Presa turcă a reacționat la vestea nefericită venită dinspre Spitalul Universitar de Urgență București. Mircea Lucescu, ajuns la 80 de ani, a fost transferat de urgență la secția Terapie Intensivă, deoarece starea sa de sănătate s-a deteriorat în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Lucescu a fost internat duminica trecută, 29 martie, când s-a prăbușit la antrenament, cu doar 48 de ore înainte de partida cu Slovacia. „Il Luce” a fost la un pas de externare vineri, însă situația a luat o întorsătură neșteptată: antrenorul a suferit un infarct miocardic acut chiar în ziua în care trebuie să plece acasă.
Într-un comunicat oficial emis astăzi, Spitalul Universitar de Urgență București a oferit detalii alarmante despre Mircea Lucescu: aritmiile cardiace severe apărute în cursul nopții au încetat să mai răspundă la medicație, impunând transferul de urgență la ATI.
Situația este urmărită cu mare interes și în Turcia. Lucescu este respectat pentru activitatea sa la echipe precum Galatasaray și Beșiktaș, dar mai ales pentru că a condus naționala „Semilunei”.
„Au apărut vești proaste în legătură cu Mircea Lucescu, care s-a îmbolnăvit și a fost internat în spital după meciul din semifinala play-off-ului Cupei Mondiale împotriva Turciei. Starea lui Lucescu s-a îmbunătățit vineri seara și sâmbătă, dar s-a agravat duminică dimineața.
Antrenorul în vârstă de 80 de ani, care nu a răspuns la tratament, a fost transferat la terapie intensivă. Spitalul Universitar București, unde este tratat Lucescu, a emis un comunicat”, a notat sporx.com.
Mircea Lucescu a lăsat o amprentă de neșters în Turcia. Aventura la Galatasaray (2000-2002) a fost una extraordinară, fiind marcată de câștigarea unui titlu și a Supercupei UEFA. „Il Luce” a confirmat și la rivala Beșiktaș (2002-2004), unde și-a trecut în palmares un nou titlu de campion. Experiența sa în țara „Semilunei” a culminat cu numirea la echipa națională, pe care a condus-o între 2017 și 2019.
„Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie.
Duminică, în cursul nopții, aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
În prezent, nu sunt elemente noi de evoluție. Vom reveni public daca situația va impune acest lucru.
Facem apel la respectul tuturor pentru intimitatea si demnitatea oricărui pacient internat în SUUB”, se arată în comunicat.