de jucător, a rămas implicat în baschet. A antrenat echipa Academiei Militare între 1980 și 1990, iar în sezonul 1983 1984 a pregătit și echipa națională.
Ulterior s-a stabilit în Canada, unde a continuat să activeze în baschet, inclusiv în cadrul Universității Carleton. În anii 2010 a revenit pentru o perioadă pe banca echipei CSM București.
„Radu Diaconescu a fost Maestru Emerit al Sportului şi unul dintre oamenii care au marcat profund istoria baschetului românesc. Federaţia Română de Baschet transmite sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit. Odihnească-se în pace!”, este mesajul FRB.