Interviu Flavius Koczi** ‘Mânzul’ țintește medalia olimpică la Londra

Cariera sa a început sub semnul hazardului, însă ceea ce i-a adus celebritatea a fost disciplina sa extraordinară. Gimnastul Flavius Koczi povestește într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre ce vrea să realizeze la Jocurile Olimpice, dar și despre profesionalismul în sport.

Redăm integral interviul acordat de Flavius Koczi agenției de presă MEDIAFAX:

R: – De ce ți se spune mânzul? De la calul cu mânere?
F.K.: – În 2006 am concurat prima oară în echipa României, la seniori, și am câștigat aurul la cal cu mânere și de atunci, fiind și cel mai mic din echipă, Alin Jivan mi-a spus mânzul.

R: – Poate ajunge gimnastica masculină la nivelul gimnasticii feminine, în termeni de notorietate? Gimnastica feminină este poate cel mai îndrăgit sport de la J.O.
F.K.: – Nu știam lucrul acesta. Credeam că gimnastica per ansamblu, și băieți și fete, este îndrăgită. Nu știu, eu consider că amândouă sunt iubite și gimnastica feminină și cea masculină.

R: – Crezi că are ceva în plus gimnastica feminină ?
F.K.: – Are doar în minus câteva aparate.

R: – De când te-ai apucat de gimnastică și cum ai ales acest sport? Părinții tăi au făcut sport?
F.K.: – Am început la șapte ani, părinții m-au dus la gimnastică pentru că eram neastâmpărat. Părinții nu au făcut sport. Eu eram neastâmpărat, ei au zis că am prea multă energie și m-au dus la gimnastică să îmi consum energia.

R: – Direct gimnastică sau ai încercat și un alt sport?
F.K.: – Direct gimnastică.

R: – Ai avut vreun model pe care l-ai urmat în cariera ta?
F.K.: – Nu, întotdeauna mi-am dorit să fac un pas înainte, adică de la club să ajung la lotul de juniori, de la lotul de juniori să ajung la lotul de seniori și după aceea să încep să câștig medalii, la Euopene, la Mondiale și la Olimpiadă.

R: – Care este aparatul tău favorit și de ce?
F.K.: – Nu am un aparat favorit. Îmi plac mai multe. Îmi place solul, îmi place calul, îmi plac săriturile și îmi place și individualul compus.

R: – Există un aparat pe care îl consideri mai dificil?
F.K.: – Întotdeauna un aparat sau două sunt mai dificile. De exemplu, inelele. La inele dacă nu te naști cu ceva forță, este mai greu, poți să lucrezi mult și bine. Dacă nu ai o forță nativă, nu prea faci față concurenței.

R: – Ai vreun fel de superstiții sau vreun fel de ritual?
F.K.: – Nu, nu am niciun fel de superstiții. Consider că dacă ești antrenat bine, nu e loc de superstiții.

R: – Ți se întâmplă ca la antrenamente să îți iasă un exercițiu perfect și să îl greșești în concurs sau invers?
F.K.: – De multe ori se întâmplă, pentru că la antrenamente ai o altă stare de spirit, nu ai emoții, ești acasă. La concurs am emoții. Sunt terminat. Pentru că poți fi campion mondial la antrenamente și la concurs să nu arăți lucrul acesta. Sunt diferite persoane, care sunt emotive și la concurs nu reușesc. Chiar dacă sunt buni, nu reușesc să cucerească medalii din cauza emoțiilor. Mi s-a ântâmplat și mie, din cauza emoțiilor. Mi s-a întâmplat să ratez în concurs și la antrenamente să îmi iasă totul foarte bine.

R: – La ce te gândești înainte de o săritură, de exemplu, simți privirile oamenilor ațintite asupra ta?
F.K.: – Sincer să fiu, nici nu văd, nici nu aud. După ce ridic mâna, chiar sunt numai eu și cu aparatul respectiv și asta este o obișnuință deja. Practic mă gândesc numai la ce am de făcut. Dacă încep să mă gândesc la cei din public, care strigă știu eu ce, vă dați seama că mi-aș pierde concentrarea.

R: – Ce îți dă putere să mergi mereu mai departe?
F.K.: – Nu pot să zic că îmi găsesc puterea în ceva. Îmi doresc, îmi doresc să fac pasul înainte. Am luat medalii la europene, am luat și la mondiale și îmi doresc medalii și la Jocurile Olimpice. Asta este și ceea ce mă motivează cel mai mult.

R: – E mai greu când intri primul în concurs sau când intri ultimul. E mai grea așteptarea sau așteptarea de a-i vedea pe ceilalși și ce au pregătit ei?
F.K.: – După părerea mea și din punctul meu de vedere, cred că este mai greu să intri primul. Pe de o parte este bine pentru că, de exemplu, ai sărituri – ai sărit și ai scăpat – dar totuși, așteptarea aia, să vezi ce mai fac șapte după tine, este și aia destul de grea. Pe de altă parte, e greu și să intri ultimul. La fel, e vorba de moral. Dacă toți cei dinaintea ta au sărit bine, știi că trebuie să îți faci bine treaba, să sari și mai bine ca ei și este o presiune în plus, dar, în general, să intri cam al patrulea, al cincilea, este cel mai bine.

R: – Te sperie ceva la adversarii tăi? Îți dai seama imediat când unul dintre ei a avut o săritură bună sau un exercițiu bun?
F.K.: – Da, îți dai seama. Îți dai seama după notă. Aici, arbitri decid, în mare parte, cine câștigă, în funcție de notă și atunci începi să faci calcule – tu poți să ajungi la nota aceea, nu poți să ajungi și atunci știi din timp ce se întâmplă.

R: – Se întâmplă ca arbitrii să fie mai drastici la unele concursuri, comparativ cu altele?
F.K.: – Depinde de fiecare competiție.uneori se notează cu o notă de 16.00 și se câștigă, altădată se câștigă cu o notă de 16.50. Deci este în funcție de fiecare competiție.

R: – Există pentru un sportiv, ceva mai sus decât Jocurile Olimpice?
FK: – Nu cred că există ceva mai important decât Jocurile Olimpice, cred că Olimpiada este un vis împlinit pentru fiecare sportiv și este un fel de răsplată a muncii sale – atâtea antrenamente, atâta muncă în sală, atîtea ore, atâtea lucruri dificile pe care un sportiv de performanță le depășește zi de zi. Cred că Olimpiada este competiția supremă, cu atât mai mult dacă se și câștigă o medalie.

R: – Ai spus că obiectivul tău la Londra este o medalie. Detaliază te rog!
F.K.: – Poate să fie și două, poate să fie și trei, și patru. Dar eu îmi doresc neapărat o medalie, nu contează culoarea ei, nu contează la ce aparat. Particip la trei aparate, am și individualul compus, poate să iasă de la oricare dina ceste probe.

R: – În ceea ce privește echipele, cum vezi tu România după Campionatele Europene?
F.K.: – Să nu uităm totuși că au fost Campionatele Europene. Și acolo a fost foarte greu, dar la Olimpiadă vor fi și China și Japonia și America, echipe foarte puternice care au șanse la podium. Pentru noi, din punctul meu de vedere, o clasare în primii șase ar fi extraordinară, ca și echipă. Va fi foarte greu să intrăm și în finală, dar dacă vom intra în finală totul este posibil.

R: – Ce este mai greu. Să ajungi în vârf sau să te menții acolo?
F.K.: – Cred că este mai greu să fii constant. Este greu totuși să fii constant. Eu prima oară am început să iau medalii la cal cu mânere, după aceea am început să iau la sărituri, după aceea am început să iau la sol. Niciodată nu m-am menținut contant la un aparat anume și asta este un lucru bun pentru că am mai multe aparate bune, dar părerea mea este că să fii constant este cel mai greu. Poți să nimerești o dată să iei o medalie. Asta e, s-a nimerit, ai avut noroc, dar apoi dacă nu mai iei medalii se și uită și asta e și dovada că e greu să te menții.

R: – Cum este să fii mereu în cantonament. Nu îți e dor de casă? Tu ești din Reșița, cam cât de des ajungi acasă?
F.K.: – Nu aș putea să spun că este greu, pentru că nu stăm închiși, nu avem restricții, chiar putem să ieșim unde vrem, cât vrem, în limite normale, adică fără să depășim orele, să venim noaptea târziu, pentru că dimineața în sală se simte și dacă nu ești cu capul acolo unde trebuie poți să te accidentezi foarte ușor. Sunt plecat de acasă de la 15-16 ani, adică 15 ani. M-am obișnuit, chiar m-am obișnuit. Mă duc acasă de sărbători. E bine. Nu pot să zic că e rău.

R: – Se vorbește despre un anume regim spartan la gimnastică. Este chiar așa strict?
F.K.: – Nu știu ce să zic. Depinde. Unui om din afara gimnasticii i se pare greu și atunci putem să vorbim despre un regim spartan, dar noi suntem obișnuiți. În privința mâncării, noi nu avem restricții, dar consider că trebuie să fii foarte profesionist. Dacă pui niște kilograme pe tine și te urci pe inele – inelele sunt un aparat de forță – poți să faci o ruptură foarte ușor și te poate ține departe de orice concurs.

R: – Ai avut probleme cu greutatea?
F.K.: – Eu, la capitolul acesta, chiar stau bine. Nu am probleme cu greutatea. Mai sunt printre noi…unii au, alții n-au, dar v-am spus, totul ține de cât de profesionist ești.

R: – Când ai fost ultima oară în vacanță?
F.K.: – Ultima oară am fost în vacanță a fost după europene și cred că voi mai merge de Crăciun.

R: – Ce îți place să faci în timpul liber?
F.K.: – În timpul liber îmi place să merg la pescuit. Este o pasiune, suntem mai mulți care mergem la pescuit, ne relaxăm.

R: – Ai ajuns cetățean de onoare al Reșiței. Ții la acest lucru, este un patriotism local? Ții la orașul tău?
F.K.: – Da, normal că țin la orașul meu. Mă bucur foarte mult pentru că am fost ales cetățean de onoare al orașului. Eu spre să continue seria de medalii, să nu mă opresc aici, pentru că vreau să arăt că toate aceste medalii nu le-am făcut numai pentru clubul Dinamo, la care activez în continuare. Vreau să o fac și pentru oraș și poate, mai încolo, să mă întorc și să pot să concurez un an sau doi și pentru clubul de la Reșița, clubul de unde am plecat.

R: – Te gândești unde te vezi peste 10 ani? În București, antrenor?
F.K.: – Nu știu, asta e o întrebare grea, pentru că niciodată nu poți să știi. Eu îmi doresc, vă dași seama că îmi doresc să fiu antrenor. Acum nu știu. E puțin mai greu să fii antrenor la un club de gimnastică din România pentru că salariile sunt mici. Salariu de profesor. Toată lumea știe că este un salariu mic iar să fii un sportiv de performanță, cu atâtea medalii și să iei un salariu așa mic… Nu cred că aș putea.

R: – Este străinătatea o soluție?
F.K.: – Întotdeauna străinătatea este o soluție, dar aici depinde de fiecare sportiv, de fiecare om. Depinde de unde antrenezi. Pentru că dacă antrenezi la un lot olimpic se schimbă puțin situația, dacă antrenezi la un club, este puțin mai greu.

R: – România vă răsplătește munca enormă pe care o depuneți?
F.K.: – Este o întrebare bună! Nu știu ce să zic. Dacă vorbim despre europene și mondiale, și aici vorbesc strict de premiere, atunci răspunsul este cu siguranță nu, pentru că, totuși, sunt niște premii infime. Bineînțeles, la Olimpiadă premiile sunt mari, în comparație cu europenele si cu Campionatele Mondiale, dar nu ne obligă nimeni. La urma urmei, este alegerea fiecărui dacă dorește să meargă înainte sau dacă dorește să se retragă și din moment ce un sportiv este încă în activitate și concurază pentru România asta înseamnă că e mulțumit, până la urmă. Mai sunt și alte domenii în care se câștigă puțin. Asta e, nu avem ce să facem.

R: – Este adevărat ce se spune, că o medalie olimpică este căutată de sportivi tocmai pentru renta viageră.
F.K.: – Se poate să fie așa. Dar și dacă ești campion european e același lucru, primești o rentă viageră și dacă ești campion mondial primești o rentă viageră și dacă iei medalie la Olimpiadă primești o rentă viageră. Cred că nu e vorba numai de rentă. Jocurile Olimpice sunt și obiectivul suprem, și datorită premierilor și datorită faptului că se țin odată la patru ani și pentru că cei mai buni sportivi din lume sunt acolo. Sunt mai mulți factori.

3 medalii de aur a cucerit la Europene (cal cu mânere 2006, sol 2011, sărituri 2012)

3 medalii de argint a cucerit la Europene (echipe 2006, sărituri 2009, individual compus 2011)

6 aparate va face la Londra Flavius Koczi, principalele șanse de medalie legându-se de sărituri și sol

sursa: Mediafax