Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Surpriză mare! Mirel Rădoi a decis primul fotbalist de la FCSB care e OUT din vară şi mulți vor fi uimiți

Surpriză mare! Mirel Rădoi a decis primul fotbalist de la FCSB care e OUT din vară şi mulți vor fi uimiți

Surpriză mare! Mirel Rădoi a decis primul fotbalist de la FCSB care e OUT din vară şi mulți vor fi uimiți
Sursă foto: fotomontaj prosport

Mirel Rădoi (44 de ani) pare tot mai tentat să continue la FCSB și din vară și ar fi decis deja primul fotbalist pe care nu se va baza în vederea sezonului 2026-2027.

Culmea, este vorba despre un internațional român căruia Gigi Becali (67) susținea în urmă cu câteva săptămâni că este gata să îi propună un nou contract.

Mihai Popescu pleacă de la FCSB în vară! Decizia ar fi fost luată de Mirel Rădoi

Mihai Popescu a tras tare pentru a nu fi dat afară de Gigi Becali și a revenit pe gazon mai repede decât anticipau medicii, după accidentarea gravă pe care a suferit-o la genunchi în toamna anului trecut.

Fundașul l-a impresionat pe Gigi Becali, iar în februarie, afaceristul care conduce clubul de fotbal FCSB dezvăluia că se gândește tot mai serios să îi propună un nou contract lui Mihai Popescu.

În plus, internaționalul român a bifat ambele partide disputate de roș-albaștri sub comanda noului antrenor, Mirel Rădoi. Mihai Popescu a jucat 15 minute în finalul duelului cu Metaloglobus, încheiat cu o remiză „albă”, în runda inaugurală a play-out-ului. Apoi a fost aruncat în luptă și în ultimele clipe ale partidei cu UTA Arad, pe care fotbaliștii lui Mirel Rădoi au câștigat-o cu 1-0.

Așadar, totul părea să meargă în direcția potrivită pentru Mihai Popescu. Însă, surpriză! Cei de la Fanatik au aflat că la FCSB s-a decis, la nivel intern, ca lui Mihai Popescu să nu îi fie propus un nou contract.

„Decizia îi aparține antrenorului Mirel Rădoi”, informează sursa citată.

În acest context, la data de 30 iunie 2026, fundașul va deveni oficial jucător liber de contract și va putea semna gratis cu orice club își dorește.

E singurul stoper care nu a trecut „testul Rădoi”

Conform aceleiași surse, Mirel Rădoi a luat o decizie și în privința celorlalți stoperi pe care îi are la nivelul lotului și cu toții au fost înștiințați că pot continua alături de FCSB. Este vorba despre Joyskim Dawa, Andre Duarte, Siyabonga Ngezana și Daniel Graovac.

De asemenea, tânărul Andrei Dăncuș, în vârstă de doar 17 ani, ar putea primi șanse din ce în ce mai des, situație în care va deveni o nouă soluție pentru acoperirea regulii U21.

Cu ce rămâne Mihai Popescu

Revenind la Mihai Popescu, acesta a adunat 60 de meciuri oficiale jucate pentru FCSB, în care a contribuit, printre altele, cu două pase decisive.

Fostul fundaș al Farului a bifat 14 partide doar în Europa League, fiind utilizat inclusiv în dubla cu Olympique Lyon din optimile ediției 2024-2025.

Însă, cel mai important, Mihai Popescu rămâne după aventura FCSB cu două trofee în palmares, un titlu și o Supercupă. Soperul s-a impus în Superliga și cu Farul Constanța, la capătul sezonului 2022-2023.

Parteneri
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Mediafax
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Cancan.ro
Discursul Maiei Sandu în Parlamentul European, întrerupt de Cristian Rizea. Președinta R. Moldova a fost decorată cu Ordinul European de Merit
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, mai incitantă ca niciodată! Vedeta face senzație în costume de baie
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Descopera.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Promotor.ro