Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău caută să se întărească pentru sezonul în care va juca în cupele europene.
Unul dintre posturile pe care doresc să le acopere oficialii echipei clujene este cel de fundaș central, unde „U” Cluj a rămas fără Lucas Masoero, care și-a încheiat contractul și fără Bogdan Mitrea, care s-a retras. Sunt șanse ca Masoero să se întoarcă la Universitatea Cluj, având în continuare oferta de prelungire a clubului, dar argentinianul trebuie să se decidă repede.
Din informațiile Prosport, ardelenii au găsit înlocuitorul pentru fundașul central argentinian. Este tot sud american, la fel de puternic și cu experiența unui campionat câștigat în România. Este vorba de Yuri Mattias, fostul fundaș central al CFR-ului. Prosport a aflat că Universitatea Cluj una dintre echipele din Superliga României care l-ar dorit Yuri.
Fundașul central de 30 de ani ar fi cerut timp de gândire, având și o ofertă din Emiratele Arabe United.
Yuri a jucat în ultimii doi ani pentru Neftchi Baku, acolo unde a fost transferat de către Adrian Mutu, când antrenorul român a preluat echipa din Azerbaijan. A fost un om de bază pentru Neftchi și și-a păstrat și apetitul ofensiv, pe care l-a arătat la Gaz Metan sau la CFR. Yuri a marcat 10 goluri, în 71 de partide bifate pentru Neftchi Baku.