COSR va solicita testarea tuturor sportivilor care vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio

Redactor:
Andrei Pal
COSR va solicita testarea tuturor sportivilor care vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a anunțat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că va solicita testarea tuturor sportivilor care vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, pentru a evita orice posibilitate de a angrena echipa României în vreun caz de dopaj.

Decizia membrilor COSR vine ca urmare a faptului că Atleții Mihai Donisan și Claudia Ștef în vârstă de 27, respectiv 38 de ani, concurenți la probele de sărituri în înălțime, respectiv marș, au fost depistați pozitiv cu Meldonium, substanța interzisă la începutul acestui an de către WADA.

„COSR dorește să își mențină recordul de a avea o delegație formată 100% din sportivi curați, record care se menține din 2004 și până în prezent. Este important de precizat că programul nostru conține atât o componentă de testare, dar foarte important, și una de educare și prevenție dedicate sportivilor și specialiștilor din anturajul lor. Subliniez că toate programele noastre se desfășoară sub atenta îndrumare a ANAD, singura instituție abilitată de statul român și organismele internaționale să gestioneze acest domeniu, care sub conducerea doamnei Graziela Vâjială are rezultate remarcabile”, se arată în comunicatul Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Cei doi atleți români obținuseră deja calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio din vara acestui an și se alătură altor două sportive românce, depistate pozitiv cu meldonium: Eva Tofalvi și Mirela Lavric. Claudia Ștef nu este la prima ispravă de acest fel din carieră. A mai fost găsită dopată în anul 2000 și a ratat astfel participarea la Jocurile Olimpice de la Atena. Decizia în cazul celor doi sportivi va fi făcută publică de către WADA în luna septembrie, iar în cazul în care va fi suspendată, conform regulamentului, sportiva va fi eliminată din activitate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…