Britanicii au dat foc la velodrom!** Au câștigat 4 din cele 5 probe care au avut loc la Londra

Britanicii au dat foc la velodrom!** Au câștigat 4 din cele 5 probe care au avut loc la Londra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa de ciclism pe velodrom a Marii Britanii a spulberat tot în calea sa în primele zile ale concursului olimpic, câștigând patru din cele cinci probe care au avut loc pe velodromul din Londra.

Ciclismul pe velodrom nu mai e un sport în Marea Britanie, ci a devenit o adevărată artă. În 2008, la Beijing, britanicii au reușit să câștige șapte din cele zece probe disputate pe velodromul din capitala Chinei. „Va fi imposibil să repetăm succesul de acum patru ani. Am avut noroc atunci, acum va fi o presiune incredibilă”, spuneau voci din Federația britanică de ciclism înainte de competiția de la Londra. Însă la mijlocul competiției, echipele și rutierii britanici au depășit cele mai mari așteptări, chiar dacă în velodromul londonez atmosfera a fost mai apăsătoare decât în arena de la Wimbledon, atunci când Andy Murray a pierdut finala din acest an cu Roger Federer.

O eroare cât o medalie

Să facem mai intâi o paranteză. Câțiva dintre cei mai reprezentativi rutieri de pistă din echipele britanice fac parte din echipa Sky, aceeași care a dominat autoritar Turul Franței în acest an pe șosea și care a dat primul câștigător britanic al Marii Bucle din cele 99 de ediții disputate, Bradley Wiggins. O echipă cu un buget imens, care a angajat o adevărată armată de consultanți, de la nutriționiști pănă la psihologi, specialiști care nu lasă nimic la voia întâmplării. Revenim pe velodrom. Prima probă a fost cea de urmărire feminin, iar cele mai negre speranțe ale britanicilor păreau că se vor adeveri. Perechea Pendleton/Varnish a fost descalificată din proba de urmărire pe echipe, după un schimb ilegal. „Decizia comisarilor a fost corectă. Sunt dezamagită, dar ăsta e adevărul. Astfel de lucruri se întâmplă”, a spus Pendleton, care se va retrage după această ediție a Jocurilor Olimpice. Însă Vicky, așa cum este alintată de presa britanică, s-a revanșat la proba de keirin, acolo unde a învins-o pe marea favorită, chinezoaica Guo. Prima medalie britanică era câștigată, „God Save the Queen” putea să cânte!

Recorduri călcate în picioare

De aici, potopul! După aurul lui Pendleton a urmat victoria echipei de urmărire, care și-a păstrat aurul din 2008. Atunci, în China, alături de Ed Clancy, Geraint Thomas și Paul Manning, în echipă se afla și Bradley Wiggins, care la 28 de ani își trecea în palmares a doua din cele patru medalii olimpice de aur. Fără Manning și Wiggins, înlocuiți de Steven Burke și Peter Kennaugh, echipa britanică și-a asigurat aurul, doborând recordul mondial stabilit în calificări cu aproape o secundă (3:51.659), chiar sub privirile lui Wiggins. Vineri, atunci când în tribunele velodromului s-a aflat și Prințul William, echipa de sprint britanică a bătut un alt record mondial (42.747) și a câștigat aurul în fața Franței. Iar azi, echipa feminină de urmărire a dat un adevărat recital, fiind aproape să își depășească adversarele, echipa americană, în finală. Evident, un nou record mondial a fost doborât de Danielle King, Laura Trott și Joanna Rowsell, care au sosit cu o secundă și jumătate mai bine decât în calificări. Și atunci, ele doborâseră cel mai bun timp din istorie.

Ambiții enorme, rezultate pe măsură

Toate aceste rezultate se datorează, în mare măsură, unui singur om. Este vorba despre Dave Brailsford, un fost ciclist, devenit om de afaceri. Actualmente director al echipei britanice de ciclism, Brailsford a știut să construiască echipe excepționale, să exploateze la maximum calitățile native ale sportivilor și să creeze mașini de luptă. În 2010, când el a anunțat că obiectivul echipei britanice e să dea un câștigător de Tur al Franței pe șosea până în 2014, toată presa l-a numit nebun. În doi ani, Bradley Wiggins a reușit să devină primul britanic care se impune la Paris, iar peste aproape o săptămână să își spulbere adversarii în cursa olimpică de contratimp. „Totul se datorează sportivilor. Ei muncesc, noi încercăm doar să le oferim cele mai bune condiții”, spune, modest, Brailsford. Însă rezultatele nu pot fi trecute cu vederea. O treime dintre medaliile britanice de aur de la aceste Jocuri Olimpice au fost aduse de ciclism. Iar o națiune care uitase ce înseamnă acest sport s-a trezit la viață. După ce Wiggins a câștigat Turul Franței, amatorii de ciclism nu mai au de unde să cumpere biciclete. „Industria ciclismului a ajuns la o cifră de afaceri de patru miliarde de euro anual”, anunță triumfător Brailsford, care se gândește deja la Rio 2014, dar și la Turul Spaniei, care va începe pe 18 august și unde locul doi din Le Tour, Chris Froome, se va bate cu Alberto Contador pentru victoria finală.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele