Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Turcii au reacționat imediat cum au aflat de ce a pățit Mircea Lucescu

Turcii au reacționat imediat cum au aflat de ce a pățit Mircea Lucescu

Gigi Grigorescu
Turcii au reacționat imediat cum au aflat de ce a pățit Mircea Lucescu
Sport Pictures

Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, este internat la Spitalul Universitar, după ce i s-a făcut rău în cantonamentul de la Mogoșoaia. Reacția turcilor a venit imediat.

În acest moment, reputatul tehnician se simte bine, dar rămâne internat pentru investigații amănunțite. Subiectul a fost tratat pe larg și de publicațiile din Turcia.

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu a intrat în atenția turcilor

Totul s-a întâmplat în timpul şedinţei tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia. Marți, 31 martie, prima reprezentativă a țării noastre joacă un amical cu adversara de la EURO 2024.

Cele două au pierdut prima manșă a barajului de calificare la Campionatul Mondial. România a fost învinsă în Turcia cu 0-1, iar Slovacia acasă, de Kosovo, cu 3-4.

Publicația Milliyet preia un comunicat al celor de la Galatasaray, echipă pe care tehnicianul român a pregătit-o între două sezoane, din 2000 în 2002.

„Antrenorul Naționalei României, Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, care își continuă pregătirile pentru meciul cu Slovacia de marți, 31 martie, a fost transportat la spital.

Potrivit știrilor din presa din România, s-a prăbușit în timpul ședinței tehnice dinaintea ultimului antrenament al naționalei României dinaintea meciului cu Slovacia. A fost chemată de urgență o ambulanță, iar prin intervenția rapidă a medicilor starea lui Lucescu s-a stabilizat și pulsul i-a revenit la normal”, amintesc jurnaliștii de la Milliyet.

Lucescu a pregătit naționala Turciei între august 2017 și și februarie 2019

Mircea Lucescu a lucrat de 3 ori pentru fotbalul din Turcia. Imediat după ce a plecat de la Galatasaray s-a dus la Beșiktaș, dar „trădarea” a fost iertată imediat. Fanii nu puteau uita că dintr-o echipă care nu speria pe nimeni în Europa, a făcut o forță pe continent la vremea respectivă.

Cu el pe banca tehnică, Galatasaray a câștigat Supercupa Europei, după ce a învins Real Madrid cu 2-1, la Monaco, și titlul în ultimul sezon în care a stat pe bancă. Și cu Beșiktaș a devenit campion, în 2002/2003.

De asemenea, a pregătit naționala Turciei între august 2017 și februarie 2019. A câștigat 4 dintre cele 17 meciuri și a obținut 6 remize. Una dintre înfrângeri a fost în fața României, pe 9 noiembrie 2017, la Cluj-Napoca, într-un amical.

„Antrenorul României, Mircea Lucescu, s-a prăbușit înainte de antrenamentul de astăzi și a fost internat. Federația a anunțat că starea lui este stabilă. Tehnicianul în vârstă de 80 de ani a fost dus cu ambulanța la spital.

În timp ce o parte din presa din România a a scris că Mircea Lucescu a avut un infarct, unele surse au relatat că i-a scăzut tensiunea arterială. Încă nu este clar care este sursa ultimelor probleme medicale ale experimentatului antrenor.

După meciul de la Istanbul, Mircea Lucescu l-a îmbrățișat pe Hakan Çalhanoğlu, căpitanul echipei noastre. Cei doi s-au revăzut după mult timp”, au scris, la rândul lor, ziariștii de la Haber.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Mediafax
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Cancan.ro
Neliniștea crește în Rusia pe măsură ce Ucraina intensifică atacurile la distanță lungă. „Există sentimentul că nu se întrezărește un final favorabil”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a părăsit definitiv România! Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată. Din ce a ajuns să-și câștige banii
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Râzi cu lacrimi
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Descopera.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cât costă noul GTA VI în România și cum poate fi cumpărat
Go4Games
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Promotor.ro