A fost trădat de prieteni și mințit de Marius Stan, acum e brutar în Cipru!** Reportaj cu unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Oțelului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Șutul său speria majoritatea portarilor din Liga I. A prins echipa Oțelului care juca în Cupa UEFA, fiind unul dintre fotbaliștii de bază ai lui Vasile Simionaș în calificarea gălățenilor în competiția europeană din ’98. Numele lui e Vali Ștefan. A ales să muncească în Cipru ca brutar, decât să rămână în fotbalul românesc.

Să îl găsim pe Vali Ștefan în micul Cipru nu a fost ușor, dar, în momentul în care a auzit în casca telefonului că i se vorbește în limba română, vocea i s-a schimbat.

A distribuit și ziare

„Ce surpriză! Unde sunteți? Hai că vin eu mâine dimineață să vă iau de la hotel și să vorbim. Vă sun la prima oră”, a spus entuziasmat fostul căpitan al Oțelului. S-a ținut de promisiune ca un adolescent gata pentru prima întâlnire. Punctual, la 9:30 stătea în fața hotelului.

„Aici sunt, nu mă mai recunoașteți? Chiar așa rău m-am îngrășat?”, a glumit fostul fotbalist. Nu a pierdut contactul de tot cu fotbalul, dar „pâinea” și-o câștigă din brutărie. S-a scuzat că nu ne poate prezenta orașul mai amănunțit, dar „cuptoarele sunt deja încinse”. „Nu mi-e rușine cu ce fac. De patru luni o bună parte din pâinile din Nicosia sunt frământate de mâinile mele. La început, am lucrat trei ani pe o mașină de distribuit ziare, dar m-am reprofilat”, mai spune Vali Ștefan. De plictisit, nu se pune problema, pentru că alături de fostul gălățean mai sunt doi români din Constanța la brutăria Sifounas. „Gata, nea Fane? Sunteți pregătit de muncă?”, moment în care Ștefan s-a apucat de treabă arătându-ne câteva dintre tehnicile meseriei de brutar: „Credeați că știu doar cu picioarele?”, s-a amuzat acesta.

Antrenează în liga a V-a din Cipru

La ora 14:00 își termină tura la brutărie, dar gazda noastră se pregătește pentru al doilea job. De fotbal nu se putea rupe în totalitate și a acceptat să antreneze o echipă din al cincilea eșalon al campionatului cipriot: „La 18:00 încep antrenamentul, am puțin timp să mă odihnesc și după aia sunt pe teren. Mă bucur că nu m-am rupt de tot de fenomen. Chiar dacă am zile în care sunt rupt de oboseală de la brutărie, n-am cum să nu merg și la stadion”.

În echipa noastră de atunci nu ar fi avut loc niciunul dintre cei care joacă azi la Oțelul. Dar ei au ieșit campioni. Noi nu am avut șansă
Vali Ștefan, fost fotbalist Oțelul

Joacă la echipa de „old boys” a Omoniei Nicosia

Vali Ștefan ne-a mai mărturisit că încă nu a rupt-o definitiv cu meseria de fotbalist. „Încă mai joc fotbal. Evoluez la Omonia Nicosia, în campionatul de old-boys. Aici au drept de joc fotbaliștii trecuți de 39 de ani. Joc tot pe postul de mijlocaș central, iar ca să mă laud un pic, îi sparg pe toți”, După meciuri, mergem cu toții la o bere și ne mai amintim de perioada în care jucam fotbal de performanță”, a încheiat Ștefan.

Îi țin pumnii lui Ciobi să ia titlul cu Dinamo. Trei convocări am avut la națională, iar el mi-a fost mereu coleg de cameră
Vali Ștefan fost fotbalist Oțelul

Daniel Vlad / Autor
Știri despre
Pe aceeași temă
ULTIMA ORĂ! Au murit toate trei noapte trecută într-un accident teribil!
ULTIMA ORĂ! Au murit toate trei noapte trecută într-un accident teribil!
Ciudăţeniile contraofensivei majore anunţate de armata ucraineană în regiunea Herson: „Din punct de vedere militar, pur şi simplu nu are sens”
Ciudăţeniile contraofensivei majore anunţate de armata ucraineană în regiunea Herson: „Din punct de vedere militar, pur şi simplu nu are…
Guvernul Japoniei către tineri: Vă rugăm să beţi mai mult alcool. Motivul invocat de autorităţi
Guvernul Japoniei către tineri: Vă rugăm să beţi mai mult alcool. Motivul invocat de autorităţi
Gigi Becali, oprit în trafic în timpul intervenției telefonice la TV! Ce i-a transmis polițistul
Gigi Becali, oprit în trafic în timpul intervenției telefonice la TV! Ce i-a transmis polițistul
Operațiunea Unthinkable! Planul lui Churchill de a INVADA Uniunea Sovietică....
Operațiunea Unthinkable! Planul lui Churchill de a INVADA Uniunea Sovietică....
Vedeta, ruptă de beată! A băut pe plajă până s-a făcut praf! Şi-a dat jos şi hainele şi...Imagini de necrezut
Vedeta, ruptă de beată! A băut pe plajă până s-a făcut praf! Şi-a dat jos şi hainele şi...Imagini de necrezut
Anunțul CUMPLIT despre Florin Busuioc. Ce s-a întâmplat cu prezentatorul PRO TV
Anunțul CUMPLIT despre Florin Busuioc. Ce s-a întâmplat cu prezentatorul PRO TV
Motivul REAL pentru care echipajul de cabină stă la ușa avionului și salută călătorii
Motivul REAL pentru care echipajul de cabină stă la ușa avionului și salută călătorii
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus
Modul „diabolic” în care un tânăr s-a răzbunat pe cel cu care l-a înşelat logodnica
Modul „diabolic” în care un tânăr s-a răzbunat pe cel cu care l-a înşelat logodnica
Cristiano Ronaldo a scăpat ieftin după ce a distrus telefonul unui suporter. Portughezul şi-a cerut scuze pentru gestul nesportiv
Cristiano Ronaldo a scăpat ieftin după ce a distrus telefonul unui suporter. Portughezul şi-a cerut scuze pentru gestul nesportiv
BANCUL ZILEI: Bulă și Alinuța încearcă o nouă poziție sexuală: “Hai să-ți fac un 86 pe gratis!”
BANCUL ZILEI: Bulă și Alinuța încearcă o nouă poziție sexuală: “Hai să-ți fac un 86 pe gratis!”
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat…
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Cele mai bune SUV-uri hibrid. Consumă puțin, ideale pentru familiile numeroase
Cele mai bune SUV-uri hibrid. Consumă puțin, ideale pentru familiile numeroase
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!