VIDEO Ministrul Radu Miruță a făcut anunțul despre Steaua şi promovarea în Superliga chiar azi: „E ireversibil!”

Joi, 7 mai 2026, chiar în ziua în care Steaua București celebrează 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, Radu Miruță (41 de ani), ministru al Apărării Naționale, a făcut un anunț despre promovarea echipei în Superliga.

Radu Miruță a vorbit de mai multe ori despre acest subiect pe parcursul ultimelor luni și de fiecare dată a afirmat cu tărie că „militarii” vor primi dreptul legal de a face pasul pe prima scenă a fotbalului românesc.

Steaua București nu mai poate fi oprită din drumul spre Superliga, spune ministrul Radu Miruță

În 2026, Radu Miruță, în calitate de ministrul al Apărării Naționale, a vorbit în repetate rânduri despre promovarea Stelei în Superliga și despre cum va face tot posibilul ca acest obiectiv să devină realitate.

Șeful MApN chiar a purtat discuții cu investitori interesați să bage bani la Steaua București, astfel încât clubul să devină de drept privat și să primească acceptul legal de a face saltul pe prima scenă a fotbalului românesc.

Până când o astfel de afacere va fi încheiată, Radu Miruță a revenit cu noi declarații și a asigurat că Steaua București a intrat deja pe un drum cu sens unic și nu mai poate fi oprită din lupta pentru promovare.

„Nu există număr la care să te raportezi și față de care să spui că valoarea asta este mică. Și trebuie să ținem de acest lucru, pentru valoarea ne aduce la intensitatea momentului de acum. Sunt în aprecierea mea mai mulți factori cu putere de decizie mică, ai zice, în România, care nu își doresc ca Steaua să ajungă în prima ligă. Eu mă număr printre cei care își doresc și încăpățânarea mea, suprapusă cu puterea instituțională de ministru, sunt convins că va face mai mult decât cei care nu își doresc să se întâmple asta.

Referitor la multele întrebări cu privire la ce se întâmplă la Steaua, ce am am să vă anunț astăzi sunt următoarele: drumul pentru ca Steaua să ajungă în prima ligă nu mai poate fi întors! Sunt trei variante și dacă suntem astăzi în interiorul BNR ar trebui să conștientizăm ce putem face ca valoarea să reprezinte o pondere mult mai mare în această iterație. Nu este normal ca performanța unor sportivi, indiferent de context, și vreau să exclud conotația politică, nu e normal ca valoarea lor, dovedită după un sezon de competiție, să fie trasă în jos de o decizie politică”, a declarat Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, în cadrul evenimentului de la BNR prin care s-au lansat două monede aniversare pentru generația Steaua 86.

Ce a spus Radu Miruță despre cooptarea unui investitor privat în cadrul CSA Steaua

Chiar dacă au existat temeri în privința preluării Stelei de un investitor privat, Radu Miruță a spus de curând, în exclusivitate pentru ProSport, că aceasta este soluția optimă din mai multe puncte de vedere:

„Există preocuparea de a aduce un investitor privat din două motive. Unu, pentru ca astfel să deblocăm bariera pentru a putea ajunge Steaua în prima ligă. Și al doilea pentru că, totuși, Ministerul Apărării se ocupă de apărare în principal și este nevoie și de o altă entitate care să contribuie financiar la întreținerea activităților sportive. Am făcut această invitație către mediul privat. S-au înscris o serie de companii interesate, au început ieri aceste întâlniri, vor continua săptămâna viitoare până vom sta de vorbă cu toți cei care au scris ministerului, ca răspuns la invitația pe care am făcut-o inițial. Lucrurile sunt îmbucurătoare, pentru că în spațiul public se propaga, până acum, bariera că nu există disponibilitate să se plătească suma corespunzătoare valorii mărcii, acea sumă despre care unii spuneau că este un blocaj în a avea un parteneriat cu un investitor privat, că este prea mare. În prima discuție pe care am avut-o, a existat confirmarea că nici nu se pune problema, că au luat în calcul și suma respectivă, care ar urma să fie plătită. Vedem cum evoluează discuțiile cu toți ceilalți și vom lua cea mai bună decizie pentru ca Steaua să aibă și un alt investitor, nu doar statul român, și să ajungă în Divizia A. Restul, ce sunt unii deranjați… nu comentez. Eu îmi fac treaba așa cum consider pentru a eficientiza cheltuielile acolo, pentru ca banii să ajungă, într-un final, la cine merită”, a declarat Radu Miruță, în exclusivitate, pentru ProSport.

Steaua București este pe locul 4 în play-off-ul din Liga 2, cu 48 de puncte. „Militarii” au șanse de a termina pe poziție de baraj pentru promovare, însă nu vor putea face saltul în Superliga din cauza faptului că fac parte dintr-un club de drept public.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Miza serii în Europa: Universitatea Craiova și CFR Cluj atacă play-off-ul! Unde vezi meciurile
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro