Wilmots a trăit la intensitate maximă finalul prelungirilor cu SUA: „Pentru inima mea, ar fi bine să nu mai avem astfel de meciuri”

Wilmots a trăit la intensitate maximă finalul prelungirilor cu SUA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Belgiei, Marc Wilmots, a declarat, marți, că victoria din meciul cu Statele Unite ale Americii, scor 2-1, după prelungiri, este meritată și a subliniat că a trăit la intensitate maximă această partidă.

Am avut 15 ocazii, am fost foarte prezenți în meci. La final mi s-a făcut puțin frică, este o victorie meritată și Belgia trebuie să se bucure. Lukaku a fost foarte bine pregătit, el a avut momente dificile și i-am spus că trebuie să ne salveze în optimi și asta a făcut. Suntem un grup și toți vrem să mergem înainte. Pentru inima mea ar fi bine să nu mai avem astfel de meciuri„, a declarat Wilmots.

De partea cealaltă, selecționerul Jurgen Klinsmann a ținut să își felicite elevii pentru abnegația de care au dat dovadă. Conduși cu 2-0 în prelungiri, yankeii au revenit incredibil în meci și au fost la un pas să împingă partida la loviturile de departajare.

Este greu să încheiem așa după 120 de minute în care am dat absolut totul. Acest meci a fost un thriller. Am avut ocazia să egalăm, dar felicitări Belgiei. Sunt mândru de jucătorii mei, nu doar pentru ce au făcut astăzi, ci pentru acest turneu reușit. Țara poate fi mândră de ei„, a declarat Klinsmann.

Reprezentativa Belgiei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, în urma victoriei de marți, de la Salvador, cu scorul de 2-1, după prelungiri, în fața selecționatei Statelor Unite ale Americii, în optimile competiției.

Pentru Belgia au marcat De Bruyne ’93 și Lukaku ‘105, iar pentru SUA a înscris Green ‘107.

În sferturile de finală, Belgia va întâlni Argentina, care a trecut de Elveția, scor 1-0, după prelungiri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup