„Va fi cel mai important meci pentru această generație”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-o conferință de presă susținută la Mogoșoaia, înaintea amicalului pe care „tricolorii” mici îl vor susține, marți, contra selecționatei olimpice a Italiei, selecționerul reprezentativei de tineret a României a vorbit despre importanța pe care o are acest meci pentru actuala generație.

„Mulțumesc cluburilor că au permis jucătorilor să vină la națională, chiar dacă nu este o dată tocmai potrivită, având în vedere că mai sunt 3-4 zile până la începerea campionatului. Mă bucur că am reușit să perfectăm acest amical, este o schimbare de categorie, ca la box, având în vedere că întâlnim echipa olimpică under-23 a Italiei. Este cel mai greu joc pe care îl vom susține cu această generație, un test foarte important înaintea meciurilor oficiale din această toamnă”, a spus Săndoi.

Săndoi a făcut referire și la absența lui Claudiu Keșeru, Laszlo Sepsi și Adrian Ropotan de la acest amical.

„Sunt trei jucători reprezentativi, practic cei trei căpitani de până acum, dar sunt convins că ne vom descurca și așa. Știam că Victor Pițurcă vrea să vină să vadă acest joc, dânsul a fost mereu interesat de jocurile noastre, iar prezența lui sper să fie o motivație în plus pentru jucători în acest meci. Eu m-aș bucura ca toți fotbaliștii din lotul național de tineret să ajungă să joace în câțiva ani la echipa mare” a precizat Săndoi

Jucătorii pe care Emil Săndoi se bazează în acest amical sunt următorii: Costel Pantilimon (FC Timișoara), Ciprian Tătărușanu (Gloria Bistrița), Sergiu Homei, Gabriel Torje (ambii Dinamo), Emil Ducu Ninu, Alexandru Tudose, Erik Bicfalvi (toți Gloria Buzău), Ștefan Mardare (Rapid ), Ștefan Radu (Lazio Roma), Srdjan Luchin, Iasmin Latovlevici (ambii FC Timișoara), Cristian Tănase (FC Argeș), Florin Pătrașcu (Farul), Ciprian Deac (CFR Cluj), Cosmin Gângioveanu (Universitatea Craiova), Răzvan Ochiroșii, Bogdan Stancu (ambii Steaua) și Hristu Chiacu (CS Otopeni)

Meciul amical dintre naționala de tineret a României și selecționata olimpică a Italiei se va disputa marți, la ora 21.00, pe „Stadio Cumunale” din Pistoia (Italia)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele