Fanii din gruparea AS47 au reacționat vehement pe platformele de socializare și au transmis cum poate Steaua București să promoveze în Superliga României.
Contrar așteptărilor pe care le au mulți, legea nu trebuie schimbată, afirmă cu tărie susținătorii „militarilor”. Tot ei spun că este nevoie de un singur detaliu pentru ca Steaua să urce pe prima scenă a fotbalului autohton.
În debutul anului 2026, la nivel politic s-au făcut o mulțime de declarații despre Steaua și promovarea ei în Superliga României, în baza modificării legislației.
Pe de altă parte, tot în acest an s-au intensificat și discuțiile despre o posibilă preluare a roș-albaștrilor de către un investitor privat, iar Victor Pițurcă a oferit detalii despre negocierile purtate de MApN pentru Steaua.
Însă, fanii din Ghencea s-au săturat de discuții și vor fapte, deoarece în curând vor începe al șaptelea sezon consecutiv în Liga 2 fără dreptul legal de a face saltul în primul eșalon.
Suporterii din gruparea AS47 au reacționat prin intermediul unui comunicat postat pe platformele de socializare și au transmis că politicul nu își are rostul în discuție, deoarece, conform informațiilor prezentate de ei, legea nu trebuie modificată în niciun fel pentru ca Steaua să promoveze.
În schimb, „militarii” trebuie „să facă parte dintr-o asociere în participațiune cu o entitate privată”, astfel încât să nu mai reprezinte un club de drept public, statut ce le împiedică promovarea din punct de vedere legal:
„Pentru că cineva pare să plimbe acest fake news prin minister și prin club: «nu se poate, trebuie schimbată legea», reiterăm public: nu am identificat niciun articol de lege care să împiedice clubul Steaua să facă parte dintr-o asociere în participațiune cu o entitate privată. Iar dacă cineva susține contrariul, îl invităm să ne arate articolul din lege”, au transmis fanii din gruparea AS47, pe Facebook.
În continuarea comunicatului postat în mediul online, suporterii Stelei au prezentat actele normative prin care își întăresc afirmația de mai sus.
„1. Codul civil, art. 1949-1954: reglementează expres contractul de asociere în participațiune: un contract prin care o persoană acordă alteia o participație la beneficiile și pierderile unor operațiuni. Poate fi încheiat între orice persoane fizice sau juridice. Nicăieri nu scrie „cu excepția cluburilor sportive de drept public”. La bază stă art. 40 din Constituție: libertatea de asociere.
2. Legea 69/2000 (Legea sportului), art. 26: cluburile sportive sunt structuri CU PERSONALITATE JURIDICĂ, fie de drept privat, fie de drept public, înființate ca instituții publice în subordinea organelor administrației de stat. CSA Steaua, subordonat MApN, are personalitate juridică proprie. Adică poate încheia contracte. Inclusiv contracte de asociere.
3. Regulamentul propriu al clubului PERMITE EXPLICIT asocierea, din 2022. Prin ordinul de ministru semnat de Vasile Dîncu și publicat în Monitorul Oficial pe 24 octombrie 2022, Regulamentul de organizare și funcționare al CSA Steaua a fost modificat astfel încât clubul SĂ SE POATĂ ASOCIA cu persoane juridice, publice sau private. Nu o spunem noi, a spus-o chiar fostul ministru al Apărării, public, în repetate rânduri: „am promovat modificări ale ordinelor interne, astfel încât CSA Steaua să aibă dreptul să se asocieze și, în acest fel, să aibă drept de promovare”. Baza internă EXISTĂ de peste trei ani. Ce lipsește? Semnătura.
4. Ordinul M.220/2024, art. 3 alin. (1): clubul are în administrare Complexul sportiv Steaua-Ghencea, Complexul Steaua-Plevnei, baza Săftica, sala Mihai Viteazul și celelalte baze. Iar același ordin permite punerea lor la dispoziția persoanelor fizice și juridice. HG 935/2024 confirmă la nivel de Guvern clarificarea administrării pentru Stadionul Steaua. Deci clubul are și CE să aducă în asociere: infrastructură, brand, palmares.
5. Legea 346/2006 (organizarea MApN): nu conține nicio dispoziție despre structuri sportive. Nu interzice nimic. Cine o invocă drept obstacol să ne arate articolul.
6. Precedentul funcționează deja în România. La Craiova, clubul de drept public nu s-a privatizat: s-a asociat cu o societate comercială sportivă privată, care joacă în Liga 1 sub identitatea și palmaresul clubului public. Fără nicio lege specială scrisă pentru asta.
Și ca să anticipăm singura obiecție rămasă: da, modificarea Legii sportului din 2025 a interzis ministerelor să ÎNFIINȚEZE un club de drept privat prin asociere cu alte instituții publice. Dar noi nu despre asta vorbim. Asocierea în participațiune cu un PARTENER PRIVAT e un mecanism complet diferit, de drept comun, neatins de acel amendament, exact mecanismul indicat public de un fost ministru al Apărării drept soluția pentru promovare”, se mai arată în postarea respectivă.
În încheiere, fanii din AS47 au cerut intervenția CSA și MApN, respectiv o reacție care să susțină contrariul actelor normative prezentate de ei:
„Așadar, cerem oficial clubului și ministerului: spuneți-ne public care sunt articolele de lege care împiedică asocierea. Cu număr, alineat și text.
Dacă e nevoie, vă trimitem și un punct de vedere de la o casă de avocatură. Devine un pic penibil ca o armată de juriști și oameni ai statului să nu cunoască propriile regulamente, propriile ordine de ministru și Codul civil.
Nu e o problemă de lege. E o problemă de semnătură.
STEAUA NU ARE NEVOIE DE O LEGE NOUĂ. ARE NEVOIE DE OAMENI CARE SĂ ȘI-O ASUME”, au încheiat suporterii Stelei.