Universitatea Craiova şi-a prezentat noul echipament şi achiziţiile în faţa fanilor şi a componenţilor Craiovei Maxima

Universitatea Craiova şi-a prezentat noul echipament şi achiziţiile în faţa fanilor şi a componenţilor Craiovei Maxima
Foto https://www.facebook.com/UCVOficial

Echipamentul în care Universitatea Craiova speră să readucă titlul în Bănie după 34 de ani a fost prezentat fanilor, la un centru comercial din oraş, duminică seara.

Cu acest prilej, suporterii au avut ocazia să vadă în premieră şi achiziţiile din vara aceasta, ţinând cont că amicalul cu Dumbrăviţa, disputat cu o zi mai devreme, a fost ferit de privirile publicului.

Silviu Lung junior, cubanezul Juan Javier Paradela, costaricanul Carlos Mora, japonezul Takuto Oshima şi spaniolul Gregorio Sierra au defilat pe scenă, în aplauzele celor prezenţi, cvintetul adus de Mihai Rotaru beneficiind de o întâmpinare călduroasă şi la figurat, dar şi la propriu, în Bănie fiind peste 35 de grade la ora evenimentului White&Blue Party. Noii jucători n-au scăpat prilejul unui selfie cu fanii la prezentarea de la mall.

Universitatea Craiova şi-a prezentat noile transferuri în faţa suporterilor

Echipamentul de joc de acasă, home-kit, produs de Puma, a avut parte de aprecieri din partea suporterilor, care au avut ocazia să-i revadă la acest eveniment şi pe câţiva dintre componenţii Craiovei Maxima: Silviu Lung, Aurică Beldeanu, Costică Donose şi Nae Ungrureanu.

Au fost concursuri cu premii, copiii au apreciat prezenţa mascotelor clubului, acrobați pe picioroange, catwalk fashion în noul tricou, balon cu aer cald, face-painting, RoboLaser, freestyle dance, drummer show, show de artificii şi un concert al artistei Jo.

Anul trecut, Ştiinţa şi-a lansat outfit-urile de joc în Piaţa Mihai Viteazul, cu concert Delia, iar acum doi ani acţiunea a fost organizată pe esplanada Universităţii din Craiova, Lora fiind invitată să cânte imnul echipei.

Universitatea Craiova debutează în noul campionat vineri, 12 iulie, de la ora 21:30, în deplasare, cu Hermannstadt.

Primul meci pe „Ion Oblemenco” din noua stagiune, Universitatea Craiova – UTA, contând pentru etapa a doua a Superligii, se va disputa sâmbătă, 20 iulie, de la ora 18:30.

Pe 25 iulie, oltenii joacă prima manşă din turul 2 preliminar al Conference League, cu Botev Plovdiv sau NK Maribor.

Foto: Facebook.com/UCVOficial

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro