Nana Falemi (52 de ani), fostul mijlocaș al Stelei din perioada 2000-2005, susține că Victor Pițurcă ar trebui să antreneze și azi.
Iar într-un astfel de caz, fotbaliști precum Tavi Popescu ar putea face saltul către fotbalul la nivel mare.
Fostul jucător al naționalei Camerunului a povestit cum tehnicienii din cariera lui i-au schimbat, în bine, traseul profesional.
„Cu fiecare antrenor am crescut într-o anumită perioadă. În Liga 3, la Viscofil, i-am avut pe nea Nicu Lanciu și apoi pe Ștefan Marinescu. M-au ajutat foarte mult să evoluez. Din Liga 3 am făcut saltul în prima ligă.
Acești doi antrenori m-au muncit ca pe un câine. Nu eram cel mai rapid, cel mai puternic sau cel mai experimentat. Eu venisem pe la 19 ani acolo, dar erau jucători care de la 16 ani jucau la seniori.
În Liga 1 m-a selecționat nea Ando la Petrolul, apoi a venit Ion Marin cu care am făcut un salt uriaș. Ne-a ținut în cantonament de luni până sâmbătă. Ne-a spus să sacrificăm această perioadă, dar după 6 luni vom avea o creștere fantastică.
Exact așa s-a întâmplat. Am bătut echipele mari din campionat și Petrolul a vândut jucătorii la cele mai importante echipe din țară.
Boștină și Dragoș Mihalache au ajuns la Oțelul, Onuț la Dinamo, Adi Toader la Craiova, Cristi Vlad la Dinamo, Rapid i-a luat pe Marius Măldărășanu, Nae Constantin și Florentin Rădulescu portar. Apoi a venit rândul meu la Steaua.

Așa erau pe vremuri duelurile dintre pe arena din Ghencea, cu Nana Falemi în prim-plan. Foto: ProSport
Am crescut foarte mult și cu domnul Dridea. Apoi, la Steaua, cu Pițurcă am crescut foarte, foarte mult. Era super pretențios”, a dezvăluit Nana Falemi la EXCLUSIV FCSB.
Întâlnirea cu Victor Pițurcă l-a transformat definitiv pe fostul internațional camerunez.
„Trei ani am jucat ca pe sârmă la Pițurcă. Dacă greșeam trei pase, ca mijlocaș central, la pauză eram schimbat.
După 3 ani, după meciul cu Southampton, când am făcut o partidă foarte bună, m-a lăsat să fac ce vreau eu. Steaua a bătut locul 1 din Anglia. După a 10-a etapă ei erau pe locul 1 în Anglia. Am făcut spectacol la ei. Ăsta a fost testul suprem pentru Pițurcă.
Cu Pițurcă am crescut foarte mult. Opt ore stăteam pe zi la stadion, îl visam și noaptea, când ieșeam în oraș la Office (n.r. club de noapte din București) mă gândeam la Pițurcă.

Nana Falemi, pe vremea când juca în Ghencea. Foto: ProSport
La 11 și ceva noaptea, nea Fane Iovan ori ne suna, ori trecea pe la noi pe acasă. Așa se ținea echipa. Oltenii, adică Claudiu Răducanu, Rădoi, Tibi Lung dormeau la stadion. De-asta au ajuns ei la echipa națională. Trică era căsătorit, era acasă.
De-asta un talent ca Octavian Popescu nu s-ar fi pierdut cu Victor Pițurcă. Pentru că el ar fi dormit la stadion.
Gândește-te că Rădoi timp de 5 ani cât a jucat la Steaua nu avea apartament în București, dormea la stadion. Doar așa a putut să crească. Îți dai seama că l-ar fi sunat 100 de fete pe Rădoi, că era băiat frumos. Mai ajungea la stadion a doua zi?
(Poți să mai ții jucătorii așa?) Dacă ai autoritate, da. Dacă vine Pițurcă, da. Sau Klopp și Zidane. Așa îi poți ține. Eu așa fac și acum la copii.
Dacă mergem în cantonament, le iau telefoanele copiilor după masa de seară. Au telefonul doar de la 8 jumătate până la 9 seara. Nu mai pot eu că trebuie să vorbească ei cu părinții. Ei știu regula. Regula asta o iau cu mine peste tot”, a încheiat Nana Falemi.
Născut în București din tată camerunez și mamă româncă, Nana Falemi a strâns cinci selecții în naționala Camerunului și 116 de meciuri în tricoul roș-albaștrilor în toate competițiile.