Totul despre colegii mei | Detalii din interiorul celui mai „greu” vestiar al lui Dinamo din ultimii 30 de ani: „Dacă mergea la bere cu noi, știa toată conducerea”. Cine se pregătea și în somn și când îl punea „Il Luce” pe Dănuț Lupu să execute loviturile libere: „Tu ești prea nesimțit”

Prezent în emisiunea ProSport LIVE, fostul mijlocaș al lui Dinamo, Dănuț Lupu (51 de ani) a răspuns provocării ProSport „Totul despre colegii mei”. Acesta a depănat amintiri și a povestit câte o întâmplare cu fiecare coechipier din perioada petrecută în Ștefan cel Mare, în anul 1989-1990.

Lupu a dezvăluit că cel mai bun prieten al său era actualul manager general al celor de la FC Voluntari, Ioan Andone, un aspect interesant referitor la Mircea Rednic, actualul antrenor al lui Dinamo, dar și o întâmplare haioasă care l-a avut în prim plan pe regretatul Michael Klein, decedat în 1993 la vârsta de 33 de ani.

Bogdan Stelea: Făceam pariu după fiecare antrenament cu el că reușesc să-i dau 10 din 10 la 11 metri. Erau pariuri pe flotări. E un portar care s-a pregătit enorm de mult, unul dintre cei mai buni portari pe care i-a avut naționala și Dinamo. Și eu cred că în 90 dacă l-ar fi băgat și ar fi făcut schimbare cu Silviu Lung la 11 metri reușea să ne ajute foarte mult (n.r. -meciul cu Irlanda).

Ioan Varga: „Minerul” îi spuneam noi, pentru că era de la Petroșani, de acolo. Nu am ceva special. Era un jucător foarte ambițios și foarte dur. Trebuie să recunoaștem că atunci se juca mult mai dur ca acum.

Ioan Andone: Cel mai bun prieten al meu din toată echipa aia și la ora actuală. Un coechipier și un băiat extraordinar, dacă ai avut nevoie de ceva mereu era lângă noi. Eu am foarte multe semne pe picioare de la antrenamente, nu de la jocuri! Jucam tinerii cu bătrânii, ieșeau scântei. Eram mai încăpățânat, nu dădeam drumul la minge. Mă lovea și el, și Mișa (n.r. – Klein).

Rodion Cămătaru: Era atacantul care, când dădea cu capul în minge la poartă, era cam cum dădeam eu cu piciorul. O forță extraordinar de mare în cap, un om foarte liniștit și foarte echilibrat.

Claudiu Vaișcovici: Dacă era scorul 1-0 pentru noi, bătea Cleo (n.r. – Claudiu Vaișcovici), bătea Răducioiu. Dacă eram conduși, mă punea pe mine. Avea nea Mircea (n.r. – Lucescu) o vorbă ‘Tu ești prea nesimțit și nu ai probleme’.

Ioan Ovidiu Sabău: Un jucător pe care nu am putut să-l înțeleg niciodată de când am venit la Dinamo. Făceam antrenamente de la 10 la 13. El se ducea acasă și mai făcea un antrenament de la 14 la 16. Își făcuse sală de forță acasă. Nu am văzut un jucător care să se pregătească atât de mult, poate de aici i s-au tras și ghinioanele și a făcut toate accidentările pe care le-a făcut. Se antrena enorm de mult. Prin 1988-1989 avea un cerc cu două mânere din alea, se întindea și venea înapoi de zece ori.

Dorin Mateuț: Nu puteai să bați o lovitură liberă de el la vremea aia. În perioada lui era mai greu să înscrii, jucam mai mult pentru el, să dea goluri, ca să câștige Gheata de Aur.

Ionuț Lupescu: Un jucător foarte inteligent, care a reușit, la o vârstă foarte fragedă să fie titular în acea echipă. Stătea foarte bine în joc, anticipa foarte bine jocul, un jucător foarte util pentru noi.

Mircea Rednic: Am ajuns la „Strâmbul”. La Dinamo nu puteam să ne certăm, la Rapid ne-am certat. Mircea era un tip foarte haios, mergeam după antrenamente la o bere, dacă venea cu noi știa toată conducerea! De mic a avut talentul ăsta de a se pune bine cu conducerea.

Michael Klein: M-am dus la Dinamo 19 ani, prima oară când l-am văzut pe Mișa la baie mi-a fost rușine să mă dezbrac. Ați văzut statuile alea sculptate cu pătrățele? Așa era el. Nativ. Nu era un tip care se pregătea extraordinar de mult, dar nativ era ceva ieșit din comun. El și cu mine eram singurii care nu luam pastile, că și pe vremea aia se dădeau. Susținere de efort, și acum se dau. Nu am luat niciodată, nu am avut nevoie, și așa aveam eu masa musculară mare de atunci. Eu am văzut-o pe Dominique (n.r. fiica lui Klein) și anul trecut când am fost la memorial.

Ea știe foarte puține despre el, era foarte mică atunci când a murit Mișa. Ea se bucură când vede și aude de la noi vorbindu-se despre el. Avea patru ani, ce să știe un copil de patru ani de tatăl ei atunci? Ar fi vrut ca tatăl ei să fie lângă ea, nu să audă vorbindu-se despre el. Jucam un meci amical prin Italia și era o extremă dreaptă care îl tot lovea, el era și un tip care se enerva. Nea Mircea îi tot spunea ‘Mișa, calm, calm’, iar el a răspuns: ‘Ce calm, nea Mircea, că îi dau una’. Țin minte că i-a dat una, săracul, două minute am zis că nu mai atinge pământul. Bine, i-a dat roșu, și a spus: ‘I-am spus jumătate de oră, dacă nu a vrut să înțeleagă?’.