Sorin Cârțu a lansat un atac devastator la adresa lui Alex Chipciu, aducându-i acestuia aminte de problemele cu legea pe care le-a avut în trecut.
După ce Craiova lui Mihai Rotaru a învins U Cluj, scor 1-0, Sorin Cârțu a devenit inamicul jucătorilor și oficialilor liderului Superligii. Fotbaliștii lui Neluțu Sabău l-au acuzat pe fostul mare fotbalist al Craiovei ‘Maxima” că i-a înjurat în pauză și după meci ca la ușa cortului.
Ba chiar, Alex Chipciu a spus după meci că Sorin Cârțu mirosea a alcool. Aceste declarații ale celor doi fotbaliști l-au înfuriat teribil pe fostul atacant al Universității Craiova. Nici declarațiile lui Nistor nu au rămas netaxate.
Contactat de către ProSport, Sorin Cârțu a susținut că pe el și pe cei doi fotbaliști îi despart o „căruță” de ani de fotbal. „Nu o să mai stau să îmi pun mintea cu acești doi jucători. În primul rând pe mine mă desparte o căruță de ani de fotbal de acest Chipciu, la fel și de Nistor. Să își vadă de treaba lor. Iar acest Chipciu să nu o tot facă cu mine pe lupul moralist.
Văd că tot face pe interesantul pe la interviuri. Vreau să vorbim pe corecte? Păi hai să vorbim pe corecte. Eu am fost condamnat un an cu suspendare pentru conducere băut la volan sau el? El vorbește că eu am fost băut? Uitați-vă în trecutul lui Chipciu și o să vedeți că a primit un an cu suspendare că a fost prins conducând băut mașina.
Iar Nistor să își vadă și el de treaba lui de fotbalist că văd că a uitat ceea ce am făcut în trecut pentru el. Nu o să mai stau eu să le dau replici acestor doi jucători. Eu sunt președinte de club, iar ei sunt jucători. Să îți vadă de treaba lor de fotbaliști, nu să iasă și să facă pe interesanții pe la interviuri, că eram eu băut sau nu mai știu ce prostii au tot spus despre mine.
A, și să nu uit. Vreau să îi mai spun lui Chipciu ăsta, că nu eu am fost amendat în trecut de către Jandarmerie că mi-am înjurat proprii fani, ci el. Așa că, să nu o mai facă el pe lupul moralist cu mine că nu ține. Eu sunt Sorin Cârțu și cu asta am închis acest subiect”, a spus Cârțu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER