Usain Bolt a dat startul carnavalului de la Rio. Jamaicanul s-a făcut remarcat imediat cum a pus piciorul pe pământ brazilian

Redactor:
Andru Nenciu
Usain Bolt a dat startul carnavalului de la Rio. Jamaicanul s-a făcut remarcat imediat cum a pus piciorul pe pământ brazilian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Usain Bolt (29 de ani) a venit la JO de la Rio în căutarea a trei medalii de aur, după ce s-a calificat la probele de 100 de metri, 200 de metri și 4×100 de metri. Cel mai rapid om al planetei a aterizat în Brazilia, iar din incinta hotelului în care este cazat și-a încântat audiența cu mișcarea sa marcă înregistrată. Bolt nu a ratat ocazia de a „sărbători” și în fața statuii din Rio.

Până la proba de 100 de metri, prima la care va participa, pe 13 august, carismaticul jamaican își face încălzirea în fața publicului. Bolt le-a făcut fanilor o nouă demonstrație a celebrei sale mișcări, iar cei prezenți nu au ratat ocazia de a imortaliza momentul.

 „Aici este locul unde se va face istorie. M-am recuperat după accidentare și sunt în formă bună acum. Anul acesta a fost un an anevoios, dar mereu m-am putut antrena”.

Bolt este deținătorul recordurilor la 100 de metri și 200 de metri, iar accidentarea care l-a măcinat în acest an, la tendon, nu l-a împiedicat să-și anunțe supremația și la Jocurile Olimpice de la Rio, care se vor desfășura între 5-21 august.

Articol scris de DAN MIREA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor

Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis

Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele