Irlanda pleacă acasă, dar lasă o impresie bună. Martin O’Neill: „Dacă mai păstram avantajul 6-7 minute, francezii ar fi intrat în panică”

Selecționerul Irlandei, Martin O'Neill, și fundașul Seamus Coleman s-au arătat dezamăgiți după ce formația britanică a fost eliminată, duminică, de Franța, scor 1-2, de la Euro 2016, în optimile de finală ale competiției.
Irlanda pleacă acasă, dar lasă o impresie bună. Martin O'Neill: "Dacă mai păstram avantajul 6-7 minute, francezii ar fi intrat în panică"

Selecționerul Irlandei, Martin O’Neill, și fundașul Seamus Coleman s-au arătat dezamăgiți după ce formația britanică a fost eliminată, duminică, de Franța, scor 1-2, de la Euro 2016, în optimile de finală ale competiției.

„Dezamăgirea e firească, ținând cont că am ajuns până aici. Dacă mai păstram avantajul 6-7 minute, francezii ar fi intrat în panică, dar n-a fost să fie. Acest turneu final a fost grozav pentru jucătorii noștri, mai ales pentru cei mai tineri dintre ei, care au arătat maturitate”, a spus Martin O’Neill, potrivit site-ului UEFA.

La Campionatul European din Franța, Irlanda a avut parte de o galerie pe cât de numeroasă, pe atât de pașnică, iar jucătorii irlandezi regretă că n-au putut să-i răsplătească pe fani.

„Fanii au fost minunați în aceste patru meciuri pe care le-am jucat, le-au dat jucătorilor un plus de energie de-a lungul turneului. Dacă analizăm jocul nostru la Euro 2016, am putem spune că ne-am descurcat destul de bine. Am jucat cu inima și cu sufletul”, a adăugat selecționerul Irlandei, Martin O’Neill.

Seamus Coleman, fundașul Irlandei: „Suntem foarte dezamăgiți. Fanii noștri au fost incredibili și ne-ar fi plăcut să îi răsplătim cu o calificare, dar sper că i-am făcut mândri. Am prins încredere datorită victoriei cu Italia, iar asta s-a văzut în prima repriză. Din păcate, în cea de-a doua parte n-am mai repetat prestația bună din primele 45 de minute”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania