VIDEO | Mesajele sportivilor români pentru fani, înainte de debutul la Jocurile Olimpice

  • Publicat:
  • Actualizat:

O parte dintre sportivii români prezenți la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro și-au exprimat gândurile, înaintea debutului în competiție, într-un clip postat de gimnastul Marian Drăgulescu, pe pagina personală de Facebook.

„Doamne ajută! Suntem cu toții emoționați, abia așteptăm să începem competiția. Sper să prindem o zi bună, să ne calificăm în primul rând, iar în finală vedem noi”, a declarat Drăgulescu.

Jucătorul de tenis Horia Tecău va debuta la Rio, sâmbătă, de la 17:00, alături de Florin Mergea, în proba de dublu. Cei doi sportivi din România vor juca în primul tur împotriva unui cuplu din Argentina, Federico Delbonis/Guillermo Duran.

„Abia așteptăm să intrăm în competiție și să aducem o medalie la Jocurile Olimpice”, a spus Tecău.

La medalii se gândește și atleta Adelina Pastor.

„Mă simt foarte, foarte bine. Sunt fericită că mă aflu aici și vreau să luăm multe medalii”, a spus Adelina Pastor.

Canotoarea Genina Beleagă, în vârstă de 21 de ani, cere ajutor din partea fanilor.

„Mă simt pregătită. Voi da tot ce pot ca să fiu cât mai sus, poate chiar pe podium. Sper ca oamenii de acasă să fie alături de noi și indiferent de rezultat să ne susțină, fiindcă drumul nostru abia începe”, crede Geanina Beleagă.

Canotorul Toader Andrei Gontaru va intra în competiție duminică, alături de Constantin Adam, Vlad Dragoș Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc, echipajul masculin de patru rame fără cârmaci. „Salutări celor de acasă. Vă mulțumim de susținere și sperăm să facem o figură frumoasă”, a afirmat Gontaru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă

EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Nu te mai primește în avion. Pasagerii sunt obligați să respecte noua regulă

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…