Așa a început

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Se întâmpla prin primăvara târzie a lui 1997. Pe Brezoianu, în Palatul Universul.

Lucram de cinci ani în redacția ziarului Sportul Românesc, cu Ioanițoaia redactor-șef și Dumitru Dragomir patron. Eram aproape singuri pe piață, Gazeta rămăsese undeva în urmă, zdrobită încă, la acea vreme, sub stilul și inerțiile rămase între zidurile din Vasile Conta. La început au fost zvonuri, apoi tatonări, iar prin luna mai aveam să aflăm despre discuțiile avansate dintre Ioanițoaia și Adrian Sârbu și intenția fermă și iminentă a celui de-al doilea de a-și deschide un ziar de sport. A fost o lună de foc. Pe de-o parte, frământările noastre, niște ziariști care aveau la acea oră cel mai bun și mai stabil loc de muncă din branșă, probabil, iar pe de alta negocierile febrile dintre șefii noștri și Sârbu, dar și încercările disperate ale lui Mitică Dragomir de a ne opri. Până la urmă, a cîștigat, firește, Sârbu. Era în vogă, era patronul proaspăt-deschisului Pro TV, singurul canal occidental de la acea vreme. O garanție suficientă.

Nici nu ne-am mai gândit la bani. A fost ultimul lucru care îmi trecuse prin minte atunci și mi-am aflat salariul cu o zi înainte să demisionez, odată cu toată redacția, de la Sportul Românesc. A fost o discuție de trei minute, în care am aflat că în loc de 900.000 de lei, cât aveam, salariul la Pro devenea 3 milioane! Ce să mai fi negociat?

Plecare spre o altă realitate

Am semnat și am lăsat în urmă clădirea de pe Brezoianu, dar și tipografia cu plumb, de la parter, unde în ultimii cinci ani trăsesem în piept la aer toxic cât un fumător în 30. La începutul lui iunie ne-am mutat cu toții pe Luterană, într-o redacție de vis, cu nimic mai prejos decât ce există azi pe piață.

Giovanni Becali, dezvăluire uluitoare despre Tavi Popescu: „E crescut în junglă!”

00:18

Adrian Mutu a pulverizat transferul lui Tavi Popescu și știe de ce a decis Gigi Becali să-i dea drumul: „Vrea să scape de el!”

23:54

„Ce-i ăla Internet?”

 M-am trezit, deodată, că pe biroul meu, în locul mașinii de scris rusești, cu clape, se afla un calculator pe care nici nu știam să-l deschid. Și cu o cutie în care se afla un telefon celular, marca Philips, cu care la acea vreme făceai orice cucerire voiai, în București.

Nu mai vorbesc de aer condiționat (rețineți, vorbim de 1997), fluxuri digitale la AFP, Reuters și tot felul de agenții, și așa mai departe. Până să ne dezmeticim bine și să pricepem cum se bagă o cartelă SIM într-un mobil, am fost anunțați că peste 28 de zile apare ziarul. „Pe 1 iulie suntem pe piață, spor la treabă”, ne-a urat un emisar de-al lui Sârbu și dus a fost. A urmat o lună de chin. Pentru unii chiar calvar, pentru alții, mai tehnici, mai simplu. Am învățat să deschidem laptopurile și calculatoarele, să descoperim tainele „Word”-ului și să aflăm bezmetici ce înseamnă Internet. Cristi Preda se uita ca la mașini străine la aparatele digitale sofisticate și nemaivăzute descoperite în camera de la foto („Cum să faci poze fără film? Și ce developăm, ca să iasă poza?”), Tolontan mă certa ca un nebun, după o săptămână, că de ce n-am învățat „să navighez” pe Internet…  și tot așa… Până la urmă, ne-am descurcat și pe 1 iulie a fost gata numărul-pilot, de probă… Iar a doua zi am fost pe piață cu noul ziar, ProSport, care a revoluționat presa sportivă și a introdus noi standarde.

Iar a treia zi a venit și clipa în care am ciocnit paharul de șampanie cu Adrian Sârbu. Ne-a invitat pe toți la o petrecere, firește, mega-spectaculoasă, știți stilul, la Keoke.

PS – nu că surprizele s-ar fi oprit aici… După trei săptămâni, am aflat și despre noul concept, ceva nemaiîntâlnit, al deplasărilor, când am fost întrebat dacă pot să merg la CM de scrimă. Am replicat cu fireasca întrebare de la acea vreme: „Trebuie să caut un sponsor și să vorbesc să dorm în cameră cu vreum maseur?”. „Nu, ziarul plătește avionul, hotelul, diurna, tot…”, mi s-a răspuns din Pro, și am simțit apoi nevoia să mă așez când am aflat unde era turneul: Cape Town, Africa de Sud…

„Cei care m-au părăsit în ’97 au fost trădători. Eu discutasem altceva cu ei, dar n-au mai respectat înțelegerea. Firește că plecarea în masă a redacției, la Sârbu, m-a afectat și de aceea am și vândut apoi Sportul roșu, care ulterior s-a și închis” – Dumitru Dragomir, fost patron Sportul Românesc

„Înainte de a deveni un brand, ProSport a fost un efort al unei echipe pasionate. Am fost un norocos că am făcut parte din ea” – Cătălin Tolontan, fost redactor-șef ProSport