VIDEO Totul despre colegii mei cu Florentin Petre | „Avea o Dacie obosită, uita să-i tragă frâna de mână și pica în gard. Șofer bun!” Cine plângea lângă dinamovist, mijlocașul care desena copaci, cartea lui Dănuț Lupu și spiritul lui Cătălin Hîldan

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentin Petre (41 de ani), fostul căpitan de la Dinamo, a fost invitatul emisiunii ProSport LIVE, joi, și a răspuns rubricii Totul despre colegii mei. „Piticul”, așa cum era alintat de colegi, a depănat amintiri legate de colegii săi dinamoviști din perioada 2000/2001 și a făcut descrierea fiecărui coleg din acel sezon, folosindu-se de o poză de grup.

De la cărțile care s-ar putea scrie despre viața lui Dănuț Lupu, la cine era „băiatul cu buna dispoziție” din lot, cum își lovea Adi Mihalcea mașina de fiecare dată când parca la Stadionul Dinamo și descrierea specială făcută unicului căpitan, Cătălin Hîldan. Cu ce poreclă s-a ales în orașul natal din cauză că îi plăceau prea mult fructele, ce fotbalist plângea când făcea antrenamente alături de el și „regretele” legate de carierele lui Ionuț Voicu și Florin Cernat. Aflați totul, mai jos, chiar din spusele sale.

Adi Mihalcea„Când a venit prima dată în București avea o Dacie obosită. De câte ori venea uita să-i tragă frâna de mână și cădea exact în parcarea de la Dinamo, se lovea în gard. Șofer bun”.

Cristi Vlad„Un băiat sobru, serios, foarte bun, profesionist. Se băga și el din când în când la caterincă, dar doar ce venise și era foarte tânăr, nu prea îi convenea. Îi conveneau lucurile care se întâmplau, dar era foarte cuminte. Un băiat extraordinar”.

Daniel Iftodi„La un moment dat ne-a pus psihologul să desenăm… Să facem ceva pe o hârtie. El, la un moment dat, s-a apucat, a făcut un pom. Dar pomul ală, cum să spun, simplu așa. Ciu niște crengi, nu știu ce… Și la un moment dat îl întreabă psihologul ‘Pomul ăsta, al tău, nu are și el frunze, flori?’ Zice ‘Nu, nu. Pentru că pomul meu e iarna născut sau cum… I-au căzut frunzele pentru că e iarnă afară’ și la noi erau 40 de grade afară”.

Vlad Munteanu„Un caracter deosebit, un băiat foarte inteligent. Era foarte tânăr și mai avea și el nebuniile lui. Îi mai plăcea să meargă la un club, la o discotecă. Bine, mergeam cu toții, eram o echipă atunci. Echipa asta… Când mergeam la golăneală, mergeam cu toții, când era de muncă era…”

Dănuț Lupu„Dacă ai putea să scrii vreo 2-3 cărți despre el, sigur ai câștigat un premiu. Pe calitate (n.r. – primul capitol). Unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-am întâlnit vreodată. Alături de Gică Hagi. Niște calități extraordinare. El, mai rebel, mai… Cum i-a plăcut lui să fie. Mai libertin, dar bun”.

Vali Năstase„Un jucător bun, profesionist. Se mai băga la glume, din când în când. Avea glumele lui cu Fane Preda, cu Giani Kiriță. Era un grup de prieteni care se mai tachina, dar, tot așa, foarte muncitor și calitate bună”.

Marius Niculae „Unul din copii mei. Cu care am avut posibilitatea să lucrez. Eram la primul cantonament, la Câmpina, pe platoul ăla dinspre munte și i-am zis ‘Din momentul ăsta stai și alergi lângă mine’. Făceam alergările câte doi. Îți dai seama, Marius Niculae avea 16 ani, venea de la juniori. A trecut direct la seniori, cu pregătire foarte bună fizică făcută de tatăl lui, că el a fost un sportiv… I-am zis ‘Din momentul ăsta alergi cu mine’, l-am luat cu mine în cameră și făceam mia de metri în 2,55. Este un ritm de concurs, cum ar veni. Alerga lângă mine și plângea, i se adunau lacrimile. Cică ‘Nu pot s-alerg cu tine’… I-am zis ‘Poți să alergi, o să ajungi mare’. Lucruri de ale noastre”.

Giani Kiriță „Un fotbalist bun, cu niște calități extraordinare. Mai boem așa el. Îi plăcea foarte mult să glumească. Era un fel de… Cum e și acum în viața lui de zi cu zi. Mai agitat, mai glumeț”.

Bogdan Onuț „Un fundaș central bun care a venit cu referințe foarte în regulă. Ion Marin ni l-a prezentat ca un jucător, un fundaș central bun”.

Tinel Petre „Cuminte. Un jucător profesionist. Fundaș dreapta… Fundaș dreapta sau fundaș central puteai să-l bagi. Am câștigat campionatul cu el. Foarte bun ca și om, caracter. Era jucătorul ăla care te bazai pe el când îți era greu”.

Ștefan Preda„Un portar care a avut rezultate bune. A fost al treilea portar la Campionatul Mondial din 1994. Calități bune. Un copil pe care te puteai baza”

Florin Tene„Unul din părinții mei, cum s-ar spune. La 18 ani, când am venit la echipa mare, m-a luat pe lângă el. Am învățat foarte multe lucruri de la el și m-au ajutat enorm de mult în cariera de fotbalist. Și acum vorbesc cu el. Am avut posibilitatea să lucrăm împreună, ca antrenori. Este un băiat extraordinar de bun”.

Marius Iorga„Lucrează la noi, la scouting. La noi… Tot la noi o spun, dacă am stat o viață acolo. Era al treilea portar al nostru, a avut o perioadă bunicică atunci, dar l-au împrumutat și de atunci n-am mai știut nimic de el ca sportiv. După aceea a intrat în media. Acum e la Dinamo, la scouting, el se ocupă de transferurile care…”

Mugur Bolohan„Un jucător bun, cu o experiență destul de bogată în fotbalul românesc. Mi-a plăcut foarte mult să joc cu el. Am avut perioade când ne completam bine pe teren. Un jucător care rezista fizic, psihic, foarte bine. A crescut în București”

Gheorghe Mihali„Unul dintre cei mai buni stoperi. Ca și fotbalist, caracter, psihic, un băiat care îl apreciez și o să-l stimez toată viața. Era genul de om care, chiar dacă avea o vârstă, ne susținea, ne încuraja… Pe mine, pe Cătălin Hîldan. Toți copii tineri care eram, el ne susținea. Ne certa numai constructiv”.

Ionuț Voicu „Am avut posibilitatea să-l cunosc de foarte mici. Eram la juniori. Un jucător cu niște calități extraordinare, îmi pare rău că n-a putut să ajungă la un nivel de mare, să aibe continuitate. A jucat un timp foarte scurt și la noi și la Rapid. Un jucător cu explozie, cu dribling. Un stângaci bun”.

Claudiu Drăgan„Un atacant pur. Un număr 9 din ăla care putea să-ți facă și faza defensivă. Îți marca goluri imposibile. Ne-a ajutat enorm de mult atunci când am câștigat campionatul. Am rămas prieteni”.

Bogdan Mara„A avut o perioadă bună la noi și el. De fapt au fost vreo 2-3 ani în care a fost lotul nostru. Și prin Spania a jucat. Avea niște calități bune”.

Iulian Tameș„Băiatul cu buna dispoziție între noi. Pe lângă calitățile extraordinare pe care i le-a dat Dumnezeu. Îl cunosc de la juniori, când încă noi eram… Sunt mai mare ca el cu doi ani. L-a adus și juca la juniori cu noi. Avea ambele picioare, avea o biomecanică a lovirii mingii foarte bună. Tot așa, spun că merita mult mai mult din punctul ăsta de vedere. Nu prea îi plăcea să apară în presă. Foarte cuminte. E haios rău”.

Cătălin Hîldan„Era exemplul tuturor. Din toate punctele de vedere. Atitudine, seriozitate. Atât de rău îmi pare că nu a putut să joace, să… Să nu se fi întâmplat niciodată nenorocirea asta. Pentru că el, prin spiritul lui și felul în care se comporta la antrenamente, toți jucătorii aveau de învățat. Niciodată (n.r. –  dacă avea momente când pica din punct de vedere fizic sau psihic). Eram la juniori, ne antrenam pe terenul din spatele tabelei. Terenul de zgură. Erau pietre, mai era o cărămidă uitată… Și el făcea alunecare. Numai cu spiritul ăla de luptător te făcea să te antrenezi altfel”.

Florin Cernat„Un stângaci pur. Un jucător care are niște calități… Are 38 de ani. A venit la noi, avea 18 ani cred. Un copil bun. A avut un parcurs al carierei de fotbalist bun, spre foarte bun. Merita să joace într-un campionat mult mai mare. Valoarea lui era mult mai mare față de cât a arătat”.

Daniel Florea„Un stângaci pur. Un fundaș stânga bun, muncitor, care ne-a ajutat atunci foarte mult. A venit cu Daniel Rednic de la Oțelul. S-au plătit atunci foarte mulți bani. Un jucător bun care ne-a ajutat enorm de mult în economia jocului”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen