101 dalmațieni? Nici măcar!** Situația la zi a sportivilor români calificați la Olimpiada de vară din Londra

Redactor:
Marius Hutu
101 dalmațieni? Nici măcar!** Situația la zi a sportivilor români calificați la Olimpiada de vară din Londra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Locul 13 ocupat de naționala feminină de handbal la Mondialul din Brazilia, încheiat în urmă cu câteva zile, nu înseamnă doar o mare dezamăgire în rândul fanilor, ci se poate reflecta și asupra modului cum se va prezenta delegația României la Londra. Adică una redusă substanțial numeric, cu sub 100 de sportivi, record negativ pentru ultimele două decenii.

Reprezentativa de handbal și-a îngreunat situația de a ajunge la Jocurile Olimpice, inclusiv selecționerul Radu Voina avertizând ieri, într-un interviu exclusiv acordat pentru ProSport, că va avea dificultăți să se mai califice la întrecerea supremă. Cum și la polo avem șanse reduse de a fi prezenți la Londra, atunci delegația României ar putea fi lovită crunt la numărul de sportivi pe care îi va deplasa în „Insulă”. Fără sport de echipă la Londra, teamul tricolor are toate șansele să trimită o delegație de sub 100 de sportivi, lucru care nu s-a mai întâmplat după Revoluție.

„Este normal să avem un recul”

„Faceți un calcul simplu plecând de la ce a fost la Beijing. Acolo am participat cu 101 sportivi, având naționala feminină de handbal. Situația actuală este o oglindă a realității din sportul românesc. Atragem atenția de patru ani că este necesară o reformă în sport. Stilul acesta de finanțare și coordonare e asimetric, comparativ cu ceea ce se întâmplă în alte țări. Este normal să avem un recul”, susține Ioan Dobrescu, secretar general COSR. Oficial, România a calificat până acum 61 de sportivi, dar scrima, judo-ul și tenisul au alți câțiva sportivi ca și calificați. Până la atingerea cotei de 100 de „olimpici” este însă și hazard. ProSport vă prezintă cum arată situația la sporturile în care putem fi reprezentați la JO de la Londra.


Handbal (0; maximum 14)
Ultima șansă de calificare pentru naționala feminină va fi în 25-27 mai, unde va disputa un turneu infernal în Franța, cu țara gazdă, Angola sau Muntenegru și Japonia. Dacă se va califica, delegația României va crește automat cu 14 sportivi

Atletism (15 calificați; maximum 25 calificați)
Și la JO de la Londra, atletismul poate reprezenta „grosul” lotului României. 15 sportivi și-au asigurat deja prezența, în frunte cu Constantina Diță, Lidia Șimon, Marian Oprea, Nicolata Grasu și Bianca Perie. Alți 15 atleți, majoritatea de perspectivă, au șanse să-și îndeplinească baremurile de calificare.

Box (1; maximum 4)
Bogdan Juratoni este singurul pugilist român care a acces deja la JO de la Londra. Nistor, Gheorghe și Andreiana mai au turnee de calificare.

Ciclism (1; maximum 1)
Andrei Nechita, câștigătorul Turului României în acest an, și-a asigurat dreptul de a ne reprezenta la Londra în probele de pe șosea.

Scrimă (0; maximum 8)
Pe 2 aprilie 2012, în funcție de ierarhiile mondiale, vom avea primii calificați la JO. La echipe (patru sportivi), România se va prezenta la Londra cu fetele de la spadă, care se află pe primul loc în lume în prezent. Sabia masculin are însă emoții. Aflată pe 5, trupa lui Rareș Dumitrescu merge direct dacă mai urcă o poziție, altfel mai are o șansă la turneul de calificare. Dacă avem echipe, vom avea automat calificați și câte trei sportivi în probele respective de simplu. Șansele sportivilor români de calificare sunt infime la floretă și sabie feminin, ori la spadă și floretă masculin.

Tenis de masă (4; maximum 4)
Eliza Samara, Daniela Dodean și Adrian Crișan sunt deja calificați pentru Londra. La echipe feminin, unde România va participa, va mai merge încă o sportivă, care va fi aleasă între Iulia Necula, Bernadette Szocs și Camelia Poștoacă.

Tir sportiv (2; maximum 2)
Lucia Mihalache și Alin Moldoveanu și-au asigurat deja locurile în delegația României care se va deplasa la Londra. România are două locuri cotă pentru JO de anul viitor.

Tir cu arcul (0; maximum 4)
România mai are două șanse la această disciplină, fie prin CE de la Amsterdam (mai 2012), fie printr-un turneu de calificare în Statele Unite (iunie). Realist vorbind, Adriana Hoppe, secretarul general al FR de Tir cu Arcul, susține că România poate califica doi sportivi, un băiat și o fată, dar se gândește și la varianta optimistă, cu o echipă la băieți (trei sportivi).

Polo (0; maximum 13)
Naționala masculină se află încă în cărți pentru a accede la Londra, prin prisma prezenței la CE de la Eindhoven (16-29 ianuarie). Este greu însă de crezut că băieții lui Istvan Kovacs se pot califica direct de la turneul continental. Cel puțin locul 9 în Olanda le mai oferă însă o șansă, prin disputarea unui turneu preolimpic, la Edmonton (1-8 aprilie).

Lupte (0, maximum 9)
Mondialul de la Istanbul nu le-a purtat noroc sportivilor români, niciunul dintre ei nereușind să se claseze în primii opt, pe categorii, ceea ce le-ar fi adus calificarea directă. Estera Dobre, Ana Maria Pavăl, Cristina Croitoru, Eusebiu Diaconu, Virgil Munteanu și Ion Panait la lupte greco-romane și „liberiștii” Ștefan Gheorghiță, George Bucur ori Rareș Chintoan mai au șanse să vadă Londra în urma turneelor de calificare.

Gimnastică (12; maximum 12)
Prezență obișnuită pe podiumul olimpic, echipa feminină de gimnastică și-a asigurat, fără emoții, calificarea la Londra, după ce a terminat calificările pe locul patru (la CM Tokyo). Cu Drăgulescu și Koczi liderii echipei, băieții au obținut „viza”, la rândul lor, la JO, după ce s-au clasat pe locul 7 în calificări, un concurs în care doar primele opt echipe mergeau lângă Tamisa. Fiecare echipă va avea câte șase sportivi.

Haltere (4; maximum 4)
FR de Haltere a calificat în urma Mondialului de la Paris, în funcție de punctajul obținut de țară, patru sportivi, trei băieți și o fată. Dacă numele „voinicilor” urmează să fie stabilit în luna mai a anului viitor, Roxana Cocoș și-a asigurat nominal prezența la Londra 2012. Delegația tricoloră nu mai poate crește la haltere, pentru că la Europene țările care au calificat deja sportivi nu vor mai fi luate în considerare.

Tenis (0; maximum 5)
Sportivii ce vor evolua pe iarba de la Wimbledon în cadrul JO din 2012 vor fi cunoscuți abia pe 12 iunie, când se va trage linie în clasamentele WTA și ATP. Dacă la feminin există șanse să avem, la vremea respectivă, trei jucătoare în Top 56, în schimb, la masculin, am putea fi reprezentați doar la dublu. Un Top 10 al lui Horia Tecău îl atrage automat și pe Victor Hănescu. „Uriașul” se mai poate califica și la simplu, dar are nevoie de o primă jumătate de an impresionantă.

Canotaj (11, maximum 17)
Deși s-au întors pentru prima dată în ultimii cinci ani fără medalie de la Mondiale, sportivele tricolore au obținut totuși „viza olimpică”, cele mai titrate două echipaje din canotajul autohton urmând să facă valuri. Astfel, la Londra, a ajuns direct „barca regină” de 8+1, alături de care a urcat și echipajul de două rame. Mai au șanse de calificare în turneul preolimpic din luna mai echipajul de dublu sau patru vâsle feminin.

Kaiac canoe (10, maximum 11)
Mondialele de la Szeged au adus o calificare in corpore a tricolorilor la Londra, nu mai puțin de patru echipaje, trei la kaiac și unul de canoe dublu obținând viza. Vârful de lance pentru competiția olimpică îl reprezintă campionii mondiali de la canoe dublu, Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi, la 1.000 m. Mai poate obține calificarea și canoistul Iosif Chirilă, care va vâsli în proba de 1.000 m.

Natație (1; maximum 4)
Un sport care în trecut ne-a ajutat în clasamentul pe medalii se află acum pe o pantă descendentă. Camelia Potec este singura sportivă care are asigurat biletul pentru Londra. Baremul A ar mai putea fi îndeplinit de Alexandru Coci, Dragoș Agache și Norbert Trandafir. Ultimii trei au baremul B, însă nu au confirmarea că vor face parte din lot.

Judo (0; maximum 8)
Pe 31 aprilie 2012, în funcție de clasamentul mondial, se vor califica primii 22 de băieți și primele 14 fete, la fiecare categorie. Alina Dumitru (foto) și Corina Căprioriu sunt cu un picior pe tatamiul londonez, în timp ce Andreea Chițu ar mai avea nevoie de 250 de puncte pentru a li se alătura. La masculin, Dan Fâșie și Vlăduț Simionescu sunt condiționați de un parcurs constant în anul următor pentru a-și menține pozițiile în clasamentul mondial. Revenit după o perioadă de accidentare, Costel Dănculea trebuie să strângă puncte pentru a ajunge la Londra, la fel ca și Marian Halas sau Daniel Brata.


1980 este ediția în care am avut cea mai numeroasă delegație din istoria participărilor la Jocurile Olimpice de vară, 239 de sportivi

29 de sportivi a avut România la ultima ediție a JO de iarnă, de la Vancouver 2010

1 titlu mondial a obținut România în 2011 în probele olimpice, prin echipa feminină de spadă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele