Lucian Burchel, directorul Școlii de Antrenori din cadrul FRF, consideră că Daniel Stanciu nu are nicio competență să îi analizeze activitatea profesională.
Daniel Sanciu, oficialul lui FC Argeș, dar și absolvent în noiembrie 2025 al cursurilor FRF pentru postul de director sportiv a lansat un atac incredibil la adresa directorului Școlii de Antrenori, Lucian Burchel, în cadrul unei emisiuni sportive de la Digi Sport.
Deranjat de faptul că Lucian Burchel ar preda doar el la Școala de Antrenori (după spusele lui Daniel Stanciu) și câte trei cursuri pe zi, pentru a încasa bani și mai mulți, fără a ajuta apoi niciun absolvent să își găsească o echipă unde să lucreze, oficialul lui FC Argeș nu s-a ferit de cuvinte în a-i contesta acestuia capacitatea profesională.
Daniel Stanciu a fost deranjat în mod special de ultimele apariții în cadrul unor podcasturi ale lui Lucian Burchel, considerând că acesta „filozofează” prea mult, fără a face nimic pentru antrenorii din România după ce aceștia termină cursurile din cadrul Școlii de Antrenori.
ProSport a luat legătura cu Lucian Burchel, directorul Școlii de Antrenori, pentru a discuta despre cele spuse de Stanciu.
„Motivul pentru care intervin după acest articol adresat cititorilor români și în care se menționează numele meu este simplu, nu vreau să las neclarificate anumite aspecte care pot dezinforma în ceea ce mă privește.
Persoana care face afirmațiile din articol este în necunoștință flagrantă de cauză, vorbește ceea ce nu cunoaște, vorbește despre cineva pe care nu îl cunoaște, atât ca persoană cât și ca fost sportiv, antrenor, director tehnic de Academie sau director al Școlii Federale de Antrenori.
Și pentru că persoana nu mă cunoaște ca participant efectiv în fenomenul fotbal, adică în teren și în imediata apropiere și nu ca vorbitor de fotbal pe la televizor sau prin parcuri, am să-i vorbesc în cifre, date și fapte:
Lucian Burchel a continuat: „Îmi aduc aminte cu mare bucurie atât de turneul final al Campionatului European U21 din Italia, cât și de Turneul final al Campionatului European din Germania, de faptul că am lucrat în mod direct ani de zile, începând de la selecție și până la promovarea la echipa de seniori a clubului cu toți jucătorii care provin din clubul sus-menționat și au adus partea lor în succesele României, și sunt foarte mândru de asta.
În baza a multe dintre faptele, competențele prezentate mai sus am fost selecționat pentru a deveni Directorul SFA de către conducerea FRF și cred că tot ceea ce am realizat până acum vorbește în favoarea mea.
Eu prezint fapte nu vorbe, sunt o persoană cu viziune și mi-am asumat o misiune alături de colegii din cadrul FRF, cea de a ridica nivelul fotbalului nostru prin ridicarea nivelului de cunoștințe și competențe al antrenorului, indiferent de nivel.
Vorbesc 3 limbi străine și folosesc asta pentru a împărtăși din cunoștințele și experiența mea atât cursanților SFA cât și oricui este doritor de a asimila”.
Lucian Burchel a încheiat: „Această înșiruire de fapte și realități personale nu îmi este caracteristică. Consider însă necesar să le așez în atenția opiniei publice și ale celor interesați, tocmai pentru o analiză corectă a ieșirilor subiective și încărcate de negativism și răutate ale unor persoane care caută atenția cititorilor în articole de presă sau spectatorilor în emisiuni televizate cu neadevăruri despre mine.
Persoanei care își prezintă opiniei publice din România păreri personale despre mine, care se îndoiește de capacitățile, cunoștințele, experiența sau abilitățile mele pentru domeniul pe care îl coordonez, îi recomand ca înainte de toate să-și studieze cu atenție CV-ul și dacă nu găsește fapte cel puțin la fel cu cele descrise mai sus, să evite evaluări în ceea ce mă privește, pentru că vor rămâne subiective și fără substanță.
Referitor la deplasările cu delegația echipei naționale de fotbal la care particip, în niciun caz nu pot lua în calcul vreo sarcină provenită de la persoana în cauză. Drept urmare, ceea ce crede dânsul despre ceea ce trebuie să fac eu în timpul unei astfel de deplasări rămâne o opinie scăpată într-un moment de rătăcire și lovită de nulitate.
Pentru oricine care acționează constructiv și dorește date, fapte și evidențe pentru a afla ceva despre mine, ușa mea rămâne deschisă întotdeauna.
Cred cu tărie în educație, etica muncii, disciplină, principii și reguli și sper să vedem cât de curând aceste valori și în fotbalul nostru, la toate nivelurile la care îl observăm.Greșesc și reușesc, ca orice om dealtfel, însă avantajul meu este că învăț imediat din greșelile mele și mai ales din cele ale altora”.
Daniel Stanciu spunea despre Lucian Burchel, directorul Școlii de Antrenori:
„Săptămâna trecută, Federația Română de Fotbal a prezentat o analiză legată de antrenorii din Liga 1. A fost Mister Ilie (n.r. Ilie Dumitrescu) acolo și a încercat să explice niște concluzii. E un dezastru.Au fost alese cinci campionate, pentru comparație, iar cel mai puternic a fost Belgia.
Oglinda la tot ce s-a publicat zilele trecute a fost rezultatul obținut de echipele noastre în meciurile recente din aceste preliminarii europene, în fața unor echipe… Ok, Brann nu este o echipă rea, a avut rezultate notabile în cupele europene în cele mai recente două sezoane, Levski, la fel.
Dar cireașa de pe tort e Auda. Am auzit că ei au avut doar trei letoni. Bine, dar și noi am avut mulți străini, dar problema e la selecție.
Îți dau exemple cu el. A fost Campionatul European, la care a jucat și echipa României, iar el a făcut parte din delegație. A fost turist, nu a venit cu nicio concluzie.Apoi, apropo de acest raport, el, ca șef al Școlii de antrenori, trebuia să-i convoace pe antrenorii din Liga 1 și să le spună ce probleme sunt. La fel, și cu antrenorii din Liga 2, Liga 3, copii și juniori.
Pentru că acolo se formează antrenori, iar vina este și a lui Burchel. El, care acum dă lecții, deși nu a antrenat pe nimeni și nu a scos niciun jucător.
Știi câți antrenori străini avem acum în Liga 1? Avem 7. Unde sunt ai noștri? Pentru că el scoate pe bandă rulantă antrenori. Le predă doar el, dimineață, la prânz și seara, ca să încaseze niște bani și în toate cursurile vorbește doar de pregătirea fizică.
El, care nu are nicio competență pe pregătirea fizică și nicio echipă antrenată. De ce ajung patronii să apeleze la antrenorii străini?”
Burchel a patronat două sau trei generații de antrenori care au luat Licența UEFA Pro.L-ai auzit vreodată să spună că din generația asta să recomande vreun antrenor pentru prima ligă. Dacă șeful școlii de antrenori laudă un antrenor, patronii se gândesc și el altfel.
Avem o problemă și nu trebuia să ajungem la această analiză a FRF pentru a vedea că avem probleme cu Auda, Laci sau alte echipe”.