Sandra Izbașa, singura campioană olimpică din gimnastica europeană la ultima ediție a Jocurilor Olimpice, provine dintr-un sport în care la vârsta de 18-19 ani ești considerat „bătrân”, iar viața de cantonament și antrenamentele care îți măsurau zilele între concursuri sunt doar o amintire.
Exact peste un an, Sandra vrea să își apere titlul olimpic de la sol cucerit la Beijing. Va avea 22 de ani (n.r. – e născută pe 18 iunie 1990) și va trasa noi repere pentru gimnastica românească: va fi cea mai vârstnică tricoloră care concurează într-o competiție olimpică și a șasea în clubul select al gimnastelor ce au participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, după Nadia Comăneci, Cristina Grigoraș, Lavinia Miloșovici, Gina Gogean și Simona Amânar.
ProSport a vizitat-o pe Sandra la Izvorani, într-o zi obișnuită de vară. Dubla campioană europeană din acest an de la Berlin ne-a vorbit despre cum se simte „bătrânețea” la 21 de ani, despre motivația de a concura la Londra și surpriza pe care o pregătește pentru Mondialele de la Tokyo, din toamnă. Cum se simte Sandra Izbașa la 21 de ani? Majoră în America (râde). Nu e nicio diferență, e la fel ca la 20, ca la 19, sunt poate un pic mai matură. Nu mi se pare că aș fi bătrână pentru gimnastică, dimpotrivă. Abia acum se maturizează o gimnastă și în gândire, și în elemente, se ajunge la un număr foarte mare de repetări, se trece de stadiul de învățare și se merge pe șlefuire. Cum împaci regimul de cantonament cu tentațiile vârstei? M-am obișnuit cu viața asta, nu e o problemă pentru mine. După ce stai opt ani în cantonament, ce mai contează un an sau doi să stau în același regim? În plus, nu e chiar atât de strict pe cât pare.
În ritm de „Tango Amore”
Vei avea 22 de ani la Londra… Poate nici nu o să mă gândesc la asta. Nu contează câți ani ai, ci cum te menții, dacă faci față cerințelor antrenorilor, cât de mult te mai ajută condiția fizică. Poți face gimnastică și la 30 de ani, totul depinde numai de tine, de puterea ta de luptă, de ambiție.
Ai luat deja un aur olimpic, mai ai motivație pentru al doilea? Da, cu cât mai mult aur, cu atât mai bine (râde). Normal că asta îmi doresc, de-asta sunt în sală, la asta visez. Mă pregătesc cu gândul la Londra, vreau să merg acolo pentru a-mi păstra titlul cucerit la Beijing. Când îți dorești să fii cel mai bun, întotdeauna există motivație.
Ce a însemnat să urci anul acesta pe podium după trei ani și o accidentare gravă? Muncă, dorință, satisfacția de după muncă și o mică bucurie.
De ce mică? Sunt totuși două medalii de aur… Medaliile europene nu zic că nu sunt bune, pentru că muncesc pentru ele și sunt luate corect, dar eu sper la ceva mai mult, un aur mondial, olimpic.
Vei păstra melodia „Tango Amore” cu care ai luat aurul la sol și la Mondiale? Da. De fapt, va fi singurul lucru care rămâne.
În ce sens? Ce vei avea nou la Mondiale? Totul. De la bârnă, sol, sărituri și…
Vei face și paralele? Vom vedea. Ce pot să zic acum e că va fi o Sandra Izbașa schimbată radical. Nu am arătat până acum tot ce pot în concurs și vreau ca la Tokyo să fie o surpriză.
„Îmi doresc aur cu echipa la mondiale” Care este lucrul pe care antrenorii ți-l repetă tot timpul? (râde) „Liniștită, Sandra!”, pentru că eu în concurs am foarte multă energie.
Ai o medalie preferată? Cea olimpică de la Beijing, datorită valorii sportive pe care o are, și cele două de la Europenele din acest an, pentru că nu am crezut niciodată că voi reveni, iar acestea mi-au dat impulsul de a visa la mai mult.
Care a fost cel mai urât moment de până acum? Ratarea medaliei la CM din 2010, când am ieșit la o diagonală în afara covorului de la sol. A fost momentul în care mi-am zis că nu are rost să merg mai departe.
Îți amintești ultimul compliment care ți s-a făcut? Acum, la Europene, după medalia de aur de la sărituri au venit mulți: „Wow, nu credeam că o să revii așa și că o să poți ajunge atât de sus la sărituri!”.
Cum de ai crescut la sărituri? Datorită domnului Bellu și a doamnei Mariana, care au avut încredere că pot face asta. Sincer, nici acum nu îmi vine să cred, pentru că știu că atunci când am zis că nu sar, nu sar. Dânșii mi-au spus: „Hai să încercăm, să vedem cum este!”. Iar acum am ajuns să îmbunătățesc chiar a doua săritură.
Ce-ți dorești pentru Mondialele de la Tokyo? Să facem întâi o echipă puternică, cu care să urcăm pe podium, deși eu aș îndrăzni să zic că vreau să urcăm pe prima treaptă, aur cu echipa și sper să nu cer prea mult. Iar pe aparate, ce-o fi o fi! Cine își ține emoțiile în frâu va câștiga, cine nu, mai încearcă!
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER