Au cheia!

Au cheia!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația foștilor mari sportivi, acum pensionari cu angajament la stat, care sunt afectați de ordonanța Guvernului Boc (OUG 230/2008), fiind obligați să aleagă între pensie și salariu, a intrat și în atenția oamenilor politici.
Aflat în opoziție, Crin Antonescu (foto), fost ministru al Tineretului și Sportului, actualmente vicepreședinte PNL, a comentat situația pentru ProSport: „E o acțiune aberantă. Domnul Boc s-a apucat să declare că le pune mâna în gât celor ce au pensii mari și i-a sufocat pe alții. Este nevoie de priceperea acestor oameni, de experiența lor. Nu am doi Patzaichin, doi Gațu sau doi Grecu. Antrenorii cei tineri, indiferent cât de buni sunt, întotdeauna vor avea ceva de învățat de la asemenea oameni. Pe vremea când eram ministrul Sportului, fără acești oameni de care vorbim acum nu ar fi existat nici performanțele de atunci, nici cele de acum”.

Ponta: „Guvernul a găsit soluția”
Reprezentant al puterii, pesedistul Victor Ponta, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, ne-a declarat: „Această ordonanță nu îi va afecta pe oamenii din lumea sportului. S-a luat în discuție acest aspect. Miniștrii Muncii și Finanțelor au vorbit despre cum să nu fie incluse în această categorie și personalitățile sportive. A fost trimisă o notă ministrului Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi, prin care este anunțat de acest lucru”. Mai mult, demnitarul a precizat că, dacă se va întâmpla ca un om de sport să intre, totuși, sub incidența acestei ordonanțe, se vor face excepții: „Se vor găsi soluții. Nu pentru ei s-a dat această ordonanță”.

"Și în federația noastră sunt patru persoane în această situație. Vom găsi soluții ca ele să fie plătite din surse extrabugetare", Cristian Gațu, președinte FR de handbal

"Foștii mari sportivi trebuie să obțină absolut tot ce au luat până acum, pentru că și așa e prea puțin față de tot ce au făcut", Victor Ponta, ministru în Guvernul Boc

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele