Transferul la Universitatea Craiova e cel mai scump din istoria clubului

Andrei Ducman
Transferul la Universitatea Craiova e cel mai scump din istoria clubului
Foto: Sport Pictures

Universitatea Craiova a semnat cu doi fotbaliști în data de 2 septembrie, dintre care unul a intrat direct în cărțile de istorie ale clubului de unde a fost achiziționat. Oltenii au plătit suma de 350.000 de euro pentru a-l semna pe Monday Etim de la Hillerod.

Calificarea în grupa XXL a Conference League l-a făcut pe Mihai Rădoi să se orienteze spre noi fotbaliști, care pot rezista ritmului din trei în trei zile de joc. Tehnicianul a cerut un atacant și un fundaș central, iar Mihai Rotaru s-a conformat imediat.

Universitatea Craiova, transfer record din Liga 2 a Danemarcei

Mutarea lui Monday Etim de la Hillerod la Universitatea Craiova va rămâne în istoria clubului danez. Nordicii au încasat 350.000 de euro, conform tipsbladet.dk, dar suma ar putea ajunge la peste 600.000 de euro, în cazul în care se vor activa multiple bonusuri.

Practic, suma primită de danezi este cea mai mare din istoria lor pentru un transfer. Clubul de eșalon secund l-a folosit pe Monday Etim pe două poziții, în centrul atacului, dar și în bandă, acolo unde a reușit două goluri și un assist în 8 meciuri, în acest sezon.

„Bun venit la Știința, Monday Etim! Universitatea Craiova își întărește compartimentul ofensiv și l-a transferat astăzi pe Monday Etim, de la formația Hillerod.

Nigerianul în vârstă de 26 de ani a semnat cu Știința un contract valabil pe o perioadă de 3 ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un an”, a scris clubul oltean pe pagina oficială de Facebook.

Adrian Rus, prea „scump” pentru FCSB, perfect pentru Universitatea Craiova

Gigi Becali anunța în urmă cu câteva zile că mai dorește un fundaș central, imediat după meciul cu CFR Cluj, scor 2-2, din Gruia. Ba mai mult, patronul campioanei Superligii l-a scos de pe listele LPF și UEFA pe Vlad Chiricheș, fotbalistul pe care îl forțează să se retragă.

Atunci, într-un discurs în maniera clasică a patronului, acesta a anunțat că i-a fost propus un nume important din fotbalul românesc, Adrian Rus. Apărătorul este liber de contract după despărțirea de Pisa, dar impresarul său cerea suma de 100.000 de euro pentru a-l lăsa să semneze.

Gigi Becali s-a simțit extrem de dezamăgit de faptul că i-a fost cerută o astfel de remunerație din partea intermediarilor. Mihai Rotaru a intrat pe fir, apoi l-a semnat pe Adrian Rus în Oltenia. Omul de afaceri din Craiova a declarat că nu a fost vorba despre absolut niciun comision, deoarece a purtat discuții direct cu jucătorul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania