Filipe Coelho a dat vestea: revenirea fotbalistului din naționala României la Craiova e tot mai aproape!

Filipe Coelho, despre revenirea lui Adrian Rus. FOTO Sport pictures

Filipe Coelho (46 de ani) a vorbit despre revenirea unui jucător important în angrejul echipei naționale imediat după meciul Craiova – Botoșani 2-1.

Campioana en-titre din Superliga a obținut o victorie cu mari emoții pe teren propriu. Antrenorul oltenilor a făcut un anunț care le dă mari speranțe fanilor. Unul dintre cei mai importanți jucători, Adrian Rus, e pe cale să fie apt 100% de joc cât mai rapid.

Adrian Rus ar putea reveni în curând la Craiova: „E în ultima parte a recuperării”

Unul dintre cei mai importanți jucători de la Craiova a suferit o accidentare gravă în etapa a 6-a. Fundașul a încercat să trimită un șut la poartă, dar a avut parte de un blocaj din partea unui adversar și a acuzat probleme medicale. Diagnosticul primit din partea medicilor a fost întindere de gradul 1 la ligamentul colateral. A avut noroc că ligamentul nu a fost afectat.

Pentru prima oară din luna august, Coelho l-a inclus în lot pe Adrian Rus (30 de ani), dar jucătorul nu a primit minute pe teren. Mai are doar puțin până va fi 100% apt de joc, cel mai probabil urmând să bifeze primele minute etapa viitoare la CFR.

„Am avut ocaziile noastre de a ne desprinde, dar până la urmă am reușit să câștigăm meciul. Nu am mai făcut pressing atât de bine, iar pe contraatac nu am luat cele mai bune decizii. Ei au avut câteva șanse.

În final, cele mai importante sunt punctele. Continuăm să înscriem, iar asta e bine. Nu le-am dat prea multe șanse adversarilor să înscrie, dar trebuie să îmbunătățim și aspectul acesta. (n.r. greșeala lui Popescu) Se putea întâmpla oricărui jucător, avem încredere în el. Se întâmplă, în rest a făcut un joc bun.

Adrian Rus e în ultima parte a recuperării. Nu e pregătit să joace minute importante acum, trebuie să vedem cum se va prezenta și în această săptămână la antrenamente. Este o diferență mică între noi și Dinamo, trebuie să o luăm pas cu pas și să ne luptăm cu ei”, a declarat Filipe Coelho, potrivit Digi Sport.

Fotbalistul cotat la 1.2 milioane de euro, potrivit Transfermarkt, evoluează la Craiova din septembrie 2025. A bifat 45 de meciuri și a marcat cinci goluri pentru gruparea din Bănie. Are 23 de selecții la naționala României.

Universitatea Craiova a obținut victoria cu FC Botoșani grație reușitelor lui David Matei (min 21) și Al Hamlawi (min 27). În partea secundă, Bodișteanu (min 51) a dat primul semnal de revenire pentru oaspeți, dar elevii lui Marius Croitoru nu au mai avut puterea de a smulge un egal pe final de joc.

foto flashscore.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]