EXCLUSIV | Reacţie dură după dezvăluirile ProSport: "A intrat într-o mocirlă care se simte şi mirosul puturos de la FRF e pătrunzător". Numele mare care-l face praf pe Burleanu

1 apr 2019 9199 afişări ProSport Live
EXCLUSIV | Reacţie dură după dezvăluirile ProSport: "A intrat într-o mocirlă care se simte şi mirosul puturos de la FRF e pătrunzător". Numele mare care-l face praf pe Burleanu

Adrian Porumboiu (68 de ani) e primul nume mare care reacţionează după dezvăluirile ProSport privind modul în care Răzvan Burleanu (34 de ani) a gestionat sumele de bani găsite în conturile Federaţiei Române de Fotbal în prima zi de mandat. Într-o intervenţie telefonică la ProSport Live, fostul finanţator de la Vaslui nu l-a iertat pe şeful fotbalului românesc.

"L-am citit în viteză, dar ştiu subiectul. De patru ani vă spun că individul ăsta n-are ce căuta în propria federaţie. Oricine se duce acolo, nu mai iese decât când vrea. E un sistem creat. Dacă le dai fel şi fel de atenţii, de sponsorizări... Pe Dragnea l-au acuzat că le-a zis să vină la vot, ăsta a cumpărat voturile. Ce, Doamne iartă-mă, să faci cu un individ de teapa lui Burleanu? E un individ plantat de unii. Fotbalul a încăput pe mâna unui individ care n-are nicio legătură cu sportul, cu fotbalul. Burleanu este exact exemplul cum nu trebuie să fie o instituţie din România. Reprezintă dorinţele a milioane de români. Cum să ajungă un troglodit acolo?", a declarat fostul mare arbitru, luni dimineaţă, la ProSport Live.

"Mirosul de la FRF e pătrunzător!"

Din exterior, pentru că nu mai este parte a fenomenului, Porumboiu observă multe nereguli în modul în care Burleanu alege să gestioneze situaţia şi aşa precară a fotbalului din ţara noastră. Ce-i reproşează? Cam ce i se imputa şi predecesorului Mircea Sandu: "Eu simt că domnul Burleanu a intrat într-o mocrilă care se simte şi mirosul puturos de la FRF e pătrunzător. Burleanu face ce făceau şi ceilalţi înainte, asigură protecţie unor echipe, echip protejate de dinainte. Are prietenia lui cu Dâncu (n.red - Vasile Dâncu, om despre care s-a spus că a avut o influenţă importantă în câştigarea primului mandat de către Burleanu), prietenia asta poate fi dăunătoare sportului. E o colaborare şi ăsta pozează... bine, e vai de capul lui", a mai declarat omul de afaceri.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.