Intrat în vederile fostei echipe a lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, Ștefan Baiaram (23 de ani) este comparat cu Tavi Popescu (23 de ani), dar diferența e că olteanul trece printr-o situație mai grea.
Cu 4 goluri și două pase decisive în acest sezon al Superligii, Baiaram a intrat în vederile lui PAOK. Fostul atacant Cosmin Bărcăuan a făcut o caracterizare a jucătorului campioanei.
De-a lungul sezonului precedent și la începutul celui actual, Ștefan Baiaram a spus de mai multe ori că e momentul să plece de la Universitatea Craiova.
Bucuria câștigării primului titlu din palmares a fost umbrită de faptul că nu a găsit înțelegere la conducerea grupării.
Anderlecht a înaintat o oferă pentru transferul lui Ștefan Baiaram, însă pretențiile financiare ale alb-albaștrilor i-au determinat pe belgieni să renunțe.
În context, Cosmin Bărcăuan a făcut o paralelă între Ștefan Baiaram și Tavi Popescu. Comparația nu îl avantrajează deloc pe jucătorul Universității Craiova.
„La fel ca și Octavian Popescu, Ștefan Baiaram este un fotbalist de calitate, există acel talent pe care nu îl vezi la mulți.
Îmi place Baiaram. Trece printr-o perioadă mai grea față de cea a lui Octavian Popescu.
În primul rând, ar fi foarte important să reușească să se transfere în străinătate. Dacă nu, trebuie să se uite puțin în oglindă și să vină cu picioarele pe pământ.
Trebuie să demonstreze și să-și arate calitățile sale aici unde este. Să treacă peste acest moment, pentru că transferuri vor mai veni.
Important este să se pună pe picioare ca fotbalist”, a spus Bărcăuan, conform DigiSport.
Altă echipă care l-a vrut pe Ștefan Baiaram este PAOK Salonic, pregătită până la finele sezonului anterior de tehnicianul român Răzvan Lucescu.
PAOK avea bani de transfer, deoarece tocmai încasase 26 de milioane de euro din vânzarea lui Giannis Konstantelias la Borussia Dortmund.
Doar că totul s-a năruit în momentul în care oficialii grupării din Salonic au aflat care sunt pretențiile patronului Mihai Rotaru pentru a-l lăsa pe jucător să plece.
După cum ProSport a informat în exclusivitate, grecii au vrut un împrumut în schimbul sumei de 500.000 de euro, dar omul de afaceri din Bănie a cerut de două ori mai mult.
PAOK a oferit și opţiunea de cumpărare definitivă, la sfârșitul actualei stagiuni, pentru 4 milioane de euro, dar Mihai Rotaru nici nu a vrut să audă.
Ca urmare, oficialii echipei din Salonic s-au reorientat imediat și au obținut împrumutul de la Al Jazira al atacantul congolez Simon Banza, în vârstă de 30 de ani.