Petrolul i-a prelungit angajamentului lui Paul Papp, unul dintre veteranii Superligii. În vârstă de 35 de ani el a semnat un nou contract valabil până în vara anului viitor. Papp a venit la Petrolul în 2023, după ce s-a despărțit de Universitatea Craiova.
În cei doi ani de când e la Ploiești, Paul Papp a fost titular până în urmă cu două etape, când Mutu l-a trecut pe banca de rezerve. El acumulase nouă cartonașe galbene și pînă la finalul sezonului regular stă la fiecare avertisment.
„Veteranul echipei noastre, Paul Papp, și-a prelungit contractul cu FC Petrolul Ploiești pentru încă un sezon, noua înțelegere urmând să se întindă până în vara anului 2026!
În vârstă de 35 de ani, Paul Papp a ajuns în haita „lupilor” în februarie 2023, iar de atunci a bifat 71 de prezențe, 2 goluri și 2 pase decisive”, a anunțat clubul Petrolul.
Papp are 20 de selecții la echipa națională, pentru care a marcat trei goluri. Cel mai bun meci al său rămâne cel din 2007, când a punctat de două ori în poarta Irlandei de Nord, în victoria României cu 2-0.
Originar din Dej, Paul Papp a jucat la Unirea Dej, Botoșani, Vaslui, Chievo, Farul, Astra, FCSB, Wil, Karabukspor, Sivasspor, Universitatea Craiova și Petrolul.
El are în palmares un titlu (FCSB), trei Cupe ale României (FCSB, Astra, U Craiova) și două Cupe ale Ligii (ambele cu FCSB) și o Supercupă a României (U Craiova).
După ce i-a prelungit contractul lui Papp, Petrolul pregătește un angajament și pentru Christian Irobiso. Nigerianul este împrumutat de la formația Al Ula, din Arabia Saudită, dar ploieștenii vor să-l transfere definitiv. Irobiso este la a treia perioadă petrecută la Petrolul.