Vești bune pentru UTA Arad! Se apropie montarea noului gazon pe stadionul „Francis Neuman”, iar statuia lui Iosif Pecsovszky este pregătită să fie dezvelită în fața fanilor

Redactor:
Călin Mnerie
Vești bune pentru UTA Arad! Se apropie montarea noului gazon pe stadionul „Francis Neuman”, iar statuia lui Iosif Pecsovszky este pregătită să fie dezvelită în fața fanilor
  • Publicat:

S-a intrat în a doua lună de lucrări la noul gazon al arenei „Francisc Neuman” și totul este în grafic conform executantului. Ba chiar sunt trei-patru zile câștigate în urma vremii în general bune din octombrie și în curând se va trece la montarea degivrării.

Stelian Dia: „Urmează să fie implementat sistemul de încălzire la începutul săptămânii viitoare”

Sistemul de drenaj a necesitat săparea unor șanțuri pe toată suprafața terenului și umplerea lor cu tubulaturi speciale, nisip, pietriș și o folie specială care vor absorbi apa. Viceprimarul Aradului Lazăr Faur a verificat stadiul lucrărilor, de care a vorbit exact, în limbaj tehnic, Stelian Dia, directorul general al Sport Fields.

„În momentul de față finalizăm sistemul de drenaj, urmează să fie implementat sistemul de încălzire la începutul săptămânii viitoare după ce vom asigura stratul de nisip pe care se va monta încălzirea, mai precis cablurile încălzitoare. Mai departe vom așterne substratul de înrădăcinare, pregătirea lui în vederea asigrării unui mediu de cultură prin adăugarea de zaolit, materiale organice, turbă și în final montarea gazonului hibrid. 90% din lucrări sunt mecanizate, dar – bineînțeles – că mai sunt și lucrări manuale. Nu ai cum să implementezi un astfel de proiect fără a avea și lucrări manuale”, susține Dia.

Când ajunge gazonul din Italia și când s-ar putea reîntoarce UTA acasă?

Se pare că vor fi desfășurate cabluri de încălzire în lungime totală de 42 de kilometri, Primăria și Reconsul aflând cu groază că dacă vor încălzi ca la carte noul gazon vor trebui să cheltuiască pe curent, în fiecare zi cu temperaturi scăzute, în jur de 15 mii de lei. Rulourile de gazon sunt și ele contractate și pregătite să fie urcate în camioane în Italia, undeva peste maxim o lună de zile, dacă nu și mai devreme.

Cei de la Primărie vorbesc despre termenul de finalizare din luna ianuarie, dar cei de la UTA speră că vor putea reveni deja acasă din „exilul” de la Oradea în luna decembrie. Dacă nu pentru partida cu Farul de la mijlocul lunii cadourilor, măcar pentru cea cu Universitatea Craiova, de dinaintea Crăciunului. La un moment dat, Mircea Rednic a fost și mai optimist.

„La șantier, la Neuman, lucrurile se mișcă bine. Poate ne fac o surpriză, ce bine ar fi să ne întoarcem mai repede acasă, poate le meciul cu Hermannnstadt”, a spunea în urmă cu două săptămâni. Partida cu sibienii e programată în primul weekend al lunii decembrie.

Și lucrările la refacerea canalizării trebuie să înceapă curând

În paralel, Primăria nu a uitat și că a mai alocat bani și pentru refacerea canalizării de la demisolul stadionului. Doar că la primele două licitații nu a participat nicio firmă, însă între timp a apărut un executant și aici. Se știe că la orice ploaie mai serioasă, vestiarele și celelalte încăperi de arena „Francisc Neuman” se inundă. Până acum, UTA nu s-a făcut de râs cu ocazia partidelor oficiale, dar problema trebuie rezolvată rapid, dacă tot s-a deschis și șantierul legat de schimbarea gazonului.

Suporterii i-au invitat pe Ioan Igna sau Mircea Rednic la dezvelirea statuii lui Iosif Pecsovszky

„De la Dunăre la Sena” e cântecul pe care-l cunoaște orice suporter al „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc, de la mic la mare și care e fredonat în startul și în finalul partidelor pe care „roș-albi”” îl dispută acasă sau în deplasare. „E Pecsovszky fotbalistul…” spune la un moment dat imnul, iar de la finalul acestei săptămâni fanii vor putea asocia figura marcantă a lui „Csala” cu o statuie ce va fi plasată în fața arenei „Francisc Neuman”.

Primăria din Arad a dat detalii despre momentul dezvelirii statuii lui Iosif Pecsovszky, emblematicul fotbalist al „Bătrânei Doamne”. Aflăm că statuia a fost sculptată de Rudolf Kocsis, iar marea parte a cheltuielilor au fost suportate de Cătălin Juncan, unul dintre cei patru oameni de afaceri din grupul Next Gen, care ar fi dorit să preia UTA din mâna lui Alexandru Meszar. Tot din comunicatul Primăriei, pe care vi-l redăm mai jos, aflăm că Mircea Rednic e cel care va reprezenta gruparea „roș-albă” la eveniment.

„Primăria Municipiului Arad, reprezentată prin domnul primar, Călin Bibarț are deosebita plăcere de a vă invita sâmbătă, 04 noiembrie 2023, ora 12:00, în Piața UTA, la evenimentul organizat cu ocazia dezvelirii statuii marii legende a fotbalului românesc Iosif Pecsovszky.

Suntem onorați să vă avem alături de noi la acest eveniment emblematic organizat cu sprijinul: Suporter Club UTA, domnul Joe Pecsovszky, nepotul marelui sportiv, domnul Cătălin Juncan, sponsorul principal, domnul Rudolf Kocsis, sculptorul statuii, domnul Ioan Igna, arbitru de talie internațională, domnul Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad.

Vă așteptăm cu drag!

Călin Bibarț,

Primarul Municipiului Arad”, este comunicatul oficial emis de edilul din Arad.

Pecsovszky a câștigat patru trofee în tricoul UTA-ei

Toată săptămâna s-a muncit pentru pregătirea momentului festiv de mâine, iar statuia a și ajuns astăzi în locația de unde va putea fi admirată de generații de utiști de acum încolo. Născut la Timișoara pe 2 iulie 1921, Iosif Pecsovszky a jucat pentru UTA între 1945 și 1951, când a câștigat cu arădenii trei titluri de campioană și o Cupă a României, dar și între anii 1955-1961.

Pecsovszky a decedat pe data de 6 octombrie 1968, la doar 47 de ani din cauza unui cancer la gât. Decesul său a fost anunţat pe stadion în timpul meciului UTA – Poli Iași, mii de arădeni plângând ca niște copii în tribunele vechii arene „Francisc Neuman”.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare