Ștefan Baiaram a pierdut locul de titular la Universitatea Craiova, iar acum Gică Craioveanu trage un semnal de alarmă în privința extremei stânga.
Legenda din Bănie transmite că transferul ratat și conflictul cu Mirel Rădoi din toamna trecută l-au afectat pe fotbalistul de 23 de ani, însă îl avertizează pe acesta că trebuie să-și schimbe radical atitudinea pentru a spera din nou la o plecare peste hotare.
Din titular de drept, Ștefan Baiaram a ajuns să lustruiască banca de rezerve la Universitatea Craiova. În partidele oltenilor din această lună, fotbalistul a început din primul minut doar în meciul cu Rapid, în rest acesta a fost introdus din postură de rezervă de Filipe Coelho.
Gică Craioveanu este de părere că transferul ratat la Bașakșehir și diferendul avut cu Mirel Rădoi, când a fost trimis în tribune, l-au afectat mult prea mult pe jucătorul în vârstă de 23 de ani.
Fosta mare glorie din Bănie îi recomandă lui Baiaram să-și schimbe complet atitudinea pentru a putea prinde mult visata mutare în străinătate, deoarece după prestațiile din ultimul timp nu poate spera la vreun transfer.
„Eu spun că la Fane (n.r. Ștefan Baiaram) a fost supărarea aceea când nu a fost lăsat să plece. Și, al doilea lucru, cred că ține un pic de atitudine. Eu consider că trebuie să-și schimbe atitudinea, i-am spus-o personal și nu mă ascund.
Când a avut atitudine, a făcut diferența, a dat goluri, assist-uri. Acum, mi se pare că joacă la ce-o ieși, nu mai are motivație și nu poți face performanță așa. Poți pierde echipa națională, poți pierde un contract bun.
(n.r. Crezi că a greșit când a spus că pleacă la vară?) Da! Nu este clar că pleacă, nu sunt atât de convins, mai ales în situația actuală, nu e titular la Craiova, nu e titular la echipa națională, nu prea ai motiv să speri la un transfer bun, mai bun decât oferta pe care a avut-o Craiova acum 7-8 luni (n.r. de la Bașakșehir).
Atunci a intrat într-un con de umbră și nu reușește să iasă. Dacă nu-și va schimba atitudinea, va fi foarte greu pentru el. Totul a plecat de la Mirel, acel conflict cu el, când a refuzat să fie rezervă și a preferat să stea în tribune”, a declarat Gică Craioveanu, la DigiSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FStefan-Baiaram-injurat-de-fanii-olteni-dupa-Craiova-Arges-0-1.-%E2%80%9ENici-eu-nu-sunt-multumit-de-mine-1400x742.jpg)
Foto: Sport Pictures
Fostul mare internațional îl acuză pe jucătorul oltean că, deși este tehnic și înzestrat cu mult talent, acesta nu mai este în stare să dribleze și să facă diferența în careurile adverse, acolo unde, adaugă Craioveanu, fotbaliștii ofensivi devin „mari”.
„Parcă nu vrea să dribleze. Ești tehnic, scoate adversar din joc! Unde devin jucătorii mari? În careu! E foarte greu să te atace, mai ales când ai talent.
Poți să scoți un penalty, poți s-o dai la vinclu, poți să faci ce vrei. Acolo decid fotbaliștii. Un antrenor te duce până în 25 de metri, de acolo intervine talentul”, a mai spus „Grande” pentru sursa citată.